Întoarcerea în România: pro şi contra

septembrie, 2011

Unde e mai bine: “afară” sau în ţară?

Viitorul copiilor, decisiv pentru a alege viaţa în Germania sau întoarcerea acasă

Dacă vă hotărâţi să plecaţi în Germania, puteţi lua hotărârea cea mai bună pentru dvs. doar dacă aveţi un tablou cât mai complet al vieţii de aici, cu bune şi rele. Este bine să ştiţi că, odată stabiliţi departe de ţară, trebuie să vă bazaţi pe propriile forţe. Chiar şi pentru a merge la consultanţă, este necesar să cunoaşteţi bine germana sau o altă limbă (există tot felul de organizaţii care oferă consultanţă, în mai multe limbi printre care engleza, spaniola, rusa, poloneza, turca).
  • Dacă v-aţi hotărât să vă stabiliţi în Germania şi sunteţi siguri că vă puteţi descurca, nu-i luaţi în seamă pe cei rămaşi acasă sau chiar pe unii români din Germania care vă vor întreba de ce nu vă întoarceţi (primii pomenesc de regulă despre lipsa patriotismului, iar a doua categorie are în vedere întâmplările trăite aici şi anumite dificultăţi). În ciuda părerilor altora, mergeţi înainte dacă aveţi încredere în propriile forţe.
  • Nu vă lăsaţi descurajat nici de faptul că peste tot există şi oameni care nu simpatizează străinii (sau chiar îi defavorizează). Totuşi, nu se poate generaliza, pentru că există atâţia care se comportă diferit – în general cei mai tineri, cu studii şi care au călătorit mult.
  • Am auzit referiri la străini care veneau aici să ducă o viaţă mai bună până şi la un teatru de păpuşi (care se voia presărat cu glume la care, bineînţeles, au râs doar nemţii). Mici răutăţi pot ajunge până şi în unele cărţi de poveşti pentru copii (de exemplu, o fetiţă germană, un personaj îndrăgit din cărţile pentru copii, aflată în concediu în Grecia, afirma la un moment dat că are un coleg grec şi a crezut că „toţi grecii miros a usturoi”). Viaţa în Germania este “condimentată” uneori şi de asemenea lucruri (sau chiar mai explicite), dar sfatul nostru este să nu le puneţi la suflet.
  • Nu vă lăsaţi impresionaţi de românii întâlniţi întâmplător care vă spun de la obraz că “sunt păţiţi cu românii şi nu vor să mai aibă de-a face cu cei care provin de acolo”. Uitaţi-i, sunt şi atâţia dornici să vorbească româneşte.
  • Dacă sunteţi în situaţia de a alege între România şi Germania şi nu vă puteţi hotărî ce e mai bine pentru dvs., puteţi întocmi o listă cu “plusuri şi minusuri”. Sperăm ca acest site să vă ajute să vă faceţi o imagine asupra realităţilor germane, dar şi asupra noilor realităţi româneşti.
  • În orice caz, amânarea unei hotărâri şi pendularea între cele două ţări (cu multe luni petrecute şi într-o parte, şi în cealaltă) nu foloseşte la nimic, vorba neamţului pentru acest tip de nehotărâre “nici carne, nici peşte”. Dacă în sfârşit vă hotărâţi în favoarea Germaniei, aţi pierdut deja mult timp, pe care l-aţi fi putut folosi aici pentru cursuri, practică, găsirea unui job.
  • Dacă sunteţi părinţi, hotărârea este mai uşor de luat iar alegerea are în vedere în primul rând binele copiilor. Puteţi să luaţi în calcul şi avantajul că ei vor învăţa două limbi, în paralel, ajungând să înţeleagă, să gândească şi să traducă simultan în germană şi română. Ceea ce le va fi de folos copiilor mai târziu, (şi) la învăţarea altor limbi străine.

Puţini români şi-ar permite cumpărarea unor locuinţe precum cele din cartierul milionarilor din Hamburg, Blankenese

Sigur, la emigrare sunt atât de multe avantaje şi dezavantaje, încât e important pentru fiecare ce ţel are, ce obiective şi ce-şi doreşte cu adevărat să facă.
Oricât am scrie, tot nu am putea răspunde la întrebarea: unde e mai bine, în România sau în Germania? Fiecare dintre dvs. îşi poate da răspunsul, pentru sine.
Orice hotărâre se ia cu preţul unor renunţări, pe care trebuie să ni le asumăm.

Simt deja că acest subiect va stârni multe controverse. Poate fi un subiect interesant de dialog, dacă puteţi comenta fără patimă. Dacă sunteţi în situaţia de a alege, trebuie să ştiţi că fiecare opţiune (aceea de a rămâne sau de a pleca) are atât avantaje cât şi dezavantaje. Uneori e greu de pus totul în balanţă. Aşa că poate vă vor ajuta comentariile care vor apărea aici. Aşteptăm cât mai multe, pe un ton civilizat.

Tags: , , , , , , , , ,

232 Comentarii la Întoarcerea în România: pro şi contra

  1. Relu în septembrie, 2011 la 9:32 am

    fiecare stie ce e mai bine ptr el.
    dar sa nu se astepte cineva la ciini cu covrigi in coada. ca cei din Romanica cred ca prin alte tari se huzureste. si pe toti ii aud- cite mii iei? viseaza mii de euro dar cine se intreaba cit costa asigurerea chiria etc daca visati numai bani stati acasa ca in DE nimeni nu se imbogateste peste noapte.

    • Constantin în mai, 2013 la 6:52 pm

      Nimeni nu se imbogateste peste noapte dar cu siguranta reuseste ceva mai mult decat intr-o tara slab dezvoltata. Cu un salariu minim acolo iti permiti sa platesti si chirie, si asigurare, sa mananci, si altele.

      Pentru cei care ati avut ocazia sa vizitati macar Germania, Austria… nu vi se pare ca oamenii sunt mult mai relaxati, mai bucurosi, mai luminosi, mai veseli, mai cu bun simt?!

      Caz concret: la mine in bloc daca nu salut eu, nu saluta nimeni. Sunt unii care tresar cand salut, de parca i-as trezi dintr-un cuget adanc. Se uita la mine ciudat… “Oare ce a vrut sa zica asta?”
      Pe cand acolo ziceam Hallo! de nu stiu cate ori pe zi, la necunoscuti…

      Concluzia e clara, situatia materiala dicteaza majoritatea aspectelor din viata noastra!

      Daca ai putin respect fata de propria persoana “cauti fericirea-n alta parte”. Nu e vorba de patriotism sau alte prostii de genul.

      Cum e cand va vedeti parintii murind prin spitale si stiti ca nu va permiteti un doctor mai bun, un spital privat, un tratament de ultima generatie?!
      Cum ar fi fost daca ati fi fost “in afara” si mama (tatal) putea beneficia de ingrijiri medicale cu adevarat curative?!

      Cei care prefera sa stea langa parinti sau glie sunt cei care de regula nu sunt capabili sa faca primul pas, indiferent de domeniu.

      Viel Glück!

      • Emily în februarie, 2014 la 8:01 pm

        Esti tu asa sigur ca toate lumea poate trai in izolarea care i-o confera un trai in strainatate ca “strain” , eu nu sunt Germania ci in Anglia si tocmai ca ma gandesc la copii si ca e bine ptr. ei sa traiasca printre ai lor nu izolati ca salbaticii. M-am saturat amandoi suntem ingineri petrolisti cu doctorate si cate si mai cate sa stau sa vad daca imi surade careva pe aici cand in tara eram cineva. Nu stiu ce a fost in capul meu de am acceptat sa vin aici si poate vrei sa vezi la ce e supus un copil aici cand vine si ce traume are: http://m.tpu.ro/cariera/buna-am-15-ani-si-am-plecat-din-romanania-cand-aveam-11-ani-au-trecut-aproape-5-ani-de-atunci-am-terminat-3-clase-in/

        • aurica negot bacau în martie, 2014 la 3:50 pm

          fie piinea cit de rea tot mai buna-i tara ta

          am o nepotica in franta a fost cu mama ei la o familie de francezi ea este in tara iar francezi nu vor sa-i dea fetita sa o aduca in rominia, nu stiu care este motivul …..nu vrea sa-mi spuna decit cite o data imi spune ca nu olasa prea mult in prezenta minorei….ce pot face? ea cade de multe ori in depresie

          • aurica negot bacau în martie, 2014 la 3:56 pm

            va multumesc anticipat poate voi primi un ajutor ,indrumindu-ma cum si cui sa ma adresez…sa fiti binecuvintati

          • OLMA X. în septembrie, 2014 la 10:37 pm

            Trebuie ca mama copilului sa se adreseze Ambasadei romanesti de la Paris, sa scrie o scrisoare recomandata cu detaliile situatiei. O familie straina, fara nici o legatura de rudenie si fara nici o autorizatie oficiala, nu are dreptul sa va retina nepotica. Dar parintii trebuie sa lupte pentru ea, si nu bunicii care au mai putine drepturi in Occident.
            Puteti sa depuneti si plingere la politia franceza (cred ca la polizia de la domiciliul celor ce o retin)depunind plingere pentru retinere ilegala de minori , sa scrieti la presa. INTERVENTIA JURNALELOR AJUTA MULT LA REZOLVAREA SITATIEI. PUTETI SA SCRIETI SI canalelor de televiziune franceze, si chiar la conducerea tarii. VA DORESC MULT SUCCES.

        • Alexa în mai, 2014 la 3:23 pm

          Imi pare rau sa va dezamagesc dar eu traiesc in Germania si vad emisiuni si aud la radio de neglijentele sistemului medical nemtesc si cum mor oamenii pe capete in spitale. Nu demult a fost o emisiune in care arata cum o femeie a nascut acasa in Germania, pentru ca s-a inchis maternitatea. Sa nu mai zic ca pentru consultatii astepti si cateva luni, iar consultatia in sine uneori dureaza si 5 minute pentru ca atat acopera asigurarea. Nu mai aruncati cu noroi in Romania, pentru ca peste tot este noroi. Curatenia germana lasa de dorit. In parcuri, in paduri peste tot sunt cosuri de gunoi, doar ca nimeni nu le foloseste. Lasa sticle de bere pe jos chit ca cosul de gunoi e putin mai incolo, iar mancarea la fel e aruncata pe jos. Ma simt deja ca acasa, nici o diferenta. Cat despre castig, aici depinde. Daca ai ghinion sa nimeresti la un intermediar ca sa inchiriezi o locuinta te-ai ars. Sau daca chiar inchiriezi o locuinta , asteapta sa o mobilezi pe toata, inclusiv bucataria si pe urma iti calculezi cat mai ramane. Noi am gasit cu bucataria dar a trebuit sa platim 1500 euro taxa suplimentara. Poate mai ai ghinion sa-ti gasesti si job la 30 km distanta de unde stai si-atunci socotesti si benzina. Daca cumva vrei sa mananci sanatos si-ti iei legume din piata, asteapta-te sa dai dublu ca-n supermarket. Tot asa, azi o taxa pe radio, maine alte taxe, plus drumurile pana-n Romania, cu un salariu minim nu faci nici o treaba. In cazul nostru, de ingineri IT, cu un salariu de inginer in Germania traim mai prost decat traiam in Romania cu doua salarii.
          Cat despre oameni, mai relaxati, poate, mai luminosi in niciun caz. Cand am fost la coada la cumparaturi, l-am intrebat pe sotul ceva, iar cel din fata s-a intors si-n germana a zis ca vorbesc prea tare. Poate ca vorbeam mai tare, pentru ca era mult zgomot, dar eu vorbeam normal, cum vorbesc de obicei. Nu le plac strainii, asta-i adevarul, iar bunul simt la ei e ceva fortat. Nu pot sa-si arate pe fata dezgustul, dar se simte.
          In concluzie, as vrea sa precizez ca atunci cand luati o decizie, de a pleca, de a ramane, de a va intoarce, luati in calcul calitatea vietii, per total, nu doar banii. Unde stati, cu cine va intalniti, ce faceti zilnic. Si incercati sa aveti propria voastra experienta, in niciun caz sa nu va luati dupa altii pentru ca experientele sunt total diferite, perceptiile sunt diferite si n-o sa coincida nimic din ce zic altii cu ceea ce traiti efectiv.

          • Maria în mai, 2014 la 3:20 pm

            Alexa, iti multumesc pentru ceea ce ai scris! Chiar aveam nevoia sa aflu ca exista si alti oameni care se simt ca mine si traiesc intr un mod asemanator!

          • dorin în iulie, 2014 la 12:00 pm

            un pic exagerat cred ca nu ti place afara atunci stai acasa munceste cit 3 si cistiga cit unul ..

          • Roxana în iulie, 2014 la 1:47 pm

            AVETI MULTA DREPTATE.

          • Radu în iulie, 2014 la 12:18 pm

            Adevarate vorbe! Din experienta personala nu pot decat sa confirm, din pacate: gunoaiele, oamenii, tratamentul medical…’civilizatia’. Perioada petrecuta in Germania a fost si inca este cea mai nefericita din viata mea.

            Si un exemplu de actualitate: ieri am facut (a nu stiu cata oara, in persistenta mea naivitate) incercarea de a manca si a bea ceva ceva decent. Si nu oriunde, ci la o terasa aparent frumoasa in centrul Koblenzului (oras care, privit superficial, pare un loc idilic la confluenta Moselului cu Rinul). Am cerut din meniu un vin (care, dupa cum bine m-am obisnuit deja in germanica, a fost execrabil) si ‘ceva’(nu mai conteaza ce) cu hribi. Am primit ‘ceva’ cu chapignons. Bineinteles ca nu am putut inghiti galusca, si am returnat farfuria imediat, ca sa ma trezesc cu un malac de bucatar venind la masa val-vartej si urland la mine ceva gen ‘cum pot sa ii zic ca nu e ok mancarea?!? doar el a pus hribii acolo cu mana lui, cum pot eu sa-l contrazic?!?’ Incerc sa-i explic ca am mai mancat una-alta cu hribi de-a lungul timpului, si stiu cum arata si ce gust au, dar vorbesc cu peretii. Dupa ce isi urla ce avea de urlat, bineinteles ca nu imi mai acord vreun drept la replica, face stanga imprejur si o taie val-vartej inapoi spre bucatarie. Dupa care ne trezim ca apare un ‘security guy’ ca sa se asigure ca platim TOT! Trebuie sa recunosc, in Romania n-am patit dinastea.

            Si ar mai fi MULTE situatii triste/ridicole/frustrante de povestit. Dar probabil toate isi au originea in faptul ca suntem noi ‘maimute necivilizate de romani’ nu din altceva. Cu siguranta, altfel nu poate fi! Jawohlski!

            Mai una…nu ma pot abtine sa n-o zic. Cu filarmonicile…nu ma dau vreun om super-cult (desi nici incult nu ma consider) DAR imi place muzica. Si nu aia de la radio! In tara (Sibiu) obisnuiam sa merg aproape in fiecare saptamana la concerte la filarmonica. Sala frumoasa, acustica buna, prestatia artistica, de cele mai multe ori, desavarsita, lume decenta si de toate varstele, oameni de varsta apropiata cu care mai putea schimba o vorba-doua la un pahar de sampanie (buna si rece!) in pauze…ce mai, era o placere! Si sa nu uit, costa 12lei la loja centrala, printre cele mai bune locuri posibile ca si acustica si vedere…
            (deh, statul asta roman de rahat sponsorizeaza cultura; cui i-o fi trebuind si asta, cine dracu’ mai stie?!?)
            Am incercat si in Dusseldorf un concert de pian…In primul rand sala e intr-un fost planetariu. Are tot felul de ecouri ‘colorate’, si in umila mea opinie sunetul e, sa zicem, mediocru. Apoi pretul a fost in jur de 50 (euro, nu lei) pentru niste locuri banale in lateralul salii. Apoi audienta: noi la cei 28-29 de ani cati avem am fost cei mai tineri, si inca pe departe. Asta, in combinatie cu privirile ciudate ce ne erau aruncate din toate partile (desi, zic eu, eram imbracati si ne comportam absolut decent) a fost cel putin stanjenitor. Si mirosul de naftalina a fost perfect ca sa ne scoata din sala la pauza cu greata in stomac. Deci inca o chestie pe lista de ‘n-are rost’ in germanica…

            Acum am in fata un contract pe multe zeci de mii pentru inca 6 luni de stat in tara asta mult-laudata…si ma gandesc scarbit ca banii nu merita viata austera, trecerea degeaba a timpului pe langa mine, lipsa micilor placeri si umilinta. Daca as fi ca si majoritatea oamenilor (care isi doresc o casa mare si o masina nemteasca) poate ar merita. Dar mie imi place sa merg cu bicicleta, iar casa mare nu se numara printre fetishurile mele…

            Ma intorc in Romania.

          • tayffy în septembrie, 2014 la 1:22 pm

            Buna, am citit cele de mai sus si m-au facut sa imi pun serioase semne de intrebare asupra deciziei mele. Am intrat in anul I la Univ. Bucuresti la Informatica si ma gandeam serios sa renunt si sa ma stabilesc in Germania , unde tatal meu locuieste de aproape 1 an , si de asemenea sa urmez tot o facultate de informatica acolo. Totusi ce ar trebui sa fac, un sfat ?

