Radu Preda

„Direcţia demografică spre care se îndreaptă Europa nu promite nimic bun”

aprilie, 2012

Natalitatea europeană, o problemă insurmontabilă?

Familia şi binele comun. Repere social-teologice de Radu Preda Constatată de sociologie, argumentată de cultură, încurajată de politică, fundamentată de legislaţie, criza familiei în modernitatea întârziată este probabil cel mai sigur indicator al faptului că modelul antropologic, valabil până acum, se află în faţa unor schimbări dramatice. Evident, ca toate fenomenele vieţii, nici acesta nu este liniar, complet iremediabil, pierderi trecute fiind compensate de câştiguri actuale, unele surprinzătoare. Cu toate acestea, nimic nu mai este de la sine înţeles. Sensul şi valoarea familiei trebuie să devină de aceea subiecte apologetice, să fie enunţate şi explicate. Paginile de faţă încearcă să schiţeze miza familiei pentru binele comun, trecând apoi la chestiunea demografică şi la ambivalenţa ei constitutivă. Cu titlu ilustrativ, studiul prezintă în încheiere capitolul dedicat familiei de către documentul Fundamentele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse din 2000, un text intens discutat în mediile interconfesionale din străinătate, dar mai deloc la noi. Europa: multe persoane vârstnice, goluri pe piaţa muncii Nu este o coincidenţă că marile confesiuni europene au dedicat anul 2011 problematicii familiei. O privire peste statisticile de ultimă oră este suficientă pentru a ne arăta foarte concret şi brutal, cum numai cifrele sunt în stare să comunice, faptul

Citeşte mai mult »

Etica universitară: este mult mai greu să te lupţi cu corupţii universitari, decât cu corupţii mai puţin sau deloc şcoliţi

aprilie, 2012

Aşa cum nufărul creşte cel mai bine într-o baltă mâloasă, tot astfel impostorul universitar va căuta să aibă masa critică formată din inepţi servili, admiratori năimiţi şi carierişti „orientaţi”

„Impostorul universitar, instalat în sistem, aspirând la funcţii şi exercitându-le, va ocupa mereu, indiferent de treaptă, locul altuia mai bun, mai onest şi mai creativ” de Radu Preda Începutul mandatului rectorului Ioan Aurel Pop în fruntea Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) este, în mod firesc, un moment de bilanţ. Nu doar al realizărilor anterioare, multe dintre ele incontestabile ca valoare şi semnificaţie, dar mai cu seamă a idealurilor care urmează să fie atinse. Or, deja de la prima întâlnire cu studenţii, noul rector a constatat necesitatea reintroducerii unei grile etice în raporturile universitare, nu doar între studenţi şi profesori, dar şi între dascăli şi reprezentanţii lor. Despre neajunsurile învăţământului românesc de toate gradele s-a scris mult, mai ales înainte şi după promulgarea noii legi în materie. Motiv pentru care nu doresc să adaug ceva la catalogul nemulţumirilor, ci doar să scot în evidenţă starea de spirit din care se naşte deficitul etic al mediului nostru universitar. După mai bine de un deceniu de experienţă în România şi străinătate, cred că am început să înţeleg dificultăţile luptei între bunul simţ şi impostură. Tot abia acum îmi pare evident faptul că, la urma urmelor, este mult mai greu să te lupţi cu corupţii universitari,

Citeşte mai mult »

