
În falimentara politică economică a regimului Ceauşescu era şi un lucru bun: aplicarea pe scară largă a principiului celor trei R (recuperare-recondiţionare-refolosire) în domeniul materialelor reciclabile, realizat prin celebrele puncte de „sticle şi borcane”, centrele de maculatură sau de fier vechi. Nu discutăm aici despre faptul că economiile astfel realizate păleau în faţa consumului marilor energofagi industriali sau despre pionierii care erau trimişti din uşă-n uşă să strângă deşeuri. Principiul era unul corect. În prezent, deşi UE pune mare preţ pe protecţia mediului prin strângerea ambalajelor, în România lucrurile nu merg într-o direcţie bună. Râurile continuă să fie poluate cu milioane de PET-uri şi provoacă dezastre la revărsare, sărmanii nu mai prididesc să strângă sticlele de plastic din tomberoane şi gropile de gunoi. În tot acest timp, cea mai mare fabrică din Sud-Estul Europei, de reciclare a PET-urilor, situată în Buzău, este nevoită să-şi importe masiv materia primă din … Germania. Experienţa germană: nimeni nu-şi permite să arunce PET-uri În prezent, toate supermarket-urile şi hipermarketurile germane dispun de echipamente de procesare a deşerilor din ambalaje. Dacă ajungeţi într-un magazin din această ţară vă veţi mira de faptul că vedeţi câteva persoane la coadă chiar în apropierea intrării, cu sacoşe în







Ultimele opinii ale cititorilor noştri