          • Tony în ianuarie, 2015 la 6:13 pm

            Hai s-o spunem clar si pe nume…..:si intermediarii aia de unde sunt oare???Si cazuri concrete cum capsunarii veneau cu un microbus,se vorbea exlusiv romaneste, si ambalajele de la cumparaturi le aruncau langa microbus si cosu pt ambalaje a fost la 5m,sau un sofer de Tir cu nr de Bucuresti arunca in timpul mersului punga de cartofi pai si paharul de Cola in timpul mersului pe autostrada.si cate am mai vazut….nnu vreau sa spun ca nemtii nu fac mizerie dar uitativa cate vinituri vin care se comporta ca acasa,
            Eu cand am venit aici inainte de revolutie puteai sa mananci pe jos si masina s-o lasi deschisa in strada,
            Asa ca oameni buni intrebativa de ce???
            De cand sau deschis granitile e jale,uitativa ce fac tiganii si asta nu numai in germania,
            Nus inginer sunt vopsitor auto si ma descurc minunat si asta dintrun singur salar fac 2a concedii anual ceeace in Romania imi permiteam doar daca eram inginer sau doctor.
            Nu mas mai intoarce in tara nici sa-mi deie castelul Peles,
            Ca va spus neamtu ca vorbiti cam tare e ok,nu este padure fara uscaturi,dar cat ati fost injurati deja in Romania aici nici intro mie de ani…..
            Si de ce aici un muncitor simplu castiga mai mult decat un inginer in tara???Dar drumul e liber,cui nui place are optiunea sa mearga acasa…..eu am mai fost in tara si numai eu stiu cate injuraturi claxoane si m altele in trafic si si
            Amin

          • George în februarie, 2015 la 6:42 pm

            Ai punctat f bine. Vizitez cam la 2-3 ani cate 5 zile orasul koeln ca inginer SW
            Si ce constat de la o vizita la alta ma ingrozesc si eu

          • Cavadani în mai, 2015 la 6:09 pm

            Salutare,
            Confirm si eu mizeria de pe strazile Germane, dar dupa ce ma-am interesat putin
            pot spune ca tot emigrantii produc aceasta dezordine stradala si arunca tot felul
            de lucruri pentru ca nu Stiu sa traiasca in curatenie, nu Stiu sau nu sunt interesati
            sa respecte regulile de aici. Sunt de 2 Ani in Germania si cu ajutorul bunului
            Dumnezeu am si apartament cumparat pe Numele meu si a sogleich (Credit ),
            Avem si masina si Pot spune ca duc o viata in liniste si Decenta.
            Copii sunt integrati la scoala, iar noi am reusit sa ne integram intr-o
            Comunitate de nemti inimosi si respectosi. Totul e sa fiu harnic si sa vrei
            Sa inveti de la ei ce este Bun.

          • Alexa în mai, 2015 la 1:24 pm

            Ok..sa va povestesc exact experienta mea care nu seamana deloc cu a altor colegi de-ai mei aici. Nici o experienta nu seamana una cu alta, dar pe total toti cu care am vorbit, indiferent cat castiga, nu se simt integrati, se simt straini, marginalizati si au o greutate pe suflet. Noi ca ingineri am castigat 2500 euro pe familie in Romania. Am plecat pentru ca si-a gasit sotul de lucru cu 2800 euro net, din care 800 e chiria, cheltuiala pe care n-o aveam in Romania. De un an jumate imi caut post ca inginer soft si nu gasesc. Tin sa mentionez ca am facut un curs de germana aici si-am dat 400 euro in fiecare luna ca sa invat. Probabil ca nu se cauta ce-am facut in tara. Am 7 ani in domeniul telecomunicatiilor, dar am explicat asta la mai multe interviuri telefonice si nu a fost de-ajuns. Colegii mei toti si-au gasit in domeniul automotive. Mie mi se pare extrem de greu sa-ti gasesti job ca inginer, in ciuda faptului ca toti romanii au impresia ca-ti ofera si masina la scara, numa sa mergi la ei sa te angajeze. Romania ne deranjeaza din cauza mizeriilor, politicii, oamenilor si a banilor putini( in alte cazuri). Dar in Germania ce-am gasit:oameni reci, cu alte gusturi, alta cultura, dificultati in a-mi gasi locuinta ca roman, dificultati in a-mi gasi job, imposibilitatea de a participa la multe evenimente culturale, sportive, din lipsa banilor si a timpului. In Romania lucram pana la 6, aici sotul lucreaza pana la 9 si in niciun caz nu lucram cat 3 pentru 1. Iar despre lipsa de civilizatie pe strada a nemtilor, va pot inregistra in fiecare zi un video, sa-l pun pe youtube, cu nemtii care se imbata si urla pe strada si arunca gunoaie si sticle peste tot. Sunt nemti suta la suta, atat pot sa fac si eu diferenta. Romani n-am vazut care sa se comporte asa. Nu zic ca nu exista, dar nu sunt ei vinovati pentru toata mizeria din Germania.

          • andree pavaloiu în iunie, 2015 la 2:27 pm

            f adevarat,si eu simt la fel

          • ioana în ianuarie, 2016 la 10:16 pm

            sunt de vreo jumate de an in germania si pot sa spun sincer ca nu imi place absolut deloc.
            cei de acasa spun ca strainii zambesc…fals au niste grimase false , o politete falsa, in relatiile cu strainii la job cat de mult depun permanent nativii cu aceste grimase sa creeze o “atmosfera ” pacifista etc
            legi nedrepte au la tot pasul: incepand cu scopul nostru banii, prestam aceeasi munca si platim impozit dupa familie, logic nu? unu are 4 copii trebuie sa plateasca mai putin impozit, doar tu cu doi folosesti mai multa asistenta medicala sociala etc
            da cred ca ar trebui sa fim realmente pozitivi acasa in mediul nostru unde ne putem exprima intr-adevar.
            cineva a scris ca sunt romani care simt nevoia sa intalneasca alti romani, a vorbeasca romaneste..nu i-am intalnit…va rog unde ii pot intani???
            Urasc sa fiu emigranta si cred ca e o viata de caine…sper copiii mei sa nu fie emigranti!!!

        • vmc în iulie, 2015 la 7:43 pm

          am parasit RO in anii 83.sant stabilit in USA.nici in vizita nu m,as mai duce in RO.Am realizat aici ceia ce in RO nu as fi realizat nici in 300 de ani,dar cel mai important lucru este viitorul baiatului meu.a obtinut o educatie deosebita ,terminand HARVARDUL;undergadute si masteratul,in economie.lucreaza la una dintre cele mai prestigioase firma de EQUTYGROUT SI VENTURE CAPITAL cu un salariu de peste $800.000 pe an.face parte din lumea elita.ce i,as fi putut oferii in RO?totul am realizat prin multa munca si onestitate.cine are oportunitatea sa ajunga aici trebuie sa inteleaga ca aici se munceste.chiulangii care nu se pot realiza ,vin cu tot felul de scuze ,ca ar fi mai bine la RO.Am asa prieteni care s,au intors dar in mai putin de 1 an au venit aici inapoi;;;fie painea cat de rea tot mai dulce e in USA.

          • ioana în ianuarie, 2016 la 10:18 pm

            cine a auzit de firma asta prestigioasa? nimeni in romania:)
            deci sunteti la locul potrivit in sua :)

        • Valentin în februarie, 2016 la 12:05 pm

          Eu si cu prietena suntem in Germania din toamna 2014. Am trecut deja prin 2 firme cu domeniul de lucru in Automotive. Joburi foarte bine platite. Momentan suntem amandoi angajati in multinationale, salariile mai mult decat decente. Avem o chirie cu gradina, mobila ne-am cumparat-o noi, electronice, electrocasnice, etc. Cam tot ce isi doreste omul de la viata. Mai putin o villa in Maldive (glumesc, dar poate in viitor, cine stie :) ).
          Dar, in ciuda faptului ca am incercat sa ne pastram o mentalitate pozitiva, dupa 1 an si 4 luni de cand am venit in Germania astea sunt concluziile la care am ajuns (pentru domeniul nostru de activitate. In altele, poate e mai bine):
          - calitatea muncii: deplorabila. Cineva facea glume ca economia Germaniei e sustinuta de Auslanderi si de externi.CORECT!! Majoritatea oamenilor care chiar lucreaza, care chiar se implica in ceea ce fac si dovedesc ca au pasiune pentru asta sunt fie auslanderi fie contractori externi. Majoritatea nemtilor cu contract permanent sunt genul de persoane care le place sa piarda vremea in meetinguri si se “coiesc” sa ia o decizie. Plus, un alt trend pe care l-am observat. Cel putin in compania in care lucrez, mentalitatea este “daca arde, fie iti iei krank ca oricum se va gasi un fraier care sa iti faca treaba”. Am intalnit prea multi oameni care se plang de organizare si de procese. Sa nu mai zic de suport. 0! In Romania cand am inceput lucrul in firma am avut un mentor care m-a ajutat sa pornesc mai repede lucrul. Aici, nici dupa 7 luni dupa investigatii continue nu pot spune ca “stiu cu ce se mananca jobul meu”
          - calitatea serviciilor: deplorabila. E inadmisibil intr-o tara asa dezvoltata ca Germania sa fie nevoie sa merg de 3 ori la un provider de internet ca sa lamuresc situatia contractului (ceva legat de documente care tot apar ca fiind necesare, in ciuda faptului ca am trimis tot ce mi-au cerut la timp si in formatul dorit). De asemenea, serviciile de mentenanta la autoturisme mi se pare deplorabil. Caz concret: am avut accident in luna mai 2015 in Augsburg, partea dreapta infundata bine de tot. Politia a concluzionat ca e vina mea, am zis in fine merg mai departe. La 3 serviceuri din germania mi s-au oferit cotatii de pret la reparatie intre 3000 si 4000€. Asta in conditiile in care am achizitionat masina cu 4400€ cu 3 ani inainte. Cautat in Romania, scor final: 1150€, cu tot cu schimbmat filtre si ulei.
          - integrarea sociala: daca ai noroc sa gasesti un mediu de oameni, e super. Atat eu cat si prietena suntem dornici de iesit la bere, la un gratar, plimbare, orice fel de activitate care implica interactiune sociala. Din pacate nu avem cu cine ! Majoritatea colegilor sunt fie casatoriti, cu copii, fie locuiesc la 50-100 km de noi si “le este lene” sa se deplaseze.

          Concluzia noastra este: nicaieri nu o sa fie perfect. Dar pentru noi, preferam dezordinea de Romania decat “ordinea fictiva” de Germania. Repet: pentru noi nu a fost o experienta total negativa. Doar ca suma pozitivelor din pacate e mai mica decat cea a negativelor.

          Pana in toamna 2016 ne intoarcem in Romania ! Ne-am saturat sa ne fie dor de o bere cu prietenii, sa ne fie dor de o gluma spusa cu colegii, sa fim pe sistemul “munca-casa” si in weekend daca avem noroc de vreme sa mergem sa ne plimbam.

          Poate pentru altii e bine, dar pentru noi, NU.

          Pentru cei care doresc sa vina in Germania, INCERCATI! Poate pentru voi va fi mai bine.

          • Florena în iunie, 2016 la 2:00 pm

            Super Valentine! Asta e Germania! Canda ud pe unii ca-i mai iau apararea si-o vorbesc doar de bine imi vine sa urlu insa asa eram si eu pina acu cateva luni!…

            Eu sunt de peste 10 ani in Germania si de-abia acu la 40 de ani mi-am dat seama ce oarba am fost si mi-am pierdut atata vreme intr-o tara unde “totul merge bine”.
            Am un loc de munca foarte bun in vanzari la care unii straini sa zi casa nici nu viseaza, masina de servici pe care o folosesc si privat, salariu bun, insa chiar de-o sa merg pe jos sau in caruta e doar o chestie de cateva luni pina ma intorc in Romania . La maturitate e ” mai greu” sa zic asa sa te desprinzi si sa iei asemena hotarari, insa aici nu mai pot ramane!…doar impozite, taxe, zambete si amabilitate fortate…

      • Natalia în mai, 2014 la 10:12 pm

        Foarte adevarat Constantin! Sint de acord cu tine!

        • natalia în noiembrie, 2014 la 8:13 pm

          Buna,eu am plecat din Romania in 2000si de atunci tot umblu prin lume ,in acest moment sunt in pragul unei alte schimbari radicale,momentan locuiesc in Norvegia si am ajuns aici impreuna cu sotul si fetita din intimplare destinatia era Canada dar mi sa parut mai aproape Norvegia si statisticile spuneau ca e tara cu cea mai buna economie si putini someri ,totul adevarat,se cistiga bine ,statul te ajuta destul de mult dar restul e un dezastru,nu te poti obisnui cu mincarea cu modul lor de a face de a gindi,in acelasi timp am prieteni care sunt indragostiti de Norvegia din toate punctele de vedere,asa ca nu va lasati influentati de alti doar voi insusi puteti lua la decisia care se adapteaza la cerintele voastre,eu din toate astea am inteles ca imi place sa vad sa cunosc sa traiesc experienze noi chiar daca eu am ramas indragostita de Italia unde am trait 10 ani,sotul meu e roman-italian ,nu doresc nici intoarcerea in Romania nici in Italia,urmez calea setei de cunoastere si a experientelor noi care iti dezvolta fara indoiala intelectul si in acelasi timp te ajuta sa privesti viata dintr-o alta prisma. mentionez ca nu am ereditat nimic de la nimeni si tot ce facem e prin propriile forze,eu zic doar daca vrei,poti!La intrebarea: unde te vei stabili la batrineze eu raspund: unde ma poarta vintul dar nu este adevarat eu stiu ca voi fia acolo unde va fi nevoie de mine,lumea e mare si toata de explorat.Frumos blog si destul de interesant,va urez tuturor sa gasiti raspunsul la intrebarile voastre si decizzile voastre sa va poarte pe strazi insorite

          • Alice pop în ianuarie, 2015 la 12:15 pm

            Draga Natalia
            Ai atita dreptate in ce spui, eu snit plecata din 1995 si credema nu a fost usor dar daca gindesti pozitiv si stii ce vrei Mai ales cind vine si un copil viziunile si prioritatile se indreapta spre viitorul copilului.
            Locuiesc in Dubai de 9 ani nu a fost usor dar am incercat sa nu ma uit in jur si sa iau ce este bun Pentru mine si ce imi place, trebuie sa acceptam regulile oriunde am fii Asa cum si noi in Tara avem reguli care alti nu le inteleg dar nu au ce face.
            Drag Romani faceti cum va dicteaza inima si facet alegerea potrivita gindinduva si la viitor nu numai la present,
            Eu am hotarit, acolo unde imi este bine si suntem fericiti acolo sate locul si casa mea.
            Va doresc numai bine la toti si intelepciunea de a alege corect.

          • IOn în februarie, 2015 la 11:01 am

            Natalia…fi sincerca cu tine…nu cu noi…vroiai sa zici setea de bani!!

        • Manuel în ianuarie, 2015 la 5:46 pm

          Oameni buni,eu traiesc in Italia de aproape 7 ani,mai exact pana aqm 4 luni am stat in Sicilia.pot zice ca acolo sunt o gramada de romani din toate partile tarii.Va pot spune ca in strainatate nu umbla cainii cu covrigi in coada,si anume ca eram multumit daca aveam un salariu de 2500 lei in Romania decat sa stau aici pe un salariu de 1500 euro,pt ca viata este mai scumpa decat in tara din toate punctele de vedere.Nu pot zice ca persoanele in Sicilia sunt rasiste,cel putin pana cu 2 ani in urma,dar aqm din cauza crizei economice totul incepe sa oa ia razna,sa fim vazuti ca niste intrusi care le.am luat locurile de munca.Acum m.am mutat la Milano crezand ca e mai bn aici,dar a fost cea mai mare greseala pe care am facut.o,aici lumea e rece,nu iti poti face prieteni,e cu totul o alta mentalitate si sunt sigur ca germania e la fel.Daca as avea posibilitatea sa ma intorc in tara as face.o cu mare palcere!!!

          • IOn în februarie, 2015 la 11:27 am

            Pai si ce te retine Manuel…sa te intorci in tara..
            Ai fost, ai vazut, ai invins! Acum hai acasa cu date proaspete…Iar pentru cei care se plang de mostenirea lasata de inaintasii nostrii, poate uita ca ei sub romani, unguri, rusi, turci, lesi, greci, Austro-ungari, tatari, au dus-o muuult mai rau…si nu au renuntat…asta daca NU VREM sa ajungem in cateva zeci de ani ca tiganiI FARA TARA sau ca evreii pana in 1949…si apoi sa vezi drame, daca se indura Dumnezeu de noi cum s-a indurat de poporul ales…..

  2. Dana în septembrie, 2011 la 3:49 pm

    Pentru toti tinerii din Ro, care mai au o sansa undeva afara- fugiti cat vedeti cu ochii!!!!

    Cred ca nu doar in Germania, dar si in Belgia sau Olanda…oriunde in lume ne este mai bine decat am trai in Romania.

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:20 pm

      Nu e adevarat!
      iesiti din casa, lasati tv cablu , munciti orice se poate si va spun ca e la fel ca oriunde :)

  3. Nina în septembrie, 2011 la 3:53 pm

    Eu nu as pleca din tara nici daca m ar plati cu 10000 de eur pe luna.
    Ce sa caut printre straini?
    Si nici parintii nu i-as lasa singuri, asa bolnavi.
    Voi cum ati putut sa lasati tot?

    Nina

    • Adi în noiembrie, 2011 la 12:33 am

      Mda…este adevarat. DAR EI CUM AU PUTU SA NE LASE O ASA MOSTENIRE?

      • IOn în februarie, 2015 la 11:28 am

        Iar pentru cei care se plang de mostenirea lasata de inaintasii nostrii, poate uita ca ei sub romani, unguri, rusi, turci, lesi, greci, Austro-ungari, tatari, au dus-o muuult mai rau…si nu au renuntat…asta daca NU VREM sa ajungem in cateva zeci de ani ca tiganiI FARA TARA sau ca evreii pana in 1949…si apoi sa vezi drame, daca se indura Dumnezeu de noi cum s-a indurat de poporul ales…..

      • Oana în februarie, 2016 la 4:50 pm

        Daca noi am lasat asa o mostenire voi de ce nu incercati sa o schimbati,este mai usor sa pui coada pe spinare si sa pleci…

    • lucia în februarie, 2013 la 8:08 am

      Ai dreptate, Nina, simt asta pe piele mea..de altfel in curand voi schimba ceea ce am decis gresit.