Pelerinaj în Ţara Sfântă: drumul hagiilor

martie, 2012

Jerusalem,Israel-ZidulPlangerii-zonabarbateasca

Teologia istoriei şi geografia sacră Pelerinajul la locurile consacrate ale credinței este un test al credinței însăşi, ocazie de îmbogățire a sensurilor acesteia şi un rezervor simbolic. Pentru creştini, pelerinajul prin excelență este cel în Țara Sfântă, un spațiu al contrastelor metorologice, istorice, culturale, lingvistice şi nu în ultimul rând inter-confesionale şi inter-religioase. Paginile de față sintetizează câteva impresii dintr-o astfel de călătorie pe durata căreia teologia istoriei s-a intersectat permanent cu geografia sacră. La trecerea dintre anii 1994 şi 1995, alături de un grup de tineri ortodocşi din întreaga lume, pentru o săptămână, iar apoi de unul singur, mai bine de o lună, am făcut un pelerinaj în Țara Sfântă. Însemnările de mai jos, publicate iniţial în Renaşterea, formează un fel de jurnal de hagealâc, chiar dacă nu cuprinde referinţe la toate locurile vizitate. Varianta de faţă a fost corectată şi completată doar acolo unde am simţit nevoia. Am păstrat în rest stilistica de acum un deceniu şi jumătate, măcar şi pentru simplitatea ei! Notele de subsol adăugate îşi propun să ofere câteva repere de lectură celor care, dincolo de aspectul diaristic, doresc să aprofundeze anumite aspecte. de Radu Preda 1. Ţara pelerinilor Spaţiu paradoxal de pace şi război,

Citeşte mai mult »

Chiar dacă este sihastru în munţi, creştinul are un interlocutor: sună zilnic, prin rugăciune, la telefonul lui Dumnezeu. Şi, evident, i se răspunde

martie, 2012

Sihastrul credincios din munţi nu este niciodată singur

Caracter, cultură & credinţă sau tinereţea ca şansă de Radu Preda Cu nu foarte mult timp în urmă, la finele anului trecut, am ţinut la Cluj o conferinţă despre ce înseamnă astăzi identitatea unui tânăr creştin. Însăşi formula „tânăr creştin” ridică un semn de întrebare. Nu este o contradicţie în termeni? Poţi fi tânăr şi creştin în acelaşi timp? Sunt exuberanţa tinereţii şi rigoarea credinţei compatibile? Nu cumva, trăindu-ţi credinţa, rişti să nu îţi mai trăieşti tinereţea? Ei bine, în încercarea de a oferi un răspuns cât mai convingător, mi-am adus aminte de un îndemn al fericitului de pomenire Mitropolit Bartolomeu. Într-una dintre predicile sale din catedrala clujeană, având ca temă cea mai frumoasă vârstă a omului, acesta lansa un apel surprinzător, un mesaj neuzual pentru mediul bisericesc: „Vouă, tinerilor, vă zic: trăiţi-vă tinereţea!” După o scurtă pauză, coborând glasul şi revenind la tonul grav, adăuga: „Astfel încât, la bătrâneţe, să nu vă fie ruşine”. Cu alte cuvinte, ardoarea tinereţii nu contrazice „arderea” duhovnicească, atâta vreme cât domină responsabilitatea şi discernământul, ceea ce înseamnă, în această interpretare, că intensitatea nu este totuna cu excesul, aşa cum nici buna dispoziţie nu este tot una cu lipsa de sensibilitate. Revenind la întrebare,

Citeşte mai mult »

Conflict ortodoxo-ortodox în Transilvania

februarie, 2012

Hotărârea Sf. Sinod stârneşte indignare în rândul ortodocşilor din Transilvania, sursa: www.patriarhia.ro

Sinodul Bisericii Ortodoxe din România a luat recent o decizie privind reorganizarea teritorială a celor două mitropolii ortodoxe din Ardeal. La mitropolia de la Sibiu au trecut nu doar eparhiile de Alba şi Deva, dar şi cea de Oradea. Acest fapt pune sub semnul întrebării echilibrul şi mai ales credibilitatea raportului dintre mitropolia de la Cluj şi cea de la Sibiu. Textul de faţă îşi propune să ofere o scurtă analiză a ultimelor evenimente bisericeşti, care au dat naştere unui conflict ortodox-ortodox în Transilvania. de Radu Preda Recenta decizie a Sinodului Bisericii noastre stârneşte uimire şi, la nu puţini, indignare. Înainte de Sinod, am scris şi vorbit pe tema „rearondării” celor două Mitropolii din Transilvania. Nu doresc să reiau cele deja afirmate. Cu toate acestea, cred că ar trebui lămurite, la capătul unor săptămâni agitate, două aspecte intens vehiculate. Primul: hotărârea din 2012 este o corectare a „nedreptăţii” din 2005. Al doilea: laicatul are o atât de mare importanţă încât Sinodul s-a văzut nevoit să ia act de decizia acestuia, exprimată în Adunările Eparhiale. Sigur, dincolo de aceste aspecte, ar fi cazul să ne întrebăm ce lecţii se pot învăţa din recentele dispute bisericeşti care au avut şi un puternic

Citeşte mai mult »

Servicii şi deservicii sociale

ianuarie, 2012

Vreţi pomeni electorale? Daaaa.....? Bine! Ce, nu-i bine?!