    • ghita în aprilie, 2013 la 10:39 am

      nu condamna pe nimeni sa te fereasca cel de sus sa ajungi sa iti lasi parintii sau chiar copiii acasa sa faci pe sclavul in alte tari sa le aduci de mancare daca nu ai plecat inseamna ca nu ai ajunsa sa fi nevoita sa faci si pasul asta asa au spus si parintii mei, acuma au 10 ani de cand sunt plecati si nu regerta nimic parca au intinerit au devenit mult mai activi si plini de viata si de speranta cand multi din cei ce au ramas acasa sunt deja morti stilul de viata stres alimentatie oricum ne intoarcem acasa si isi vor face restul vietii in tara cu o situatie financiara de invidiat si cu o pensie de peste 1000 de euro de persoana ce va veni din alta tara deci in concluzie cred ca a meritat efortul de la suparvietire sa te ridici la nivell asta respect pentru ei la fel am facut si eu oricum avem planuri sa ne intoarcem acasa si cu alta sitautie financiaar si cu alte conceptii si asta vo face rmulti si ia asa atunci tara dade dade a avea lubrifiant la incheieturi si la rotite sa se invarta roata si sa nu ne mai plangem de mila si pe buna dreptate asa ca nu vad ce ii negativ in a pleca si ati face un rost

    • dorin în iulie, 2014 la 12:10 pm

      pretuiec parintii dar uite ca sunt aici cu mine si parca au itinerit cu 10 ani sunt pensionari dar au si cite un job mic sa se intertina sft.de saptamana suntem cu totii e super aa acum sunt la plaja amandoi,jee.

  4. Criss în septembrie, 2011 la 2:12 pm

    Si noi (eu impreuna sotul) suntem aproape hotarati sa emigam in Germania. Raman cateva aspecte asupra carora nu ne-am hotarat. Sotul este medic chirurg rezident, anul 5 . Mai are 1 an pana termina rezidentiatul. Nu e inca decis daca sa-si dea examenul de specialitate in tara sau in Germania. Ne dorim un copil si nu am hotarat daca e mai bine sa nasc in Romania si sa ne mutam cand copilul va avea cateva luni sau sa nasc in Germnaia…
    In alta ordine de idei, articolele publicate pe site sunt extrem de interesante. felicitari si astept cu interes i alte informatii utile!

    • Deea în noiembrie, 2011 la 2:01 pm

      Ca si medic specialist in Germania ai mai multe sanse: te poti angaja si intr-un Praxis si intr-un spital de stat…din punctul asta de vedere ar fi mai bine sa-si ia examenul de specialist in tara. In ceea ce priveste copilul probabil stii ca daca il nasti in Germania va avea tot cetatenie romana (adica ia cetatenia mamei).

    • natalia în noiembrie, 2014 la 8:17 pm

      a naste copilul in Germania e o hotarire inteleapta atit din punct de vedere medical cit si al viitorului copilului ,

    • Leo în aprilie, 2015 la 11:46 pm

      Criss, daca pleci sau ramai oricum peste 10 ani o sa-ti para rau ..
      Iti raspund la 4 ani de la postarea ta, poate ai nascut deja, poate v-ati mutat . Satisfactiile adevarate le veti avea in Romania . In Germania veti trai dar nu veti stii sa apreciati si sa va bucurati de un vin bun vs. unul prost , de prieteni buni vs. cunostinte si in plus , cu toata siguranta personala pe care ti-o inspira o tara civilizata , veti avea un ghem instomac de frica permanenta. O teama teribila care nu va va lasa sa aveti un sex de calitate , un TREBUIE permanent , simturile ascutite la maxim , perceptia exterioara a lumii inconjuratoare si nu parfumul locurilor , senzatia de bine de dupa o masa cu prietenii , fiorul care te patrunde cand iei Lumina de la necunoscutul de alaturi .. Peste toate , in ciuda aparentelor , o sa faceti mai multi bani aici , iar despre respect , niciunde nu veti mai respectati ca in tara voastra.

      • Alexa în mai, 2015 la 1:39 pm

        Leo sunt de acord cu tine, mai putin partea cu banii. Nu toti reusesc sa faca mai multi bani ca in tara. Salariu e mai mare, dar trebuia luat in calcul, cate economii drastice faci ca sa reduci cheltuielile sa ramai cu ceva bani. Teama e cat se poate de reala. Mie mi-e teama zilnic sa nu mi se intample ceva cu dintii, ca trebuie sa astept pana ma duc in Romania. E absurd sa dau 800 de euro aici pe o coronita. Sa nu mai zic cat de mult costa tratamentul dintilor, chiar daca ai asigurare medicala aici. Mi-e teama sa nu ma imbolnavesc, ca oricum si-n spital esti tratat ca emigrant. Mi-e teama sa nu am nevoie de medicamente pentru ca sunt foarte scumpe. Mi-e teama sa nu se intample ceva cu masina, pentru ca cheltuielile la service sunt enorme. Mi-e teama sa nu se intample ceva in apartament, pentru ca nu avem bani de mesteri. Mi-e teama sa nu raman fara job, mi-e teama sa nasc aici, mi-e teama ca parintii mei imbatranesc si mor, iar eu nu sunt acolo. Mi-e teama sa stau aici, asa ca pentru mine cea mai buna decizie e sa ma intorc.

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:20 pm

      oare ce ati facut? sper ca ati ramas acasa )

  5. Moderator în septembrie, 2011 la 4:21 pm

    In sprijinul tuturor celor aflati in situatia dvs., va anuntam ca vom publica un material cu nasterea in Germania, conditii, costuri etc. In alta ordine de idei trebuie sa stiti ca medicii din Germania au tot protestat fata de nivelul salarial considerat nesatisfacator; drept urmare, presa relateaza ca pleacă foarte mulți în Marea Britanie, unde ar fi plătiți mai bine.
    Mulțumim de aprecieri și sperăm să ne citiți în continuare!

  6. Mayra Mueller în septembrie, 2011 la 6:08 pm

    Plecare din tara: va doresc in numar cat mai mare. Un job mediu in Germania in constructii e mai onorabil decat Romania. Si plateste mult mai bine Germania. Nu-si rupe omul spinarea degeaba.

  7. iou în noiembrie, 2011 la 4:33 pm

    Felicitari pt. site, cred ca va fi util oamenilor care se gandesc sa plece in/din Germania.

    Muncesc de 5 ani in Munich in domeniul IT iar la anul prin martie o sa-mi strang catrafusele si-o sa ma tirez inapoi in tara.

    Argumente:
    1. Mentalitatea si cultura nemtilor e TOTAL diferita de cea a “tarilor cu soare” ca sa zic asa. Sunt orgoliosi, impulsivi, nationalisti, cu un complex de superioritate f bine dezvoltat, dar mai ales extrem de egocentrici. EU sunt totul, in jurul MEU se invarte totul. Desi toate aceste “calitati” nu sunt vizibile cu ochiul liber cand te uiti in jurul tau pe strada – toata lumea e calma si-si vede de treaba – ele devin vizibile la Piata de vechituri unde proprietari de masini de lux se tiganesc – da, m-am exprimat bine, tiganesc – pt. fiecare 50 de centi!

    2. Daca nu vorbesti limba deloc e NASOL. Engleza nu e limba de circulatie internationala in Germania…doar tinerii si cei care au mai plecat prin lume o vorbesc. Daca o vorbesti binishor e aproape bine, dar tot se uita cu un ochi iscoditor la tine. Daca o vorbesti bine dar cu accent, e ok in princpiu, dar tot un Auslander vei ramane in ochii lor.

    3. Cultura si mentalitatea nematului ii impune sa nu-l deranjeze pe cel din jurul lui. Asta e f bine ar zice majoritatea. Isi educa copilul sa se poarte ca intr-o tabara de campanie. Ai grija la aia, nu rupe aia, nu tipa prea tare. Strazile sunt curate, florile stau in parcuri. Foarte frumos. Politia vegheza ca totul sa se desfasoare “nemteste”, fara deviatii de tip Auslander. Civilizatia se impune cu forta ar zice altii. Ei bine, eu gasesc acest comportament f. daunator intr-o societate. Totul este o garnizoana in aer liber! Nimeni nu se poarta natural, toti isi inhiba pornirile naturale, toti se chinuie sa fie la fel, imagniatia si creativitatea au de suferit enorm la copii. Iar adultii au fost crescuti la fel. Dupa cum bine se zice in Romania, ca neamtul este un f bun executant. Si se zice bine.

    4. Nu stiu daca se poate generaliza, dar unde lucrez eu totul se face cu heirup, pompieristic. Nimeni nu face un plan de bataie lunga, toti sunt f f buni in a rezolva probleme ce au aparut deja. Au o abilitate extraordinara de a se scoate din situatii dificile! Si ce mi se pare f interesant e ca NIMENI nu vrea sa imbunatateasca nimic: toti fac exact ce li s-a spus sa faca si nimic mai mult, sunt f multumiti si pleca acasa la copii si la familie cu satisfactia ca si-au facut treaba bine… a doua zi o iau de la capat pompieristic. E un “lasa-ma ca sa te las” continuu.

    5. In 5 ani n-am auzit nici un neamt zicand ca-i pare rau pt. munca proasta/incompleta pe care a facut-o. Pur si simplu e injositor pt ei lucrul asta! Si bineinteles ca se trage de la punctul 3, ca doar societatea are standarde f inalte in Germnaia.

    6. Glumele agresive pe care le fac nemtii mi se pare cel mai cinic punct al lor. Unii sunt chiar inteligenti, pragmatici, vad lucrurile cu viziune. Si exact acesti oameni scot cate una de te lasa masca! Ce sa-i faci, sunt din acelasi sange cu al Fuhrer-ului… :)

    Ar mai fi alte motive, dar ma limitez aici.
    Sigur, nu trebuie nimeni sa se lase influentat de ce am scris, trebuie doar sa stie la ce sa se astepte, ce are de infruntat pt. bani mai multi decat in Romania.
    Ideea e ca Germnaia nu e Italia sau Spania, unde integrarea e mult mai usoara si datorita limbii care seamana oarecum cu romana, dar si a oamenlior care sunt mai “oameni” (a se citi latini :) ).

    • Rudi P în noiembrie, 2011 la 12:26 pm

      Intoarce-te tu acasa ca vezi CROCODILU la adevarata lui putere. Eu unul cred ca la multi care aveti servicii buna vi sa urit cu binele…

      • Lucian Cical în noiembrie, 2011 la 12:57 pm

        Hitlerul era Austriac. Sa nu uitam asta!

      • Dinu Jamila în august, 2013 la 3:37 pm

        tare

    • Adi în noiembrie, 2011 la 12:30 am

      Si eu lucrez in Munchen, tot in IT, aproape de un an. Vad ca frustrarile iti vin din cauza job-ului, … te cred si te inteleg, pentru ca (la fel ca si in Romania) nu toti care lucreaza in IT au si talent adevarat pentru asta, ori chiar nu au nici macar bagajul de cunostinte minim necesar in domeniu, insa lucreaza “cu success” de pe o zi pe alta, cam cum ai descris si tu. Insa la fel de adevarat, sunt si oameni talentati, care-si fac foarte bine treaba. Dupa cum ziceam, este asemanator cu situatia din Romania, doar ca in Germania este loc pentru fiecare (adica reusesc sa-si pastreze jobul si sa faca ceea ce pot cat mai bine).

      Daca totusi in afara jobului, viata ta sociala este ok, atunci cred ca ar trebui sa-ti gasesti alt job in Munchen (dupa cum bine stim, sunt o gramada in IT), eventual intr-un mediu ceva mai multi-national si mai colorat.

      Iar daca chiar te intorci, nu stiu daca o sa mai reusesti sa te adaptezi la Romania chiar asa de usor cum ai crede. Cel putin, daca un neamt e jigodie, atunci il “simti” din timp, si in general nu cred ca ti-ar face rau daca nu ar avea ceva real de castigat; in schimb in Romania, oamenii sunt jigodii si fac rau probabil dintr-o placere bolnava, … destul greu sa gasesti oameni cu caracter si de incredere in Romania. … parerea mea.

      Mult success!

      • Liviu în noiembrie, 2011 la 6:46 pm

        Ai dreptate in ce zici. Am lucrat 3 ani in Franta in IT si am revenit in Romania. Daca francezul era la usa firmei la ora 16, in Romania li se parea ciudat colegilor ca pleci la ora 21. Nu te tinea nimeni sa nu pleci dar se uitau urat bagau strambe la sefi totul gratuit din rautate. Si eficienta colegilor de aceasta teapa cred ca intelegi…era aproape minima se faceau ca muncesc insa doar zaceau la calculatoare in mare parte a timpului. Am turbat in Romania vreo 2 ani dupa care am plecat iar pt.ca imi distrugeau viata.

        • Nino69 în noiembrie, 2011 la 1:49 pm

          Trist si in acelasi timp foarte adevarat..
          Japca,minciuna ,coruptzia ,spaga peste tot oriunde cuprinzi cu privirea,mojicia ,indolentza,badarania…si mulöte ,multe altele ma lasa rece cu privire la reintoarcere in tara..

          Va dau un singur sfat: fugitzi ,de fapt putetzi pleca si incet dar sigur, oriunde unde credetzi ca va vetzi putea integra fara prea multe tragedii, dar ,nu in Romania..

          A-mi murise aproape spiritul in Romania…pana am reusit sa ma integrez in Germania.

          Acum pot spune ca am invatzat sa traiesc cu adevarat,sa simt lucrul asta intradevar..,sa ma bucur de Viatza..

          • ioana în ianuarie, 2016 la 10:23 pm

            nu te cred
            cred ca folosesti terapia prin scris :)

      • mihai în noiembrie, 2011 la 12:42 pm

        apropo de romani , sunt asa de ofticosi saracii. in doi ani de munca in germania aveam deja doua masini cumparate (cu o masina muncesc si una privata). s-a auzit prin vecini, in romania, ca am firma si “ce bine imi merge in germania” iar cand am mers prima data acasa (in romania), cu masina cu care muncesc, mi-au murdarit-o cu balegar de vaca ( stiu ca este de ras dar asa s-a intamplat). alta data mi-au pus un cui la roata din spate si am gasit-o zgariata. nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca mergeam cu cu masina privata (valoare de 45 mii euro). …acum, chiar, de ce m-as mai intoarce in romania?

        • Laura Tanasel în noiembrie, 2011 la 1:02 pm

          Nu-mi pot crede ochilor ce scarbe care pleznesc de ura si de invidie. In halul asta de dezumanizare am ajuns ca popor? Bine macar ca a fost o masina caci eu am auzit cazuri si mai idioate: copiii lui X-ulescu care munceste in Spania au fost batuti. De ciuda, li s-au luat jucariile ca tac-su are bani sa le ia altele…De-asta nici nu vreau sa ma gandesc sa nu plec din Romania si sa nu ma mai intorc niciodata (sa-mi ajut rudele cum pot si sa ma vad cu ele la mine in noua tara sau in tari neutre).

          • Travian în mai, 2015 la 5:14 am

            Intrebare: dece in tari neutre , esti cumva intr-o tara care este dusmana Romaniei ? Vorbesti ca tie scirba de poporul din care uiti ca faci parte . E rusinos si arata nivel scazut de cultura. Degeaba te chinui sa faci bani multi in strainatate indurind umilinte enorme . Va veni o zi cind vei face bilantul si vei avea de facut o mare lista de insatisfactii . Banii pe care ii cistigi astfel nu vor acoperi deloc faptul ca ai trecut ca un robot prin viata . Totul pt bani ceva mai multi dar la fel de putin valorosi ca si aici . Peste tot nivelul de trai este scazut pentru oamenii cinstiti . Ca cineva sa traiasca bine trebuie ca citeva familii sa o duca de la prost in jos . Banii cistigati in strainatate au valoare numai cind ajung la noi in tara .
            Acolo nu , caci si acolo viata e scumpa. Totdeauna in strainatate nivelul de trai a fost scazut. Chiar si inainte de 1989. Majoritatea care o duc cu adevarat bine sint aceea care traiesc pe spinarea altora.
            Faptul ca traiesti intr-o camaruta simpla ca sa fie chiria suportabila eventual cu inca cineva de acelas sex pt economie , prieten/a , ca te economisesti din toate ca sa supravietuiesti toata luna nu e la fel ca acasa ? Au plecat de regula cei disperati ca nu gaseau in tara locuri de munca . Acolo accepta salarii mai mici decit ale localnicilor pt a putea trimite in tara 2-300€ la cei ramasi.
            Si acolo cei emigrati care traiesc cinstit duc o viata plina de frustrari. De curind am asistat la un exemplu clar. O femeie care avea pina in 30 de ani a venit sa-si vada mama in Romania . Dupa citeva zile o intreba maicasa dece tot recomanda la vecini sa plece la munca in strainatate . Raspunsul a venit sec. Sa vada si ei cit de greu se traieste printre straini. Cum e sa muncesti zi lumina ca sa ai un salariu aproape decent dar cu care nu poti sa faci nici un mic exces. Sa ai grija sa consumi cit mai putin pt a economisii . La servici sa muncesti mai mult ca bastinasii ca sa iti meriti banii. Dar asta inseamna ca ceilalti te ocolesc caci nu le plac strainii pe care ii percep ca pe niste spargatori de greva. De obicei mutatul in alta locuinta e o mica tragedie. Spatiul trebuie sa fie cit mai bine gindit fara nici un centimetru nefolositor ca sa nu faca paguba prin chirie.
            Acolo de regula nu-ti mai permiti sa ai un animalut de companie.
            Nu ai nici-o mingiiere sufleteasca in foarte putinul timp liber.
            Nici acolo nu umbla ciinii cu covrigi in coada .

        • viteazu în noiembrie, 2011 la 11:48 pm

          Romanii nu sunt “ofticosi saracii”pentru masina ta,sigur! In Romania sunt multi ,multi romani care merg la sarviciu cu masini de 45 mii euro.Personal am fost in Romania cu o masina mai scumpa de 45mii si NU AM PATIT NIMIC! E bine sa NU EXAGERAM,totusi! Sa “ne dam rotunzi”in mediul adecvat! Depinde FOARTE MULT si din ce zona geografica ai emigrat,nu!? Respect si felicitari pentru site!!!!