Puradelu’ îl intreabă pe Bulibaşa ce este democraţia: - Atunci când cheltuim ajutorul social în două zile şi apoi mergem şi luăm ce-i al altuia, aia e democraţia. - Şi ăla nu zice nimic? - Ba da, dar aia e rasism. Nu este suficient să oferi servicii pentru a putea vorbi despre reuşita implicării sociale. Când acordarea serviciilor sociale are drept criterii populismul şi ciclurile electorale, acestea se transformă în factori de risc. Inteligenţa politică autentică presupune debirocratizarea şi eliminarea corupţiei, dar cu menţinerea păcii sociale prin folosirea eficientă a banului public. Stabilirea termenilor şi a normelor pe care se bazează un stat social este necesară, mai ales după experienţa totalitarismului. Aici un rol deosebit îl joacă demnitatea omului, o formulă insuficient tematizată la noi. Caritatea religioasă nu poate fi în continuare un fel de ieşire de avarie pentru statul de drept, precum cel din România, care întârzie, din motive politicianiste şi mai ales din cauza corupţiei, să devină şi stat social. În absenţa anchetei sociale, a stabilirii raportului dintre cauză şi efect, dintre serviciu şi beneficiu sau dintre gradul de dependenţă a unei persoane şi posibilitatea de integrare/incluziune a acesteia, facerea de bine este de cele mai multe ori o

Citeşte mai mult »

Preoţii nu au voie să trimită „cereri de prietenie” pe Facebook sau pe Twitter credincioşilor şi nici să accepte astfel de cereri de la necunoscuţi

ianuarie, 2012

Biserica trebuie să fie activă pe web cu saituri "popeşti" moderne, prin care să se apropie de enoriaşii din mediul virtual, Sursa pozei: Patriarhia.ro

Biserica Ortodoxă din America a publicat un document despre comportamentul clericilor în reţelele de socializare, care conţine o serie de recomandări specifice, de natură a feri feţele bisericeşti de pericolele internetului şi de a le “înarma” cu mijloace de protecţie eficiente în relaţia cu necunoscuţii care pot profita de credibilitatea lor. Prezenţa web a creştinilor nu presupune însă „virtualizarea” religiei, prin traducerea tehnică a îndemnului Mântuitorului: „când doi sau trei sunt conectaţi în numele Meu…”, avertizează Biserica. Aceasta nominalizează, printre dezavantajele internetului, dependenţa, comunicarea fără comuniune, confuzia de planuri şi obturarea memoriei simbolice. În opinia mai marilor acestei biserici, clericii ar trebui să se abţină să facă pe reţelele de socializare declaraţii politice, să se alăture grupurilor politice şi să devină „fani”ai unor candidaţi politici. Mai mult, preoţii tineri trebuie să se asigure că filmele publicate pe internet au „un conţinut potrivit”. Toate transcrierile dialogurilor online, inclusiv video, purtate de preoţi cu diverse persoane ar trebui salvate, atunci când este posibil. Biserica mai avertizează că „prieteniile” din reţelele de socializare, legate între preoţi şi necunoscuţi, pot legitima aceste persoane necunoscute şi, drept urmare, elaborează o procedură specifică subsumată tematicii „Cui acordăm credit?” pe Facebook sau pe alte reţele de socializare.