        • belgianu în februarie, 2013 la 2:22 pm

          ma va ! te-ai dus cu o rabla in romania si ai spus la lume ca ai si avion, in romania sunt mai multe masini de lux ca in germania, eu am 10 ani de occident si am reusit sa-mi cumpar doar jumatate de apartament si circul cu o masina de 3000 euro probabil ca un logan la sh e mai scump, nu mai manca balega ca visezi sau delirezi

        • linseztampiti în august, 2014 la 1:16 pm

          din invidia pe care ti-o port ,romane,de te-ai duce dracului cu masina ta cu tot de ,,,45000,,,de euro,si nu uita data viitoare sa-ti bagi furculita in ochi,pentru ca creierul tau este oricum un carnacior si o bere.Si din cat creste criza sa le sugi carnaciorul nemtilor pentru cresterea ta economica in ue sau (m,,,,,ue)

        • Travian în mai, 2015 la 4:25 am

          Romanii nu sint ofticosi dar cu unii ca tine isi permit sa plateasca polite .
          Uita-te mai intii in oglinda si gindeste-te cu ce aere te-ai intors din strainezia . Sau gindeste-te cum ti s-a pregatit terenul inaintea
          intoarcerii . Cum s-au dat rotunzi cei din tara ca vii tu si toti vecinii trebuie sa va cada la picioare si sa va puna covorul rosu .
          Sint tot felul de cazuri in functie cum isi lasa omul loc de buna ziua .
          Cunosc un caz autentic . Un vecin fost administrator nu prea cinstit avea pretentia ca sa fie ultra respectat pt ca ii plecase baiatul (nesimtit si prost crescut) in Spania . Dupa 2 ani si-a cumparat o masina buna cu vreo 5000€. Majoritatea banilor spunea ca i-a primit de la baiat vreo 3000€ si ceva . A vindut o Dacia veche + banii jmecheriti de la locatari + serviciul , iaca masina . Acum de curind a aterizat baiatul inapoi in tara plin de tupeu cu ifose si talente . Un magar nesimtit .
          Intrebarea este cum credeti ca este privit de vecinii cu minim 25 de ani mai batrini pe care ii sfideaza de cite ori ii intilneste ? Cica sa fie taicasu iar pus administrator ca nu are nevoie sa ciupeasca de la banii blocului ca acum au avere .
          Deci in unele cazuri dupa intimplari iti dai seama de cum esti privit de cei din jur . Daca stii sa te faci placut si sa umbli dupa respect reciproc nu patesti nimic . Dar daca emani tupeu si alte forme de mojicie te poti astepta la raspunsuri neplacute .

    • mihai în noiembrie, 2011 la 1:31 pm

      prietene esti un “neadaptat” . daca nu ai reusit in germania cu atat mai putin o sa reusesti in romania. iti doresc sa reusesti mai multe ca in germania dar, cand o sa te intorci si o sa vezi ca pt aceeasi munca care o faceai in germania esti platit de 10 ori mai putin adica , trebuie sa muncesti de 10 ori mai mult , nu cred ca o sa stai in romania mai mult de un an. vis a vis de problemele pe care le-ai intalnit in germania o sa le gasesti in orice tara in lume. in multe tari sunt mai grave. tu o duci chiar bine in germania. atata vreme cat ai timp sa te gandesti si sa vezi toate probleme pe care le-ai “afisat” inseamna ca nu iti pui problema timpului liber. eu, de exemplu, timp de 4 ani nu am avut timp nici sa dorm (in germania) dar sa ma mai gandesc la toate problemele pe care le-ai enumerat. stai linistit, ca nu imi merge rau, atat timp cat, am ajuns sa am oameni cere muncesc pt mine (sunt in germ. din mai 2007). oricum, din ce-mi dau seama, esti un plangacios care nu a fost plecat niciodata de langa fusta mamei si care, cum a intampinat primele greutati a inceput sa se vaite. mai pot sa spun despre tine ca esti la “inceputul vietii” si ca toate greutatile pe care le-ai intalnit pana acum sunt nimic fata de ce o sa mai vina. este un proverb – ce nu ma omoara, ma intareste- gandeste-te bine la asta iar, inainte sa faci un pas important, trebuie sa “rumegi bine” si hotararea care o iei sa fie numai atunci cand esti sigur ca pasul pe care il faci este cel corect.

      • iulia în aprilie, 2013 la 8:53 pm

        Felicitari Mihai!!!

      • iulia în aprilie, 2013 la 9:46 pm

        Sunt foarte multumita ca sunt in Germania. Nemtii cu care lucrez sunt cu mult mai calzi decat m-am asteptat. Eu nu vorbesc germana, dar de muncit stiu sa muncesc si chiar nu deranjeaza pe nimeni ca nu vorbesc limba. Cand inchei un contract de munca imi duc translator cu mine, iar lor li se pare ca e cool. Dar mai cool ar fi ca noi sa putem munci in tara noastra, nu credeti?

        • Mihaea Toma în august, 2013 la 9:53 am

          Si noi vrem la anul sa plecam in Germania. Ni s-a luat de nedreptatile care se intampla in Romania si cu siguranta tara noastra nu merge in directia cea buna.

          Facem meditatii la germana destul de intensiv, dar as vrea sa va intreb: unde ne sfatuiti sa mergem? In ce oras? Noi ne gandeam la Frankfurt sau Munchen? Amandoi avem studii superioare, vorbim engleza f bine si suntem in curs de invatare a limbii germane, cat de cat pentru cand vom ajunge acolo.

          Din experienta voastra, putem inchiria un apartament daca nu avem un loc de munca? Daca nu, ce solutii exista? suntem constienti ca o sa dureze ceva pana gasim joburi.

          Multumesc anticipat pentru raspunsurile voastre.

          • Dinu Jamila în august, 2013 la 3:05 pm

            buna, astept cu nerabdare si eu raspunsuri ptr voi, noi suntem o familie cu 3 copii si ne dorim enorm sa plecam insa nu gasim solutii, am dori toti 5 sa plecam, din ianuarie am inteles ca avem alte drepturi la munca, am putea pleca cu totii sa ne inchiriem un apartament, sa inscriem copiii la gardi si scoli si apoi sa cautam job, bineinteles vom pleca cu ceva bani la noi, asteptam si noi un raspuns multumim

          • dragos în septembrie, 2013 la 11:59 pm

            buna Mihaela,

            nu stiu daca ai primit raspuns pana acum si sper ca randurile mele sa nu ajunga prea tarziu. in ce priveste orasul nu pot face recomandari, il veti alege in functie de locul de munca. Münchenul are dezavantajul dialectului care pentru un incepator in ale germanei poate fi problematic, intalnirile de afaceri se vor desfasura in Hochdeutsch (“germana literara”), dar intre colegi te poti astepta la mai putina indulgenta.

            in ce priveste apartamentul, mai greu fara un loc de munca. proprietarii/intermediarii vor sa iti poata verifica bonitatea, asigurandu-se astfel ca iti vei putea plati chiria, lucru greu de indeplinit fara un contract. de asemenea vor vrea sa te vada, sa stie cu ce fel de om au de-a face, nu poti aranja chiria direct din Romania prea facil. ar trebui sa fi la fata locului pentru a putea merge la vizionari.

            pentru orice sfaturi putem continua discutia pe email.

            numai bine si multa bafta,
            Dragos

        • lisa în noiembrie, 2013 la 7:30 pm

          ei vezi, pur si simplu cred ca o arzi aiurea.Este foarte important sa inveti limba germana, si daca se poate fara accent strain, de est.Locuiesc de 12 ani in Germania, am trecut prin multe, insa daca vrei sa te descurci si sa nu-ti iei jigniri si priviri iscoditoare, ai nevoie de germana unsa pe paine.Iti foloseste si ca sa nu fii pacalit si sa semnezi ceva aiurea iar mai tarziu sa te trezesti cu vreo chestie care numai la Tribunal o mai rezolvi daca o rezolvi

      • Mihai în august, 2014 la 6:53 pm

        sal mihai as vrea sa ma ajute cnv sa lucrez in strainatate da vreti sa ajutati adresa d email mihaiapostu87@yahoo.com

    • Marcel în noiembrie, 2011 la 4:37 pm

      Stii ce cred eu despre tine? Ca esti un tip nehotarat care cauta argumente la popor si sondeaza opinia publica pt a nu se intoarce acasa. Iti dau si eu un argument: gandurile acestea care te incearca ar putea sa iti slabeasca inima. Daca te vei intoarce in Romania cu inima slabita vei muri. Vei face infarct si vei ajunge la un spital din patria-muma in care coabiteaza 2-3 intr-un pat, in care te da cu oleaca de iod pe inima, iti baga un supozitor si te lasa sa mori in liniste si strangand in pumnisor cel putin 1.000 de euro pe care nu stii cui sa-i dai, iti e jena sa-i dai, ca vrei sa limitezi coruptia sau te gandesti ca de ce sa-i dai, daca tot nu te rezolva (mai bine ii foloseste familia la cosciug, nu)? Deci gandeste pozitiv si da-ti seama mai omule ca viata ta e mai pretioasa decat orice altceva!In Germania daca doctorul nu-i roman n-ai de ce sa dai banutzii tai munciti cu greu si te mai si salveaza de la atacul de cord! Bun daca tu vrei in sud asta nu e de condamnat. Si acolo te salveaza ca sunt tari inaintate nu aflate inca in epoca feudala!

      • Ho! în noiembrie, 2011 la 9:52 pm

        yes in chinuri va muri intr-un spital fara medicamente medici cu spaga luata si cu o bucata de tavan cazut peste el in pat inainte de a-si da ultimul duh

        • Alex în aprilie, 2013 la 5:31 pm

          asta e buna si foarte adevarata!

    • Nino69 în noiembrie, 2011 la 1:08 pm

      Sant de parere ca totul “optica sau unghiul “prin care privitzi lucrurile la general vorbind tzine de educatzia pe care am primit-o fiecare dintre noi in parte..

    • Adi în noiembrie, 2011 la 3:43 pm

      iou on noiembrie, 2011 at 4:33 pm:
      :) )))))….foarte bine punctat. Sigur, diferenta e ca eu nu am 5 ani, deci mai rezist.
      1.-n-am vazut in viata mea ego mai ridicat si mai exacerbat ca aici(stiu ce zic ca in afara de Spania, am facut turul europei). Nu stiu cine se cred, dar cu siguranta, MAJORITATEA, sa nu generalizez, sufera de narcisism-accentuat. Cel mai eficace sa va dati seama, e sa va uitati la Super talent pe RTL.=)))))….
      2.-daca nu stii limba germana, esti prost-in conceptia lor si se amuza…chiar daca le arati degetul din mijloc. Daca stii, tot degeaba ca n-ai accentul necesar, chiar daca din punct de vedere gramatical le-ai putea da lectii. Rad oricum si fac misto, pentru ca vei avea intotdeauna deficienta de a fi in minoritate. Sau ceva gen: rade ciob de oala sparta, doar pentru ca sunt in grup si prind curaj.
      3.-strazile sunt curatate, pentru ca vine zilnic masina si curata(trebuie totusi sa recunosc ca au mai mult bun simt si nu araunca la intamplare)EXCEPTIE….cand sunt feste…octoberfest..weinachtfest….e.t.c. cand isi arata arama pe fata(o fi din cauza alcoolului?) Majoritatea tipa cand se exprima. Vorbesc tare, raspicat…nu prea par sa fie afectati c-ar deranja pe altii cu tonalitatea(mi-aduce aminte de tiganii nostrii)O fi din cauza alcoolului? Chiar si in autobuze, tranuri, metro…..nu ca acolo trebuie sa vorbesti mai tare sa te auzi…Multi, nu tin la bautura: poti vedea de la 16-70 beti manga pe strada….si nu putini(o fi din cauza drogurilor?) Ma rog,…sunt putin sceptic in privinta ”a nu deranja pe celalalt”-la 7 dimineata se gaseste cate unul sa-si ambaleze motoreta cu toba sparta….si de fiecare data cand are ocazia..ce sa zic: e subiectiva critica.
      4.-au o gandire muuuuulllllttttt mai logica ca romanii! Isi folosesc creierul, asta ii face foarte mult de apreciat, din punctul meu de vedere. Sunt mult mai relaxati si üproblema zilei de maine nu-i afecteaza atat de mult. In schimb, la servici, sunt le fel de curve(unii\ele)ca si in romania: f…-ul pe la spate. Mancatoria, a se baga unde nu-i fierbe oala sunt ”calitati” pe care le veti gasi destul de consistent si aici.
      5.-nu se plang pentru ca realizeaza ca e vina lor si astfel ar dovedi ca accepta compromisuri, ceea ce denota in viziunea lor ”a fi prost”.
      6.-glumele lor..sunt cu totul aparte…tocmai vb. cu nevasta-mea ca ar trebui gasit o clasificare: daca englejii au umorul ”englezesc”, cu siguranta aici vorbim de umor german.
      Parerea mea, parol…:)

    • Dragos M. în septembrie, 2013 la 10:41 am

      Stimabile… tu si daca vii in tara ca IT-ist dupa experienta germana o sa iti fie mai bine. Dar eu de exemplu, am terminat o facultate buna zic eu.. Ingineria Autovehiculelor Rutiere si aveam atatea planuri si vise si pofta de munca dar dupa 4-5 ani in care am muncit aici ca inginer incepator in domeniul precizat NU MI-AM PERMIS MACAR ODATA SA MA DUC INTR-UN CONCEDIU ADEVARAT! Asa ca pot sa fie nemtii cat de nationalisti si egocentrici vor, eu plec in Germania intai la munca de jos ca sunt mai apreciat decat aici si ulterior sper ca o sa ajung sa muncesc in domeniul meu. Ma uit la colegii mei de facultate care au avut curajul sa plece ca acum o duc bine merci pe unde sunt si nu se mai plang dupa traiul printre romani, care apropo sunt mai noi mai mult hiene decat oamnei.. nu generalizez dar in asta ne transforma situatia. Sa te bucuri la 50 ron spaga sau atentie de la vreun taran cu 4 clase parvenit si apoi sa iti strige… eu nu vreau sa traiasca si copiii meu tot asa

    • felice în noiembrie, 2013 la 1:30 pm

      Eu nu stiu in care drak de Germania ai trait!…sincer!E clar ca ai o problema mare de integrare,dar asta este doar dein PROBLEM!Sigur ca nu este usor pentru nimeni printre straini,dar tabloul descris de tine este departe de adevar.In Germania gasesti reale oportunitati si viata chiar poate fi placuta si satisfacatoare pentru majoritatea celor care emigreaza aici.

      • ioana în ianuarie, 2016 la 10:25 pm

        Fals

    • dinDE în februarie, 2014 la 1:00 pm

      Am exact aceeasi opinie dupa 7 ani de Germania.

    • Sammy Pascal Kraut în iulie, 2014 la 4:13 am

      Salut!În mare parte nu sunt de acord cu comentariile card au fost lasate!Tatal meu este de cetatenie germana.Am trait în Deutschland de când m-am nascut și pâna acum 6 luni. DE este o țar foarte frumoasa! Oamenii (“Nemții”) sunt cu adevarat niște oameni care fața în fața iți sunt cei mai buni prieteni dar pe la spate te-ar “înjunghia”.strazile sunt în general curate ,cel puțin în Offenbach (orașul în care trăiam eu)Salariile sunt bune dacă dai peste persoana potrivită deoarece in DE totul în general ae bazeaza pe cunoștințe.Și sunt multe alte avantaje pe care le poți obține în DE dacă {REPET} cunoști persoana potrivită.!În concluzie părerea mea despre DE este una non-conformistă.

  8. Nepotul în noiembrie, 2011 la 9:38 pm

    Si atunci cum iti explici ca romanii cei creativi, originali, darnici si poligloti au nivelul de trai pe care Germania nu l-a avut nici macar imediat dupa razboi, cand era totul la pamant?

    • dupa razboi în noiembrie, 2011 la 8:51 pm

      Apropo “dupa razboi”, in Germania sunt doar f cunoscute povestile potrivit carora FEMEILE AU (RE)CONSTRUIT LOCUINTELE BOMBARDATE, ma rog, ce mai ramasese din ele.
      Am auzit, am citit, sunt documentare, deci nemtii se mandresc cu asta. Sa te mai miri ca femeile de varsta medie :) de azi sau tinerele, fetele si bunicile celor care dupa razboi au reconstruit totul din ruine (dupa bombardamente), sunt atat de independente?!
      Au mostenit de la inaintasele lor , hi, hi, nu e vorba ca aici tinerii sunt mult mai independenti, dar nemtoaicele au niste conceptii rar intalnite la romance.

      • mm în decembrie, 2013 la 10:59 am

        Dupa razboi, germania a fost reconstruita cu ajutorul turcilor. Acum ei au parte de tratament preferential; germanii recunosc rolul acestora in reconstructia Germaniei.
        Multe din familiile germane de acum au un bunic turc, chiar daca ei sunt catolici.

  9. mihai în noiembrie, 2011 la 12:21 pm

    sunt de peste 4 ani in germania. ce am reusit sa fac aici nu as fi reusit in nici-o alta tara. pt moment nu as mai mai venii in romania decat in concediu. peste 35 de ani cand as putea fi in pensie cred ca m-as intoarce, dar sun totusi multi ani pana atunci si se pot schimba multe.

  10. Martin Luther în noiembrie, 2011 la 12:14 am

    Am venit în Germania acum doi ani în vara lui 2009. Nu cunoşteam pe absolut nimeni În Reutlingen, oraşul unde locuiesc şi muncesc acum. Aveam doar 1500 de euro la mine şi atât. Ştiam doar limba germană ca să mă descurc. Nimic mai mult, nu m-a ajutat nimeni, nici măcar rudele mele care locuiesc de peste 25 ani la 100 de km de mine. Eram absolut singur.
    Am trecut prin momente cumplite de nedreptate şi depresie, fiind furat sistematic de un turc cu o firmă de curăţenie unde am lucrat. Dar după ce am înghiţit la el tot rahatul timp de un an, am obţinut mult visata Arbeitsgenehmigung. Acum, la doi ani de-atunci, am două joburi, contract fix, sunt respectat la muncă, iar seara predau nemţilor limba română la Volkshochschule. Însfârşit, am reuşit. Singur şi trăgând de mine ca nebunul. A fost greu dar s-a meritat.
    Nu m-aş mai întoarce în ţară nici măcar în concediu. Nu mai suporta nesimţirea, lenea, neprofesionalismul şi neseriozitatea mioritică. Aşa este, neamţul este orgolios şi rece, dar prefer civilizaţia de aici decât mitocănia din Rromânia. Aici nu reuşeşte decât cei care se aseamănă la mentalitate cu ei, părerea mea. Dacă vii cu mentalitatea românească şi vrei să ai succes aici, nu o să ai nici-o şansă. Mă bucur că Germania este restrictivă pe piaţa de muncă ptr români şi mă bucur că germana este o limbă grea. În felul ăsta, numai cine e obsedat de valorile acestei ţări va reuşi aici. Evident, foarte puţini români.

    • Fodor Brigitta în noiembrie, 2011 la 11:41 pm

      Ma bucur foarte mult ca am gasit acest site.Si eu stau pe gandul de a pleca dincolo,chiar in Reutlingen,dar mi-e frica de raceala care inconjoara omul de acolo.Degeaba avem si noi neamuri apropiate acolo,nu prea sunt de ajutor.Acum ne si confruntam cu o problema serioasa(sotul plecat din vara acolo la sora lui,asteapta sa primeasca actele legale ptr a fi angajat,dar intre timp i s-a diagnosticat anevrism cerebral-deci nu poate lucra pana nu se rezolva problema,dar acolo nu prea sare nimeni in ajutor ,scoate tu 15000 eur daca ai de unde,degeaba ai cardul european de asigurare)Totusi va trebui sa plec,ca sa pot castiga bani mai multi pentru imprumutul facut ptr operatie.Sper totusi sa ma descurc,si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate!

      • Sanatate! în iunie, 2012 la 9:08 am

        De atunci cu siguranta ati ajuns in Germania, sper ca sotul e bine si operatia a reusit.
        Multa, multa sanatate si putere!
        C.L.

    • Nino69 în noiembrie, 2011 la 1:36 pm

      Tot respectul pentru reusita si satisfactia Dvs.,cam dur exprimat ..,dar e adevarat ceia ce spunetzi..putzini vor reusi sa se integreze aici in deosebi acei ce nu se vor putea debarasa de mentalitatea romaneasca,latina si in cele mai multe cazuri de prost gust,mostenire dobandita dintr-o educatzie pe care am primit-o individual diferit fiecare dintre noi..

    • Adi în noiembrie, 2011 la 4:00 pm

      Felicitari pentru cele realizate de dvs. Insa, asta nu va da dreptul sa apreciati faptul ca se face o nedreptate in privinta incalcarii drepturilor omului. Ca este restrictiva piata muncii pentru romani, este discriminatoriu(cel putin potrivit tratatului de aderare, va fi daca nu va fi ridicata). Romanii au platit scump ca dvs., eu si altii sa ne bucuram de libertatea care ne ofera limitat europa(caci presupun ca nu din punct de vedere politic a fost acceptul, ci ca rezultat a unei noi piete de desfacere pentru un occident suprasaturat). Apreciez si eu mentalitatea(partile bune) de aici, dar doar pentru ca gandesc mai logic. Iti spune in fata, doar daca stie ca nu are nimic de pierdut de pe urma ta, altfel….aceeasi prostitutie. Si eu sunt foarte revoltat pe mentalitatea din romania, mai ales partea cu delasarea si expresia ”asta este”, mai des ca buna ziua. Pentru ca, nu-i asa?-asta genereaza abuzurile si nemernicia. Aici, sunt constienti de drepturile pe care le au si, STIU SA SI LE CEARA! Si…mai respect ceva la ei: nu se (…) asa de usor pe istoria lor, cum am avut eu tendinta s-o fac, frustrat si furios pe situatia din romania.
      Moderator: (…): va rugam sa pastrati un limbaj politicos.

      • Adi în noiembrie, 2011 la 7:06 pm

        Scuze…dar sunt curios cum as putea altfel sa ma exprim: nu fac treaba mare? ok.
        Cea mai MARE GRESEALA pe care o fac toti romanii cand ajung aici, este sa critice tara de unde au venit. De ce?:
        - le da un avantaj asupra ta;
        - singur te inferiorizezi si le dai satisfactia sa se simta superiori tie;
        - a venit aici ca e rau in tara la el: deci va fi silit sa accepte compromisuri.
        E, daca stiam ca-i doare-n fesieri de problemele altora si le folosesc in avantajul lor, ma duceam la biserica sa ma plang…asa, am facut prostia, datorita frustrarii ca sunt nevoit sa parasesc tara ca sa am o viata decenta, exteriorizandu-ma. Mare greseala! Mare!

        • Alex în aprilie, 2013 la 5:37 pm

          Cei care isi critica tara de unde provin, se critica pe sine insasi si valoarea lor este 0.

    • cosmyn în martie, 2013 la 2:26 pm

      salut an mare nevoie de un loc de munca(contra cost desigur)pentru a-mi intretine familia deoare ce in tara noastra nu se mai gaseste asa ceva si cand ti se ofera asa ceva este doar pentru a te trage in teapa careva sau muncesti pentru a avea de unde isi lua salariile mai marii alesi ai nostri,dar…?eu stiu ca trebuie sa muncesc o zi buna

    • melanie în mai, 2013 la 7:39 pm

      doamne cum poti minti.Unde predai tu romana,mha?dac crezi ca toti romanii din Germania sunt dusi cu pluta?Adica de cand este romana introdusa la VHS, e deajuns sa dau pe VHS Reutlingen si sa vad ca nu se preda romana in Reutlingen, si nici in intreaga Germanie, tarane.Basca sa o mai predai tu, imi inchipui cum suna germana ta, ce sa le explici tu, depp.Rad si cu dosu, la faza cu predatul romanii.Nici un romanas nu invata germana in doi ani, unmoeglich, wixxer!Also mal vorsichtig mit allem was du hier luegst denn manche kenne schon richtig was dran ist

      • Oana în iulie, 2013 la 2:42 pm

        asa este.trebuie muncita limba germana,inca cu sarguinta,eu am un an de cand sunt in Germania si invat singura dimineata o ora pe zi,daca nu am timp azi ma simt vinovata ca nu am exersat,este grea,mai ales in Munchen unde(lucrez in restaurant,deci direct cu ei)se vorbeste “bayerisch”.Este greu, in primele luni eram deprimata.Cu o munca de 10 ore pe zi la o turcoaica(avea restaurant italienesc)care ma mintea ca mi-a facut contract cu fortele de munca,de fapt era un contract sezonier cu care nu demonstrezi nimic.Dupa 8 luni in care si colegele mai vechi ‘ma furau”in sensul ca se lucra cu un portofel si la sfarsitul serii imi dadeau ca la milog 10 euro.Ma trimiteau pe mine la mesele de englezi sau amercani pt ca stapaneam bine engleza,vorbeam cu ei,o masa de 4 americani mi-au lasat 15 euro bacsis intr-o seara iar la sfarsitul serii eu am primit doar 10 euro,in conditiile in care era plin restaurantul si toate am muncit egal.Dar eram nou venita nu puteam comenta prea multe,in special pentru ca locuiam la casa de personal,se pune problema-nu-ti convine poti pleca-cine a mai fost in Germania stie problema cu gasitul locuintei daca nu cunosti bine limba,serviciul nu e sigur etc.Intre timp mi-am facut un prieten italian,care m-a ajutat foarte mult pentru ca este de mult timp aici si mi-a gasit si de lucru unde lucreaza el ca bucatar.Iara seful m-a angajat pentru ca lucrez repede,mereu cu zambetul pe buze,lucru irealizabil pentru colega mea nemtoaica,iara clientii pe care ii servesc imediat simt ca nu-s de aici dar ma lauda marea majoritate pentru ca zambesc si-s tare amabila cu ei,sunt mult mai fericita acum pentru ca sunt cat de cat asezata altfel decat la primul job,si sunt fericita si mandra ca dupa ce imi fac complimente clientii ca sunt draguta si amabila tot timpul urmeaza urmatoarea intrebare:dar de unde sunteti?iara eu raspund privindu-i direct in ochi-AUS RUMANIA.Asa le dai peste nas,pentru ca deja ti-au facut complimentele nu le mai pot retrage,ha-ha!Oricum ideea cea mai importanta este ca aici se munceste din experienta mea nu se sta.Trebuie sa fii tare de caracter,dur si hoatarat,iara ei trebuie sa vada asta la tine,daca nu,sunt suspiciosi,nu-ti acorda prea multe credite.

    • Dinu Jamila în august, 2013 la 3:39 pm

      bravo, felicitari!

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:26 pm

      cata aroganta ..aha se ia

  11. Martin Luther în noiembrie, 2011 la 12:21 am

    Am uitat să vă felicit pentru site.:-) Este binevenit atât pentru românii de aici, cât şi pentru cei ce doresc să emigreze aici. Sper să faceţi o treabă bună. Succes!

  12. Nino69 în noiembrie, 2011 la 1:56 pm

    Doresc sa va felicit pentru site-ul acesta. Sunt sigur ca va fi unul de succes deplin.
    Toata recunostinta mea.

    Din Overath (langa Köln),Nino69

  13. mari maier în aprilie, 2012 la 11:39 pm

    Daca aveti cine sa va ajute laa inceput in germania,plecati si nu mai stati fratilor,ca numai asa sint sanse sa le mearga si la ramani bine daca vor avea sansa sa invete ceva de la nemti.Ca nu dejaba se spune(CAP DE NEAMT IST CAP DE…

  14. Razvan în octombrie, 2012 la 7:22 am

    Nu inteleg de ce va plangeti?ar trebui sa pune-ti in balanta situatia din de cu cea din ro .de exemplu baiatu cu masina de 45000 de €,sunt curios ce masina avea inainte sa ajunga in germania sau cel putin avea(sper ca nu suna atat de ironic ):p.eu lucrez in industria auto si credetima ca este greu dar niciodata nu m-am plans.germana o vb la nivel de incepator si reusesc sa ma integrez destul de usor vreau sa mentionez ca sunt in germania de 7 luni,si niciodata nu am observat ego-ul despre care vb cineva mai sus.sfatul meu pentru cei care vor sa se stabileasca aici sa o faca sau sa incerce ce putin ca nu au nimic de pierdut,vb de persoanele care nu si-au intemeiat inca o familie.sper sa aveti toti noroc!

    • MariusB în februarie, 2013 la 10:13 am

      Cazul masinii nu ar trebui discutat ,nu pentru asta,ca scop principal vine cineva sa munceasca in Germania.
      Ego-ul exista indrasnesc sa spun peste tot,depinde de mediu in care lucrezi de mediul in care iti petreci timpul liber ,si de tine ca si persoana daca te afecteaza sau nu.
      Eu am trait-o pe pielea mea in alta tara,la inceput nu prea pricepi si nu te intereseaza prea mult si din cauza faptului ca nu cunosti limba suficient de bine pana la subtilitati.
      In orice caz nu este un motiv bun sa nu incerci o viata mai buna.
      Ramane valabil sfatul tau.

    • costy în ianuarie, 2015 la 10:04 am

      spune-mi si mie te rog, daca lucrezi in industria auto, ai o scoala in domeniu facuta in ţară sau ai facut acolo niste cursuri ?
      Si mie imi place tare mult domeniul asta si vreau sa plec si eu …
      Mi-ar prinde bine un sfat,
      multumesc anticipat !
      Spor la treaba !

  15. George-Alex în octombrie, 2012 la 3:47 pm

    Romania….asta e tara de stat?! Curand cred ca o sa plec eu si un prieten deal meu si nun cred ca ne mai intoarcem prea curand.In loc sa mearga mai bine,lucrurile merg din ce in ce mai rau.Care mai de care sa te prosteasca,sa te fure la bani,la salariu,sa te traga in tzeapa,sa te barfeasca si alte chestii de genul asta+daca te mai bagi in seama cu o pasarica deja se uita la tine ca si cum iai fi furat butelia din casa,dar daca esti in vreun vw passat…se schimba situatzione.

  16. deeps în octombrie, 2012 la 4:21 pm

    O diferenta demna de mentionat este ca intr-un cuplu, daca unul are salariu o duci relativ ok. Ceea ce in romania nu se intampla.
    Deasemenea, n-a spus nimeni ca sunt multi nazisti. Si de foarte multe ori nemtii sunt xenofobi. E drept, dar e chiar ceva care nu te afecteaza in mod direct. Sigur, daca esti paranoic si ti se pune pata cand cineva se uita sceptic la tine cand afla ca esti din romania, atunci o sa-ti faci singur probleme.
    Foarte multi straini sunt…slabi. La munca, la personalitate. Sunt mai scandalagii, mai nedisciplinati pe strada. Eu personal cand vad grupurile de arabi cu baticuri sau de indieni, care seamana izbitor de mult cu tiganii nostrii cred ca sunt mult mai xenofob decat multi nemti. Desi nu sunt la mine in tara :)
    Nu e usor sa te integrezi in germania daca nu stii limba. Asta e singura mea dificultate. Asta si faptul ca trebuie sa platesc taxe ca un neamt desi lucrez si castig aproape ca un romania (pe internet, clienti straini).

  17. robert în octombrie, 2012 la 7:16 pm

    Am plecat in Germania, am doi copii care merg la scoala aici, am tot fost plecat de 20 de ani , am venit acasa , am plecat in strainatate, ma intorceam acasa in Romania , plecam in strainatate, ne-am hotarat sa incepem o viata noua in Germania, costurile de intretinere , chirie, mancare , haine , asigurare, mobila , masina , benzina , asigurare masina , impozite… dar avem ce platii , in Romania iti trece viata fara sa aimulte realizari, asta daca nu cumva esti intr-un Partid Politic sa ai o portita cum sa iti faci parte din ,,Os,, , nu ducem lipsa de nimic , suntem fericiti, nu exista poluarea din Romania, aerul este curat , apa chiar si de la robinet daca o bei este ca si cum ai bea-o direct din izvor.

    Pentru ce sa ne intoarcem in Romania, pentru coruptie,pentru rautatea romanilor, de la neazunsuri si saracie, oamenii se multumesc in Romania SA TRAIASCA BINE, doar cat sa manance sa supravietuiasca , fara sa aiba un viitor, FARA SA PUTEM VISA , CINE POATE SA PLECE SI SA ISI GASEASCA UN LOC DE MUNCA SA PLECE SA NU SE MAI UITE IN URMA, SUNTEM MARI PATRIOTI MURIM DE FOAME IN TARA NOASTRA SI NE UITAM LUNG LA MASINILE SI VILELE DE LUX, ALE HOTILOR CE NE CONDUC FITI PATRIOTI :TOTI PENTRU UNUL SI UNUL PENTRU TOTI ….. SCUZE IN ROMANIA

    FURA CINE POATE .. SCAPA CINE POATE

    • anamaria în noiembrie, 2012 la 10:09 am

      Aveti foarte mare dreptate . As vrea sa merg si eu cu familia dar sotul este bolnav are tumoare la pancreas, e pensionar de boala are 45 de ani si o pensie de 437 ron,nici macar 100 euro, nu pot sa il las singur . Avem o fetita de 11 ani ,tragem cum putem si incercam sa nu ii lipseasca ei prea multe , dar….

    • melanie în mai, 2013 la 7:43 pm

      da, banuiesc ca ai facut cerere de alocatie pt copii si iata ca ai 400 de euro in buzunar, trei sferturi din chirie pe baza progeniturilor, mai lucrezi si tu pe 800 de euro, si va tarati de pe-o zi pe alta.

      • ptr. Melania- acritura în mai, 2013 la 9:20 pm

        Asa vorbesc acriturile nefericite, singure, fara copii, despre copiii altora.

        • lisa în noiembrie, 2013 la 7:49 pm

          poate nu-ti convine dar acritura spune adevarul.

    • Alexa în mai, 2015 la 1:55 pm

      Ok, deci eu am trait mai bine in Romania si-am visat mai mult in Romania decat visez aici. Chiar ma gandeam la propria afacere. Eu ma voi intoarce in tara, pentru ca nu mai vreau sa ma uit lung la vilele si masinile de lux ale nemtilor si pentru ca in Romania mi-as permite sa-mi cumpar o casa, ceea ce aici nici sa ma mai nasc odata, nu-mi permit. Sa nu ma uit in urma???Cum sa nu ne uitam in urma la prietenii si parintii nostrii de-acolo, care traiesc pentru noi, asteapta intr-un suflet putinele momente de Pasti si de Craciun sa fim langa ei. Sa nu am suflet si sa las toate astea in urma??? Eu n-am murit de foame in tara, parintii mei nici atat si nici o cunostiinta sau prieten n-a murit. Nu inteleg perceptia asta, care cu siguranta este o mare exagerare. Aerul in zona unde stau e poluat de la industria chimica. Apa de la robinet n-am baut niciodata, ca nu-mi place. Am mai multa incredere in apa din fantani din Romania. Ma bucur ca unii au o experienta minunata in strainatate, dar din cauza acelor romani binefacatori, care mi-au zis sa vin in strainatate ca e foarte bine, eu sunt aici si plang zilnic de cand am venit. E ok sa ai o parere, dar va rog oameni buni, nu va mai luati dupa altii, si dupa povestile de succes ale altora. Creati-va propria poveste de succes, indiferent unde-ar fi aia.