Citeşte mai mult »

Femeia în Biserică

decembrie, 2011

de Radu Preda Anul tocmai încheiat, dedicat de către Sinodul Bisericii noastre Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, a pus în centrul dezbaterii teologice problema generală a familiei, statutul ei în societatea de azi. Măcar şi din raţiuni demografice, tema este cât se poate de presantă. Dincolo de tonul alarmist al articolelor de presă care anunţă dispariţia, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, a „ultimului român”, iată ce ocazie nesperată de a reîncepe mai temeinic şi serios cu unul „nou” (!), ţesătura socială, politică, economică, culturală şi nu în ultimul rând religioasă a României actuale este din ce în ce mai fragilă. Hemoragia constantă a resurselor umane în ultimele două decenii, rata încă foarte ridicată a avorturilor, depopularea satelor, incidenţa divorţurilor şi mortalitatea infantilă – toate aceste fenomene la un loc şi fiecare în parte indică un deficit de coeziune comunitară, denaturarea sistemelor asistenţiale şi lipsa de gândire pe termen lung a clasei noastre politice orbite de imediatul unor lupte fără relevanţă pentru binele comun. La rigoare, familia a fost spaţiul în care s-au simţit cel mai dureros inconsecvenţele tranziţiei, a suportat toate reformele mai mult sau mai puţin reuşite, a dus cu alte cuvinte greul adaptării din mers la

Citeşte mai mult »

Tragedia greacă: “Va fi război sau va urma un deceniu de sărăcire generală”

decembrie, 2011

Mai devreme sau mai târziu, inevitabilul se va produce

de Radu Preda Criza în care se află majoritatea ţărilor europene, dar şi SUA, a adus la suprafaţa percepţiei publice o seamă de fenomene, a deconspirat mecanisme şi a expus actori ai unui sistem financiar de care toţi ne folosim, prin operaţiuni mai mult sau mai puţin complexe, dar pe care puţini dintre noi îl cunoşteam cu adevărat. Confirmându-şi propria etimologie, de moment de răscruce şi de regândire, criza are meritul de a ne fi obligat să fim mai atenţi, mai curioşi, mai informaţi. Evident, tot criza este luată drept pretext pentru isterie, panică, angoasă şi fatalitate, un amestec de sentimente deloc propice unei lecţii conştient asumate. În mediul de afaceri şi la etajele deciziei politice, criza funcţionează nu de puţine ori drept o sperietoare, un alibi perfect pentru a justifica decizii sau pentru a motiva amânarea lor. Cum ai privi situaţia, criza este în mod paradoxal motorul deosebit de puternic al unei epave în curs de scufundare. Doar viteza din ce în ce mai mare cu care se succed capitolele crizei mai menţine la suprafaţă vasul avariat. Acostările de urgenţă de până acum, de la pachetul de măsuri la nivelul Uniunii Europene la programul gigantic de relansare aplicat de SUA,

Citeşte mai mult »

Vrăji, vrăjitoare, vrăjeli

decembrie, 2011

de Radu Preda La finele lui 2011, drept reacţie la scandaluri mondene cu urmări penale, luminile reflectoarelor au fost direcţionate asupra unui fenomen greu de încadrat pentru majoritatea comentatorilor faptului social. Pentru câteva zile, ecranul mediatic a fost ocupat de figurile pitoreşti ale unor vrăjitoare în război cu gramatica limbii române, dar în armonie cu forţele misterioase ale universului. Inclusiv presa internaţională s-a grăbit să relateze, mai mult sau mai puţin exact, despre „vânătoarea de vrăjitoare” declanşată în România. Pentru a câta oară, am reuşit să surprindem, să ne consternăm contemporanii. Ca şi cum cazul Tanacu nu ar fi fost suficient, iată că avem şi această istorie bizară, vandabilă la o adică, legată de vrăjitorie. Undeva, la capătul estic al Europei, acolo unde se termină civilizaţia, se descoperă ochilor uimiţi ai omului postmodern o lume mustind de magie, de duhuri şi poţiuni. Dacă universul lui Harry Potter poate fi retrăit în parcuri tematice de distracţii, iată că vrăjile pot fi experimentate „pe bune” într-o ţară care, era să uit, l-a dat şi pe legendarul Dracula. Una peste alta, ca prin vrajă, câştigul brand-ului naţional a fost în ultimele luni exponenţial cu vehiculatorii săi. Dincolo de ironia involuntară, ar merita să

Citeşte mai mult »