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:27 pm

      in ce zona locuiti de puteti apa de izvor din reteaua centralizata…
      pe unde stau e calcaroasa dupa dus pielea ramane alba …

  18. lucia în octombrie, 2012 la 6:06 pm

    In Germania de 4 ani am nostalgia reintoarcerii, sentiment ce se acutizeaza pe zi ce trece.

  19. doryna în noiembrie, 2012 la 2:55 pm

    Parerea mea ca pana atunci e bine sa stai intr-o alta tara, pana ce ti-ai atins scopul,ti-ai strans banii de care aveai nevoie. Bine, sunt care isi gasesc un job bun si raman acolo. Dar indiferent de ce tara ar fi vorba, eu sincer nu as ramane acolo. Parerea mea e ca bine sa mai schimbi aerul, sa vizitezi locuri noi, sa intalnesti oameni noi, obiceiuri noi, sa vezi cum se traieste in alte tari, dar doar atat. eu stau in Spania de 1 an si ceva, dar credeti-ma ca daca ar fi dupa mine acum, mi-as lua talpasita si m-as duce acasa. Acolo macar as avea mai multe sanse de a-mi gasi de lucru, si as fi ACASA. Aici n-am prieteni, n-am de lucru, ma plictisesc, mi-e dor de lucurile ce faceam in tara, mi-e dor de lucrurile mele, de familie, de tot. Si cand ma gandesc ca atunci cand m-am hotarat sa vin aici, abea am asteptat sa vin:))) Erau prea multe certuri in familie, si aici aveam un job care ma astepta, deci va dati seama, ma gandeam, de ce sa lucru in tara si sa castig doar salaru minim pe economie daca afara pot sa primesc chiar si de 6 ori mai mult,doar lucrand la negru. Si normal ca am venit. Mi-am facut acetele, stau legal in Spania, dar ca atat. Trebuie sa astept 2 ani ca sa am drept de lucru, pana atunci daca imi gasesc ceva la negru bine, daca nu, ma intretine prietenu. Acum a venit si criza, s-au schimbat si legile, defapt legile s-au schimbat deja anu trecut in august… Asa ca singura speranta sa lucru e daca gasesc case pt curatenie sau copii de ingrijit sau batrani. Am avut sansa si sa lucru intr-un magazin alimentar, dar nu mi0au putut face contract, pentru ca trebuia sa lucru macar o data cu contract in spania, inainte de luna august, 2011. dar nu ma plang, de trait traiesc, am ce manca,am haine, am de toate, dar vreau ACASA!!! prietenu meu cand aude asta, zice nici vorba:))) dar acum hai sa fim seriosi, de ce sa stau aici, doar de dragul de a sta impreuna? bine , inteleg ca inainte am vrut sa fim impreuna ca eram tare indragostiti, dar acum ce rost are daca nu mai am de lucru, daca as fi acasa, poate mi-as gasi ceva si m-as inscrie la facultate, sau mi-as face permisu, sau si daca nu, dar as fi acasa. Asa ca cine vrea sa se duca intr-o alta tara, sa se gandeasca de 2 ori inainte sa plece, sa-l astepte un job stabil, cel putin. Si sa stie ca acolo nu va fi mai bine ca in ro, cel mai bine e acasa, asa cum e,in saracie, dar la tine acasa. cred ca multi care stau in spania inteleg ce spun. Iar de Germania ce sa zic, n-am mai fost acolo, dar cred ca te descurci mai bine decat in spania, si clima e asemanatoare ca in romania, aici in mijlocul spaniei, vara este secetoasa, foarte calda, e canicula mai tot timpul, iarna nu ninge doar la munti, nu vezi iarba, verdeata, ci numai pietris, pomi uscati, maslini, boscheti. Vai, ce dor mi-e de tara mea…

    • adrian în noiembrie, 2012 la 3:28 pm

      In Germania e mai frig ca in Romania si ploua mai tot timpul…anul asta daca au fost vreo 4-5 saptamani de vara..in rest frig si ploaie…probabil daca ai sta aici ti-ai dori sa stai in Spania…sau undeva unde este mai cald…
      Eu cred ca cel mai bine ne este cand suntem in avion in drum spre Romania sau intorcandu-ne in afara. Daca stai si gandesti la rece situatia sunt de fapt doua planuri de discutie..material si spiritual(sufleteste)
      Pe plan material este clar ca in afara pleci ca sa ai o viata materiala mai buna. Majoritatea isi doresc lucrurile standard..o masina, o casa, un ipad, o plasma cat mai mare, haine, a doua masina, bani in banca, credite achitate s.a.m.d. O parte nu ajung sa isi satisfaca nevoile astea si devin niste frustrati care dau vina pe altii pentru situatia lor (gen aia sunt xenofobi, se uita urat la mine..etc). Unii ajung sa isi satisfaca nevoile astea si dupa un timp, isi aduc aminte de partea pe care au neglijat-o si anume partea imateriala. Ajung sa la fie dor de familie, vechi prieteni, lucruri care le faceau cu placere in Romania si acum nu mai au timp sa le faca. Se gandesc ca poate o sa le faca la pensie din nou, avand asigurata din afara o pensie decenta…Si toti se gandesc la faptul ca s-ar intoarce..unii au curaj si o fac, se intorc, se reintegreaza. Altii se reintorc in afara dupa ce nu se mai pot adapta in Romania. In concluzie..nici acolo nici aici nu este bine..ramanen niste frustrati. Care ar fi solutia unei vieti linistite si fericite?

      • jrj în decembrie, 2012 la 10:32 pm

        Eu sunt de un si jumatate in Germania. Vinerea viitoare ma intorc acasa definitiv. Lucrez la BMW aici, sunt inginer SW, la servici e totul ok, banii sunt peste 2800 net pe luna, insa…. nu mai suport. Nu mai suport singuratatea, lipsa nemtilor de comunicare, faptul ca dupa 1 an si jumatate de servici prima oara cand voi iesi cu colegii la o amarata de bere va fi cand dau eu cinste ca plec acasa. Nu inteleg cum naiba poti sa bei cu cineva la Oktoberfest la masa, si apoi, cand ii rogi sa iti cumpere si tie o bere (cu banii pentru ea in mana), sa iti spuna NU. In fine, in Ro e greu pe plan material, aici partea spirituala e praf. Fiecare cu alegerea sa. Eu unul am doar 27 de ani, chiar nu vreau sa imi petrec ce a mai ramas din tinerete in stilul acesta. Fiecare pleaca pentru motivele sale din tara, insa tre’ sa se si gandeasca la ce va gasi (la tot), si la ce lasa in urma.

        • lucia în februarie, 2013 la 9:11 am

          Te inteleg perfect, ai mare dreptate, voi decidse si eu reintoarcerea atat pt mine cat si pt singuratatea pe care o resimte fiul meu, la fel ca tine si de varsta ta.

        • Alexa în mai, 2015 la 2:06 pm

          Sotul meu iesea aproape zilnic la o bere cu colegii si mergea in excursii si vorbeau mereu si se simteau bine la lucru. Aici doar buna dimineata si la revedere, de bere nu se mai pune problema. Asa e la majoritatea joburilor, oricat de mult isi doresc romanii sa ascunda asta. Cred ca majoritatea romanilor care nu se simt bine in strainatate au o perversiune ciudata de a spune si de a se lauda cat de bine le merge, sa moara toti de invidie sau si mai mult de-atat sa te convinga sa te duci si tu. Sa nu se chinuie numai ei. Decizia mea de a veni aici a fost luat in procent de 80 % pe baza povestiilor romanilor despre strainatate. Stilul de viata din strainatate nu coincide cu stilul meu de viata, sufletul meu si ce-mi doresc eu de la viata.

  20. daniel în decembrie, 2012 la 2:18 pm

    Tot ce stiu e ca vreau sa ma intorc in tara.Germanii sunt atat de rai..si atat de nedrepti.
    Ca sa intelegeti situatia mai bine : au pornit doua razboaie mondiale, au macelarit fara mila 5 milioane de evrei si tigani si multe altele.

    Mai bine sarac decat un rechin ahtiit dupa bani.

    • Mircea Siberiu în ianuarie, 2013 la 10:15 pm

      Da, aveti dreptate. Nici eu n-as emigra in SUA, pt. ca au avut sclavagism, au omorat
      milioane de indieni, au purtat razboaie inutile si au semanat numai crima si pedeapsa
      pe lumea asta.

      Va inteleg perfect in chestia cu germanii si cu razboaiele mondiale.

      Eu ii urasc pe americani pt. ca i-a decimat pe indieni.
      Decai va inteleg cu nemtii 100%!

      Si in Spania nu m-as duce dupa ce au facut treaba aia mizerabila ce s-a numit
      Inchizitie.

      Si cu Franco. Hai sa fim seriosi, mai bine in China.

  21. franta în decembrie, 2012 la 9:14 pm

    nu cred ca as putea sa suport felul de a fi al germanilor, nu zic ca si francezii au niste chestii ale lor, nationalisti, mocherii, dar cel putin au spiritul latin si o cultura… ii simti totusi compatibili…am trecut prin Germania, e farmacie e adevarat, dar e suficient sa le asculti marsurile ca

  22. doryna în ianuarie, 2013 la 2:32 pm

    Inainte sa vin si eu in Spania, ziceam ca in Romania nu poti trai doar supravietui… Acum insa spun ca a avea o viata indestulata nu inseamna neaparat sa ai de toate, bani, casa, masina si sa traiesti linistit, fara griji ci sa poti avea cat mai multa implinire in suflet, cat mai multa fericire. Prefer sa nu mananc o zi, sa nu am bani, sa nu am haine, sa fiu stresata , sa am o mie de griji decat sa fiu departe de familia mea si de tara mea. Poti sa ai si in Romania o viata indestulata, daca iti iubesti tara, familia, mai mult decat orice si sa faci in asa fel incat te descurci si acolo, chiar daca e saracie.

  23. Vladimir ,24 în februarie, 2013 la 2:40 am

    Am stat pana m-am delectat de toate comentariile scrise si multumesc pentru cei ce au scris din inima,pentru ca si eu am ganduri ca si altii cu privire la plecare din Romania.Am prieteni care vin din Germania de sarbatori si vacante pentru ca le este dor de acea parte frumoasa care o avem cu toate ca este adevarat ce se spune de ‘raceala nemtilor’ de genu cand inviti un neamt la tine acasa vine cu bautura lui.Am petrecut si cu turisti nemti tineri in Romania pot sa zic ca am ramas cu impresii placute si atat.Daca te duci la 13-14 ani si inveti acolo prinzi altfel si iti faci prieteni atingi cat de cat un nivel de socializare dar tot nu se compara.In Romania pana si pentru un job de 1000 lei trebuie sa dai spaga,sau sa ai relatii,se atinge un nivel foarte josnic din multe puncte de vedere.Si cand te gandesti ca vrei sa faci un copil deja te gandesti la sistem,de unii medici incapabili,altii spagari,te gandesti la siguranta si multe altele.Personal nu stiu ce sa cred, de ce suntem asa ,Ca o para intr-o sticla ce a crescut si nu mai poate fi scoasa,e de vina comunismu? sangele? Avem valori dar cu toate ca sunt atat de inecate de ura si lacomie nu trebuiesc uitate.Eu ca si altii sper ca pe acest pamant muncit prin truda si varsare de sange,sa ne regasim mai iubitori,indrazneti,harnici in viata asta,sau alta viata.

    • Eva în martie, 2013 la 12:31 am

      Romanii sunt asa de aiurea in toate din cauza bisericii si a manastirilor . Preotii

      Religia este de vina ca suntem asa de varza.Peste tot unde este ortodoxism : saracie urata,alcolism full time , orgoliu masculin tampit impopotonat cu limbaj colorat tip jmecker. Intelectualii superioritate absurda , gen : esti agramat, necitit, ect.drept care trebuie za dai spaga daca vrei sa te operez sau sa i-ti inaintez dosarul sau sa te reprezint la proces , indiscutabil e de datoria mea sa o fac, sunt platit pt asta pe un salariu pe care l-am acceptat cu buna stiinta , numai ca, un incult, un fraer, trebuie sa ma rasplateasca pt faptul ca impart cu el acelasi aer. E tare rima nu? Vadim e nimic pe langa mine … jajajaja Nemtii sunt niste psiho….ti, da rusii si mai si, turcii? Ne-au luat ce-au apucat si ne-au tras-o cat au vrut, ungurii si austriecii? Cam tot asa . Ce facem in continuare? pai ce ne dicteaza genele , pana cand fetele bisericeti, donsoarele calugarite si preafericiti calugari nu vor pune biblia in aplicare .

      • Absolvent in strainatate în mai, 2013 la 5:15 pm

        Ortodoxia nu are nicio treaba cu alcoolul, stimabilule. Marea Britanie, Irlanda si Germania sunt tari renumite pentru consumul de alcool. Ori asta ai uitat sa observi? Ce tot va legati una doua de Ortodoxism, probabil nu va da drepturi la infiat copii homosexualilor. Prefer o tara mai saraca unde cetateanul nu este leguma sistemului, care il plateste ca sa il taxeze si sa il foloseasca la experimente sociale. Cand faceti analiza societatilor, nu luati in consideratie si minusurile tarilor vestice. Este un semn de intrebare de ce nu o faceti. Cu respect, tuturor.

  24. lucia în februarie, 2013 la 9:21 am

    Cineva spunea ca in Germania reusesc integrarea doar romanii cu mentalitate si caracter saxon.Astfel se explica poate de ce cu precadere plecatii din Ardeal si imprejurimi au reusit sa o faca. Ceilalti, “esticii” nostri locali contaminati de sentimentalismul vecinatatii slave se cam intorc… Personal resping ideea sa imi odihnesc osemnitele in pamant strain. Si daca simt asta aleg sa imi reevaluez viitorul…

    • lisa în noiembrie, 2013 la 7:55 pm

      sigur, conteaza caracterul, dar trebuie sa tii cont de multe: si in ce perioada emigrezi, una era acum 20 de ani si alta acum cand e plin si vin de pe peste tot, Polonia,Croatia,Bulgaria, piata este suprasaturata, trebuie sa ai o meserie, o calificare si ma refer nu numai ca medic sau asistent, dar si ca brutar, sofer de camion, bun mecanic, electrician, si trebuie sa inveti limba, care nu-i usoara, nu se compara cu spaniola sau italiana, pana si engleza e usoara in comparatie.Ei te taxeaza daca nu vorbesti bine

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:28 pm

      cred ca afirmatiile dvs sunt o tampenie

  25. Ralf Genort Alexer în februarie, 2013 la 12:02 am

    A trebuit sa lucrez acum vreo 12 ani, fiind delegat de firma germana unde lucram, 3 ani
    de zile in Belgia si colegii belgieni, la firma belgiana unde fusesem detasat, ma intrebau
    cateodata, cum i-mi place in Belgia.

    Sigur ca am dat niste rapsunsuri de convenienta ce nu puteau supara pe nimeni.

    Eram in echipa cu un programator belgian f. retras si tacut, dar in felul lui f. amabil
    si care analiza cu multa profunzime lucrurile.
    Insa trebuia sa-i scoti vorbele cu clesetele din gura.

    Intr-una din zile m-a invitat de ziua lui de nastere la restaurant, dupa program, la masa
    de seara.
    I-mi era groaza numai de faptul ca nu stiam ce-asi fii putut vorbii cu el la restaurant.
    Oricum de abia spunea un cuvant. Ne intretineam in limba germana pe care o poseda perfect.
    Era un talent “lingvistic” dupa cum aveam sa constat mai tarziu.

    Si evident ca dupa ce noi am facut comanda…Noah, asa il chema, a tacut.

    “Na, Noah, daca nu spui altceva” il intrebai eu razand “ai putea macar sa ma intrebi ca
    si colegii tai, daca i-mi place in Belgia”.

    “Ralf, nu te intreb asa ceva” i-mi replica el “pt. ca tu nu TRAIESTI in Belgia” raspunse
    Noah.

    “Dar ce naiba fac, daca nu traiesc in Belgia?” ripostai eu razand.

    “Tu Ralf, muncesti in Belgia, dar tu nu traiesti in Belgia, sorry!”

    Am priceput ce vrea sa spuna. Cuvintele alese de el aveau un inteles mult mai adanc.

    “Cum ti-ai dat seama?” l-am intrebat.

    “Este f. simplu Ralf. Tie nu-ti place Belgia si intr-o tara care nu-ti place nu poti
    sa traiesti decat daca este patria ta”.

    Am amutit complet, dupa replica asta.

    Totusi, dupa inainte sa ne ridicam de la masa l-am mai intrebat o data:

    “Si cum ti-ai dat seama, Noah, ca mie nu mi-ar place Belgia?”

    “Pt. ca desi tu ne intelegi limba, chiar daca nu 100%, nu te concentrezi mai mult asupra
    lucrului tau, ca atunci cand vorbim la servici, uneori, despre viata din Belgia. Dar cum
    spune unul ceva despre Germania esti numai ochi si urechi. Tu nu traiesti in Belgia,
    Ralf. Si nu traiesti in Belgia pt. ca nu-ti place Belgia”.

    N-am mai replicat nimic. Avea dreptate. Un excelent observator!

    Dupa 3 ani de stat in Blegia, am organizat o mica agapa, dupa program, cu colegii belgieni
    si seful belgian mi-a spus, formal, ca-i pare rau ca plec. “Si mie i-mi pare rau” am
    raspuns eu politicos.

    M-au intrebat cand decoleza in 2 zile avionul, dar nimeni nu mi-a spus ca m-ar insotii
    la aeroport. Le-am spus, desigur, datele de zbor.

    2 zile au trecut repede si a venit si ziua plecarii.
    Dupa ce am facut check-inul la aeroport, vad un tip ce se apropia in mare graba de mine.
    Era…..Noah.

    Am fost perplex caci nu spusese nimic in sensul acesta, dar..m-am bucurat f. mult.
    I-si luase liber in dimineata aceea.

    “Noah, tu…aici? Nu mi-ai spus nimic ca ai venii la aeroport.”

    “Nu, nu avea rost. Spune-mi Ralf, stii unde sant nascut eu?”

    Nu vedeam sensul intrebarii lui, taman in momentul acela. Nu avea nici un sens si
    intrebarea era total rupta de situatia momentana. Ridicol.

    Mi se parea chiar deplasat. Dar de politete replicai:

    “Nu stiu exact. Antwerpen?”

    “Nu, in Timisoara.”

    “Tu?”

    “Da”

    “Si…”

    “Nici un si… Doream numai sa ma intelegi de ce mie i-mi place Belgia….”.

    Sotia lui era beligiana din Bruxelles.

    “Ah, da. Te pomenesti ca stii si romaneste….”.

    “Drum bun Ralf….” i-mi raspunse Noah in …….limba romana. “Tie nu-ti place….nici
    Romania…Tu traiesti in Germania” si asta mi le-a spus…in romaneste.

    3 ani de zile insa..n-am stiut ca Noah stie romaneste….

    A fost o experienta inedita. Si zborul a trecut in zbor…gandindu-ma la Noah.

    I-am mai scris dar nu a mai raspuns. Decat daca-i scriam ceva legat de serviciu.

    Deci este f. important “unde traim”…..

    RALF GENORT ALEXER
    Germania

  26. Übezs Lorenz în februarie, 2013 la 9:24 pm
  27. ThePatriot în februarie, 2013 la 4:26 pm

    In primul rand vreau sa va spun cu o sincera durere in suflet, ca sunt absolut scarbit de multe argumente si multe postari legate de acest articol. O sa scriu o adevarata nuvela, pentru ca vreau sa imi exprim nemultumirea fata de modul de gandire etalat de multi conationali.
    1) Va plangeti ca Romania nu e buna, vreti sa plecati cat mai repede si cat mai departe. Daca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial gandeau si nemtii asa, nu se chinuiau sa munceasca pentru o paine si sa puna umarul la reconstructia unei tari distruse de razboi. La noi nu e chiar atat de grav si totusi… noi nu punem umarul, noi fugim! Fugim unde e cald si bine, fugim unde sunt mai multi bani, fugim si ne e rusine ca suntem romani. Daca erau si ei cu o mentalitate de doi lei, nu isi reconstruiau tara, nu munceau pe branci pentru o paine, ci plecau…fugeau. RUSINE SA VA FIE! Rusine pentru ca nu aveti puterea de a lupta pentru o Romanie mai buna. Va plangeti si totusi imi permit sa va intreb: cand ati protestat cu adevarat ultima oara? Dupa ce USL obtine 70% din voturi, in cazul in care lumea mai are tupeul sa spuna ca e nemultumita (cu o prezenta la vot semnificativa, nu cu un protest prin neprezentare la urne), merita un topor in cap (ca la stirile de la ora 5).
    Luptati pentru tara voastra, nu fugiti ca niste lasi, indiferent de obstacole!
    2) Germania numai lapte si miere?! O scurta analiza istorica ne aduce aminte de un asa zis ‘Plan Marshall’ in care tarile care au pierdut razboiul au primit din partea SUA bani cu nemiluita! DA! Este mai usor cand ai resurse financiare nelimitate sa ai o industrie puternica pe termen lung si este ceva mai greu sa te dezvolti cand esti nevoit sa refuzi ajutorul din cauza presiunii Rusiei (asa cum a fost cazul Romaniei). O duc mai bine pentru moment, eu vreau sa reluam discutia peste 10 ani. Resurse naturale nu au, economia lor fiind bazata 90% pe industrie. In cazul unui colaps la nivel mondial, nu prea ii vad sa manance rulmenti sau caroserii la cina, iar la cat de descurcareti ii stiu se vor reprofila repede, nu-i asa? :)
    Romania ar putea oferi un trai mai mult decat decent exclusiv prin agricultura. In loc sa plecam nu e mai interesant sa ne ocupam de un sistem de irigatii la noi in tara? Nu e mai bine sa accesam fonduri europene pentru dezvoltare? Nu e mai interesant sa incercam sa schimbam ceva in societatea noastra? Nu e oare mai placut sa stii ca realizat ceva in viata in folosul generatiilor care vin? Nu sunteti patrioti, nu e problema, plecati…dar nu mai postati pe forumuri din astea, nu mai intrati in contact cu romanii si nu va mai intoarceti niciodata acasa. La ce bun sa va plangeti? La drum si pa pa.
    3) Ultimul punct: sunt in Germania de doi ani. Imi scriu doctoratul. Lucrez ca inginer. Din prima zi de cand am ajuns aici si pana astazi mi-am dorit si imi doresc sa ma intorc in tara, lucru care se va concretiza in viitorul apropiat. Experienta de viata mi-a prins bine, am vazut o alta organizare… iar lucrurile bune luate de aici se pot implementa si la noi. Greu, luptand, dar nu e nimic imposibil daca iti doresti cu adevarat!
    Cum sunt nemtii? Bunul simt ma impiedica sa folosesc cuvintele care imi vin in minte.
    Exemple sunt nenumarate si o sa le astern vreodata pe hartie.

    Momentan insa doresc sa inchei aici si sa va spun cu sinceritate ca e bine sa va ganditi de doua ori inainte de a face ceva o data. Germania nu e cum e prezentata la TV, iar cei care au fost slabi (la modul general, ca oameni), pot considera ca sunt norocosi pentru ca au onoarea sa fie exploatati de un sistem pervers, care te transforma intr-un robotel fara nici un fel de libertate.
    Mult succes in tot ceea ce va propuneti!

    • Oana în iulie, 2013 la 3:29 pm

      No,asa,mi-a placut!Nota bene!

      • Dinu Jamila în august, 2013 la 3:36 pm

        si totusi de ce unii romani o duc vizibil mai bine si doar dupa un an lucrat in alta tara se vede diferenta, la noi chiar de suntem asigurati gradinitele si scolile costa,la spital am nascut 3 copii, asigurata fiind, am platit taxe, retete nu mi se acorda mai nimik, alocatia a crescut in 9 ani cu 4 eur cca,la institutiile bugetare cand ai nevoie de o informatie sau de un act daca nu cunosti stai ca prostu si astepti pe banii tai, profesionalism mai pai, angajari pe relatii …maxim , copii de care parintii nu se mai pot ocupa din cauza locurilor de munca cu multe ore si amenintari , prost platite , fara o apa gratuit , maxim, invidie, perversitate, rautate, vecini, facturi incarcate maxim, priviti ultimile doua facturi enel si vedeti inca 7 taxe suplimentare enel, deci tarisoara noastra draga ne e draga , dar doar s o pronuntam ca nu mai e de stat aici……si maine as pleca dar unde cum…ca eu vreau cu toti cei 3 copii si cu sotul…de…va salutam pe toti !

    • Alin în august, 2013 la 2:12 pm

      Aha, bine ma inteligentule. Ca in Romania n-o fi exploatare, vezi Doamne, cand chiria e 300 de Euro iar salariul 150. Multi dobitoci pe lume….

    • Ioana în aprilie, 2014 la 3:27 pm

      Bravo !!! Imi place cum gandesti.

    • nimeni în iulie, 2014 la 1:46 pm

      Asa am zis si eu cand faceam scoala in America. M-am intors, am/aveam un job foarte bun, am facut doua case, am facut copil, am candidat, am aflat cu ocazia asta ca nu conteaza ce vrei sa faci ci cate kg de zahar dai pentru vot, am incercat sa schimb lucrurile in jurul meu. Mici lucruri le-am schimbat.
      Copiii din parc l-au vazut pe al meu ca abia merge in picioare, dar isi duce ambalajul de la ciocolata la cos si au facut la fel, pana cand au venit mamele sovietice cu pungile cu seminte si au inceput sa scuipe pe jos si puterea exemplului s-a dus pe apa sambetei. Mai rau, l-au luat la misto pe copil ca face gratis curatenie in parc.
      Asta ca sa intelegi de ce nu e posibila shcimbarea in Romania.
      Si iaca asa cu patriotismul, am ajuns la 35 de ani sa fac naveta Bucuresti – Paris si sa traiesc dilema mutatului intr-o tara civilizata vs. a porni inca o data de la 0.

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:48 pm

      oare cand au inceput nemtii sa gandeasca dupa primul razboi sau al doilea razboi m…

    • Florena în iunie, 2016 la 2:40 pm

      pt ThePatriot în februarie

      Buna m-ar interesa daca te-ai intors in Romania si cum e? Eu acu sunt pe punctul de-a o face…Am 40 de ani si din pacate de-abia acuma mi-am deschis ochii si-am vazut ca “acel bine” era doar o sclavie…
      Multumesc

  28. anitei în martie, 2013 la 12:41 pm

    MÜMSTER 48161 UNDE SA MUNCIM? UNDE SA NE TRATAM DE BOLI? UNDE SA CEREM DREPTUL ; UNDE SA DUCEMCOPII LA SCOLA :CU CE TRENURI SA MERGEM CU CE OAMNEI SA VORBIM IN TARA NOASTRA ? UNDE SA PRCAM MASINIILE::: UNDE ?????? UNDE E INTREBAREA :::NOI ASTIA DIN GERMANIA VREM SA MUNCIM CA SA TRAIM IAR VOI TREBUIE SA FURATI SA MANTITI SA JIGNITI SA VA LUPTATICA INTR O JUNGLA SA SA SUPRAVETUITI :::::sunt multe de zis dar numai cine a stat aici a vazut diferenta dintre romania si Germania: EU V AS IMPUSCA PE TOTI CARE CONDUCETI TARA MEA: rOMANIA . PUCT!

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:30 pm

      asta da disperare eu vorbesc singura cea mai mare parte a timpului…deutsch und rumanisch..ofcourse

  29. Alina în martie, 2013 la 10:32 pm

    Oameni buni, chiar daca e greu afara,cel putin aveti seviciu. In tara e greu cu serviciul, iar daca ai noroc sa ai unul, ei bine 30% din venit merge catre stat. Si ce face acesta cu banii nostrii? Isi bate joc de noi. Eu am avut serviciu pana anul trecut in vara, dar din pacate a trebuit sa-mi operez baiatul la cap la spitalul Bagdazar. Dupa 20 de ani de cotizatii catre sanatate am cheltuit 120 de milioane. Si pe deasupra patronul m-a dat afara , mai exact in somaj pt ca nu era perioada concediilor si deci el avea nevoie de om la munca. De aceea oameni buni incerc sa-mi gasesc de lucru afara pentru ca am nevoie de bani ca tot omul de altfel.Nu cer nimanui nimic doar vreau sa rog pe oricare din dumneavoastra, spuneti-mi o firma sigura careia sa ma adresez pentru a putea pleca, caci deja am platit unei firme de 3 luni 520 de lei pentru medierea contractului si 200 de lei pentru analize. Mi-au promis ca in 2 saptamani plec si au trecut 4 luni deja.Acum nici macar la telefon nu mai raspund. Initial mi-au spus ca trebuia sa citesc cu atentie contractul caci este de mediere, dar bineinteles ca acum degeaba il citesc.Vreau sa lucrez oriunde, agricultura, curatenie, ingrijire batrani, orice. Stiu putina germana si de aceea oricine ma poate ajuta cu un sfat mi-ar fi de mare ajutor. Adresa mea de email este stancualina23@yahoo.com. Multumesc si va doresc tuturor o Primavara frumoasa cu multa sanatate.

  30. Maria Palade în aprilie, 2013 la 2:55 pm

    Este doritor cineva sa ma ajute cu aprofundarea limbii si culturii germane?
    Locuiesc de aproape 1 an in NRW si invat lb germana la VHS in Dusseldorf; totusi as avea nevoie de mai multa conversatie atat scrisa cat si orala.
    Persoanele interesate imi pot lasa un mesaj pe acest forum si ii voi contacta neintarziat.
    Multumesc din suflet celor care nu ocolesc acest mesaj.

  31. nelly în aprilie, 2013 la 11:10 pm

    parerea mea este ca nu conteaza unde traiesti,pe aceasta planeta avem toti loc si este bine sa avem mai multe experiente ca sa putem face diferenta dar eu prefer sa vad partea plin a paharuluiadica este foarte important sa gandim pozitiv si din orice intamplare sa invatam si sa povestim ceea ce e bun,bine din trairile noastre.daca iubesti ceea ce faci ai rezultate bune. eu iubesc Romania dar si Germania,am intalnit oameni deosebiti care ma-u ajutat cu placere si rabdare in abele State.Legea rezonantei functioneaza in toate.Noi suntem rezultatul gandurilor noastre.multa intelepciune si succes va doresc!

  32. Mihai în aprilie, 2013 la 1:10 am

    Cel mai bine este ca fiecare sa munceasca si sa traiasca in tara lui.STOP SCLAVIEI LA STRAiNI.

    • Sanda Marian în aprilie, 2013 la 12:11 pm

      Spuse, mai sus, a II-le Ceausescu!

    • Ioana în februarie, 2014 la 2:30 am

      cum ramane cu “sclavia la straini” din romania? ai idee cati lucreaza pt companii americane, franceze, britanice etc. in romania??? dar presupun ca e mai bine sa lucrezi pt statul roman pe un salariu foarte mic dar unde posibilitatea de spaga e mare..sau poate pt un patron oarecare pe salariul minim pe economie dar ceva bani in plus la negru??
      asa sunt romanii, cat mai putina munca si cat mai mult furt din banii statului!!!!

  33. Raluca în mai, 2013 la 5:32 pm

    Buna tuturor! sunt placut suprinsa ca in Germania, locuiesc romani civilizati. Si cred ca Germania sau mai bine zis nordul Euopei are mai multe de oferit fata de alte tari europene… Desigur va fi loc pentru cei ce muncesc cu adevarat . Prin comenturi am inteles diferenta intre Italia- Germania : aici din contra daca nu vorbesti se rad de tine, daca esti serios la fel, ei sunt mai buni la suflet adica scuzati erau ca decand au ajuns romanii aici au vazut caractere de toate culorile, unii au avut atat de multe experinte neplacute cu strainii incat nici. nu vor sa auda de romani. Sunt ei cam lenesi, contrariul nemtilor, si nesimntiti, dar astia hai sa ziceam ca sunt peste tot. Dar revenid la subiect, aicu munca mau ales pentru romani nu prea este. Din cauza unora romanii nu sunt vazuti prea bine aici, sunt perioade cand auzi numai de romani la stiri ” Un roman a violat … Altu a furat .. altu a omorat ” si tot asa. Va dati seama ca s-au saturat si ei .
    Locuri de munca cum ca sunt putine, abia sunt pt ei, multi italieni zic ca vor sa plece in Germania… si tot auzind de ideea ata ma intreb, acoli chiar se gaseste atat de repede munca?pentru straini…. aici de munca este putin si acel putin cere experienta. Eu as vrea sa ma las de scoala ca nici ai mei nu o duc prea bine financiar, caut de munca de ceva timp pt a strange bani pt un curs de bucatar, dar de unde nimeni nu raspunde la email sau macar sa sune.. cand vad ca nu ai experienta..

  34. maria în mai, 2013 la 11:48 pm

    Posibil sa conteze si regiunea din Germania unde nimeresti. In unele orase oamenii sunt mai prietenosi decat in altele.
    Am stat 2 luni in Nuremberg, la un training organizat de firma unde lucram in 2008. Am avut experiente pozitive acolo, nemtii mi s-au parut foarte deschisi si easy going.
    Colegii de birou m-au invitat pe mine si pe un alt coleg roman sa mergem cu ei sa bem,am interactionat cu nemti pe strada si in metrou. Mi s-au parut oameni cat se poate de normali si deschisi la minte. Dar asta se intampla in Nuremberg…poate in alte regiuni oamenii sunt mai reci.
    Asa ca fapt divers, mie mi-au placut barbatii in mod deosebit. Inalti, supli, imbracati cu gust … foarte atragatori. Si nemtoaicele sunt ingrijite si finute. Sincer prefer sa vad oameni supli si ingrijiti in jurul meu (nu burtosi ca la noi).

    • Raluca în mai, 2013 la 2:15 pm

      Fază cu burtoșii e tare! :) )))

      • hidroizolatii în iulie, 2013 la 10:05 pm

        Culmea culmilor este ca eu lucrez cu o firma nemțească în tara în calitate de colaborator iar domnii administratori sunt cam de doua ori cat mine :) )) așadar acum trag concluzia ca pe cei burtoși i-au trimis în România fie vorba intre noi :D :) )

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:32 pm

      n-am intalnit nici o nemtoaica finuta…prototip neamt/oaica: mare gras nesimtit/a

  35. gabriela în iunie, 2013 la 9:03 am

    Am citit toate comentariile si tot in dilema ma aflu …probabil , dupa ce voi descrie situatia mea ..multi vor spune ..ce mai astepti …!!! Dar mare dreptate are Ralf Genort Alexer >..trebuie sa sti unde traiesti …buna ideea sit-ului cu lista de plusuri si minusuri …dar e greu cand trebuie sa decizi pentru un copil …Pe scurt situatia mea …mama recasatorita in Germania din 1998 , casa proprietate si toate drepturile luate prin casatorie … acum 2 saptamani sotul a plecat in Germania …serviciul il astepta , are un apartament cu 3 camere mobilat , al parintilor fiind DEOCAMDATA NU PLATESTE CHIRIE …deci , munceste cu acte , castiga aproape 1400 in mana , asigurat la medic si fondul de pensii …patronul neamt e super incantat de el , ba chiar mereu ii atrage atentia sa mai stea sa se odihneasca ca munceste prea repede …el munceste in amenajari curti , stie germana doar ce a facut in scoala generala ….avem o fetita de 8 ani , care la toamna ar incepe clasa 1 in Romania …sotul si mama mea s-au interesat de scoala pentru fetita in Germania , si au gasit intr-un sat alaturat , unde se poate ajunge si cu bicicleta , o scoala cu si pentru copii veniti din alte tari …daca am inscrie fetita acolo, ar avea in clasa 5 colegi romani , si franceyi si belgieni …si nu mai stiu ce alte nationalitati …au programe de integrare pentru copii cu foarte multe activitati extrascolare ….INGRIJORARILE MELE SUNT …copilul se va adapta ..nu va deveni depresiv ?? …eu nu vreau sa vorbeasca doar germana …e romanca si trebuie sa stie asta …e o deciyie grea …e o deciyie pentru cel putin 10 – 12 ani de-acum inainte …nu ma pot obisnui cu gandul ca trebuie sa aleg eu ce vrea ea in viata …daca o canalizez pe un drum gresit ??? …daca va ajunge sa-mi reprosesze ca nu e ceea ce-si doreste …daca peste 1 an vad ca ea nu reuseste sa se integreye …ce fac ??? …in tara daca vin ,cum o dau la scoala iar ??? …va fi un copil bulversat …pierdut intre doua lumi …care va fi aruncat dintr-un sistem in altul si care va ajunge un adult depresiv ???…Motivul plecarii noastre e strict o situatie mai buna pentru ea …NU masini ..NU case …NU averi …ci un oriyont mai larg si posibilitati sa aleaga …DAR pana cand ea va ajunge sa faca asta e cale lunga …TREBUIE SA ALEGEM NOI PENTRU EA …SI E GREU …Eun copil cu mici probleme de sanatate …de natura ortopedica si stomatologica ..la 8 ani are monturi la ambele picioare iar dintii din gura se macina foarte repede …e clar ca plecare in Germania n-o sa-i regleze calciul in organism ..ma gandesc totusi la serviciile medicale de care are parte acolo ..caci aici sunt varza …DAR nu vreau sa o distrug si psihic …si nu stiu ce sa fac …deci daca prin absurd nu se va integra acolo intr-un an de zile …sau va da semne de depresie ..ce fac , cum fac daca revin in tara ??…din punct de vedere al scolarizarii, cum o reinscriu la scoala ??? …asta e dilema mea ……CA SI INFORMATIE VA SPUN CA AI MEI LOCUIESC IN GERMANIA IN Karlsruhe , IN LANDUL Baden-Württemberg IAR SCOALA FETITEI E INTR-UN SATUC ..BERHAUSEN …sper sa fi scris corect … sper sa ma ajute cel de sus sa iau o decizie si sa fie una buna PENTRU COPILUL MEU !!!

    • Gabip în iunie, 2013 la 3:43 pm

      In Germania copiii incep clasa intai la sase/sapte ani. Cei mai multi la sase ani. Daca fetita are opt ani va porni cu un handicap din start. Daca fetita nu vorbeste limba germana va trece cel putin un an pana cand va incepe sa vorbeasca si sa se integreze. Probabil ca, asa dupa cum spuneti, va merge intr-o clasa speciala pentru copii de migranti , turci, rusi,est europeni,care nu vorbesc germana. Nu stiu daca cunoasteti ceva despre sistemul de educatie german insa primii patru ani sunt decisivi pentru viitorul copilului, dupa patru ani hotarandu-se incotro va merge, Gymnasium,Real sau Hauptschule.

      In privinta asigurarii de sanatate, daca sotul d-voastra lucreaza cu contract de munca legal in Germania, fetita poate beneficia deja de asigurare de sanatate germana si alocatie.

      • gabriela în iunie, 2013 la 9:22 pm

        OF …DEJA M-ATI SPERIAT …!!!..STIU CA NU ASTA VA ERA INTENTIA ..DAR EU ASA AM SIMTIT …OF …DACA VAD O SCHIMBARE IN COMPORTAMENTUL EI SPRE RAU ..ATUNCI IMEDIAT FAC CALE INTOARSA ACASA ..ASTA E ..CLAR NU MA DUC ACOLO SA-MI TAMPESC COPILUL , SA-L TRANSFORM IN DEPRESIV !!!..MULTUMESC PENTRU LAMURIRI …!!!

      • Dinu Jamila în august, 2013 la 3:24 pm

        daca nici unul dintre noi nu lucram cu contract momentan , ne putem inscrie copiii la soala sau gradinita multumesc

    • pia în august, 2013 la 1:58 pm

      pt Gabriela—nu-ti fie frica copii romanilor merg la scoli normale in Germani indiferent de varstra–iti spun din proprie experienta..
      eu am 5 copii dintre care 4 sunt la scoala iar unul la gradinita–una dintre fetitele mele a avut aproape 8 ani in clasa intai–si nu a fost nici o problema–adevarul ca toti au facut cursuri de germana extra in incinta scoli.dar totul a fost planificat de scoala—-unde invata ei e scoala normala –copii sunt nemti–si alte nationalitati–nu se face diferenta intre ei–chiar sunt foarte bine primiti…Asa ca nu asculta unele argumente nefondate—

    • sarre în noiembrie, 2013 la 8:15 pm

      la barza chioara-i face D-zeu cuib.Nu mai fii asa fraiera si apuca taurul de coarne.Multi si-ar dori situatia ta.Copila-i mica si va invata repede limba insa tu in secolul 22 wahrscheinlich.Nu te mai scanci si du-te.Si nu baga copila in clasa cu alti copii de emigranti ci cu copii germani, ca nu emigrezi in Timbuktu,asa invata si n-o sa aiba probleme.Oricum o sa primeasca si Foerderungunterricht, adica un curs ajutator de limba.Orice inceput e greu dar daca incepi cu alta atitudine reusesti altfel

  36. albu în iulie, 2013 la 11:27 am

    salut ! am descoperit site-ul acesta intamplator si ma bucur foarte mult. mi-as dori sa imi gasesc de lucru in germania in domeniul bucatariei dar nu ma dau la o parte si de la alte munci la care nu mi-ar trebui limba germana in mod special. vorbesc engleza si portugheza.nu cunosc pe nimeni in germania am fost acolo doar cateva zile in trecut si m-a fascinat.imi e teama de firmele de recrutare din tara si m-ar bate gandul sa imi iau sacul in spate si ceva banuti la mine si sa plec pe cont propriu,iau o chirie pe 2 3 luni si incep sa bat din usa in usa. m-ati putea ajuta cu vreun sfat sau cineva care a reusit asa ? va multumesc

  37. Strainatate în septembrie, 2013 la 12:12 pm

    Cel mai bine e pentru a reusi cand sunteti in strainatate e sa:
    1.Nu aveti nici un contact cu romanii.
    2.Sa lucrati doar pentru cei originari de acolo(ex: sunteti in Franta lucrati pentru francezi,nu pentru turci,sau alte nationalitati vorbitoare de limba unde locuiesc.
    3.Sa mancati cel mai ieftin,si produse cele mai ieftine din super si hypermarketuri.
    4.Sa puteti cat de mult sa evitati taxe,impozite,si alte facturi.
    5.Sa lucrati un servici legal si mai multe la negru.
    6.Sa alegeti chiria cea mai ieftina si infecta.
    7.Sa beti apa de la robinet.
    8.Sa strangeti cureaua la tot ce se poate.
    9.Sa uitati de sarbatori,sa munciti si de sarbatori,sa munciti si duminicile.
    Succes si Bafta.
    Eu locuiesc in Germania in Munchen si lucrez in IT si castig 4500€/luna.Sunt din 2006 si mi-am cumparat in Romania apartament si masina.Am venit singur in 2006 aici doar cu 1000€ si nu am cunoscut pe nimeni nici limba germana doar limba engleza/americana la perfectie.Si am muncit pe branci si vai cat de greu mi-a fost primul an am crezut ca crap(depresie,dor de casa,sinucidere,etc).Strainii sunt intotdeauna domni fata de tovarasii nostrii transformati in domni.Ma duc in Romania doar in natura,evit oamenii.Romania R.I.P.????-1989 sau cat a mai mers pana in 2000.Heil Hitler Fuher.Arbeit macht frau.

    • pacat în noiembrie, 2013 la 8:04 pm

      ah wa, eu cred ca nici acum nu stii germana.Pacat de tine ca nu esti integrat, dar asa o viata in Germania, mai bine lipsa.Sa nu mergi in Wanderungen sau la ski sau Fahrradtour, sau la inot, caci sunt o groaza de complexe cu apa termala, am Baggersee.Degeaba traiesti in Germania, dupa apucaturi ai sa ramai roman neintegrat toata viata

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:33 pm

      so , cei 4500 nu ti-au ajuns de casa in germania?

  38. izabella în septembrie, 2013 la 8:56 am

    deci….am citit mai sus pareri si pro si contra plecarii din tara…. cred ca viata in tara e frumoasa pentru cei mai multi dintre noi doar din cauza faptului ca ii avem pe cei dragi aici dar doar atat….viata aici ii grea, nu iti permiti nimic, ajungi sa lucrezi doar pentru plata facturilor si a ratelor(nu mai iesim nici macar la o inghetata, ce sa mai zic de un restaurant sau altceva)…..suntem sub orice critica ca si oameni, exista invidie, hotie, barfa….lucrez in sistemul de stat si cand vad cat sunt oameni de rai si de ambitiosi pentru a fura cat mai mult raman uimita.Nu contest ca e greu sa fii plecat dar cred ca esti mult mai linistit, nu exista presiunea si stresul de la noi din tara,nu vezi atatea rautati gratuite,am 24 de ani, am terminat anul trecut o facultate si am o diploma care sunt sigura ca nu imi va folosi in viitorul apropiat la noi, acum sunt insarcinata, la controale medicul te cheama doar la cabinetul privat, analize pe bani,toti trag de pe tine si tu tre sa te descurci dintr-un salariu de nimic, o doamna ce lucreaza la noi, ce e drept intr-un alt departament dar care are salariul mai mic ca si mine vorbeam zilele trecute cu ea si imi zicea ca ea vine la servici cu taxi si pleaca cu taxi ca nu poate cu transportul in comun, de unde are bani doamna????aaa ca are de unde fura asta ii altceva…dar e trist sa vezi lucrurile astea si sa te mai si lauzi firar…..ok am inteles se fura darsa te si lauzi…..sefu de financiar se lauda ca o fost in concediu in malaga, in brazilia, monte carlo….cum poate face un om treaba asta dintr-un salariu de 4000 de lei(casa , masina de intretinut, un copil(ce ii drept de 28 de ani copilu…dar na).. toti avem cheltuieli)….de multe ori imi vine sa imi iau campi si sa imi fac bagajele si sa nu mai vad asa oameni….deci la noi in tara in curand o sa ne omoram pe strada din cauza invidiei si a lipsurilor, va veni si mai rau de atat din pacate, e pacat de noi care suntem tineri dar sunt de acord cu plecarea….mergi pe strada si vezi oameni saracacios imbracati, fara zambete, care isi cearta copii, lipsiti de rabdare….fffff trist….asta e Romania zilelor noastre…deci oare merita sa trecem prin toate astea si noi si copii nostri???

    • Wagner Eduardt în octombrie, 2013 la 10:30 am

      nnu pot sa cred ca cele relatate de tine in privinta vietii in romania sunt cu adevarat rele. sunt plecat de multi ani din tara, dar de fiecare data cand vin in romania in concediu va ca barurile, statiunile la mare, hotelurile sunt ocupate full pina la ultimul loc. masini pe strazi pe care nu le vezi aici deloc iar oamnii stau lipiti cu celularul de ureche iar in magazine se fac cumparaturi de parca s-ar fi anuntat sfirsitul lumii. sa nu-mi raspunzi ca asta este doar viata unei paturi a populatiei foarte mici. daca ar fi cazul nu ar rezulta in aparitiile descrise de mine mai sus.

      • raz în octombrie, 2014 la 12:12 pm

        Eduard foarte multi sunt veniti in concediu ca si tine de asta sunt barurile hotelurile pline etc. Este ca un boost dat economiei numai pe timpul verii cand romanii se intorc in tara si de Sarbatorile Craciunului este la fel ceva mai slabut parerea mea . Intre aceste perioade tot ce a spus Izabella este adevarat.

    • Alina în februarie, 2015 la 4:49 pm

      Buna, am lucrat si eu in sistemul statal (administrator la o scoala) din 2006-2009 am avut salariul ceva de genu 200 euro, cu o rata la banca de 250 pentru apartament un copil de 2 ani si sotul un salariu de 400 euro si el tot in invatamant contabil si a venit diminuarea cu 25% mai traieste daca mai poti.
      Am plecat amandoi la parintii mei in Italia care munceau acolo de 5 ani, am muncit si noi la curatenie si ingrijire batrani fara nici o rusina cu multa demnitate si incredere ca o sa fie bine.
      Am muncit din 2009 pana in 2013 am strans niste bani care ne-au ajutat sa plecam mai departe in Belgia. Am lucrat pana anul trecut in vara in Bruxelles in administratie si acum ne-am mutat in Luxemburg cu aceeasi munca. Mereu am mers tot inainte niciodata inapoi, e adevarat ca e dor de casa dar cand mergeam acasa in tara imi aduceam aminte pentru ce am plecat.
      Va zic cu durere mare ca ultimi bani din tara 2009 au fost in momentul in care sotul meu a mers sa doneze singe sa putem sa cumparam de mancare, asa ceva nu se va mai intampla.

      Acum locuim la casa in chirie, avem salarii cu contract indeterminat, baietelul nostru are 7 ani vb trei limbi, romana, italiana, franceza si anul acesta o sa invete luxemburgheza si germana.
      Mult noroc tuturor.

      • ioana în ianuarie, 2016 la 10:50 pm

        e atat de bine unde sunteti incat il pregatiti pe cel mic pt noi descoperiri..dar surpriza e la fel peste tot

    • Alexa în mai, 2015 la 2:20 pm

      Daca crezi ca o sa-ti fie mai usor cu lucru in Germania, du-te acolo. Daca crezi ca o sa fii mult mai linistit si mai putin stresat, asta e calea cea mai buna. Asa am crezut si eu. Daca crezi ca o sa-ti permiti taxi, restaurante, etc, e perfect. Dar sa te gandesti la un singur lucru foarte bine: Una e ce crezi si alta e cum o sa fie. Una e situatia altora, alta e situatia ta. Si una e inchipuirea, alta e realitate. Mult succes!

    • Crisss în septembrie, 2015 la 1:12 am

      Poza dvs de ansamblu descrisa in aceste randuri este motivul pentru care plec si eu. Locuiesc de 5 ani intr-un oras in RO unde sunt privit de ceilalti ca si cum as fi un emigrant :) desi sunt roman, nascut ca si ei in aceeiasi tara, asa ca de ce sa-mi fac griji de raceala nemtilor cand si aici sunt tratat la fel? :O As trai mai linistit in Germania iar daca sirienii pot eu fiind cetatean european de ce n-as putea? :P

      Eu consider ca fiecare are dreptul la a incerca sa isi faca un trai mai bun.

  39. Wagner Eduardt în octombrie, 2013 la 10:31 am

    scuza ptr. greselile din text, sunt la serviciu si m-am grabit.

  40. cristi în noiembrie, 2013 la 4:17 am

    Cu siguranta ma voi intoarce in ro… Atunci cand nemti vor emigra in masa pentru asi gasi de munca prin imensele complexe industriale acum ruine din romania. Si voi profita de faptul ca ei vor fi nevoiti sa urmeze cursuri de integrare iar eu o sa i~mi mai amintesc ceva din limba

  41. Irinel în ianuarie, 2014 la 10:55 am

    CE SA FACEM ???
    eu am venit in Germania pe 1 Martie am avut contract dupa 18 zile, am gasit casa dupa inca 12 zile si pe 1 Mai mi-am adus sotia si cei 2 copii mici, dupa ce m-a ajutat un prieten (sa-i dea Dumnezeu sanatate). Totul a mers foarte bine…nu castig multi bani deoarece muncesc numai eu deocamdata si sotia inca mai sta cu ala mic. Ideea e ca ne putem intoarce in Martie in tara suntem amandoi bugetari, am lua impreuna in jur de 3000-3500 ron, avem si apartament cu 2 cam. si nu stim ce sa facem deoarece putem pierde serviciile astea sigure… in viitor daca ma intorc nu vreau la patron e clar…ce parere aveti despre asta ???

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:34 pm

      nu inteleg ai venit in vacanta si vrei sa ramai de tot?

  42. Mona în februarie, 2014 la 3:52 pm

    Buna tuturor !
    Am citit parerile tuturor, si as vrea sincer sa va intreb ceva. Eu sunt de 2 ani de zile aici, am fost la scoala putin si am invatat cat de cat limba. Am lucrat la negru in diferite locuri, dar dupa acest timp mi-as dori sa gasesc un job mai ok, nu sa spal vasele, nu sa sterg praful, nu sa lucrez intr-o fabrica, fiind inginer in industria alimentara de meserie. Sincer incep sa imi pierd rabdarea, am 30 de ani, sunt casatorita, sotul meu lucreaza in tara pt ca acolo castiga mai bine, iar daca as gasi un job in care nu trebuie sa ma mai umilesc, as intelege ceva. Puteti sa imi spuneti daca un Auslander ar putea sa reuseasca vreodata intr-o tara straina sa lucreze macar aproape de studiile pe care le are in tara? SI in cat timp ati invatat germana foarte bine? Stiu 3 limbi straine perfect, germana care o vorbesc binisor, dar aici daca nu stii germana perfect nu te ajuta cu nimic. Va rog sa imi dati un sfat….!!!!
    Multumesc ! Astept raspunsul vostru !

  43. Ioana în februarie, 2014 la 2:19 am

    Lucrurile sunt simple: traim in anul 2014; daca vrem sa traim decent in aceasta viata pe care o mai avem, pana la 60-70 ani trebuie sa alegem: fie stam in romania asa cum este sau plecam cat inca mai suntem tineri si in viata: mai avem o sansa sa reusim! daca asteptam sa moara toti coruptii si nepotii si finii si nasii din sistemul romanesc de stat atunci vom muri si noi cu ei; si asta e adevarul! avem doar o viata: eu am ales sa traiesc intr-o tara care este deja aproape de visurile mele. in romania nu mai am timpul sa astept sa se schimbe ceva. sau poate nu se va schima nimic, deloc, niciodata…:(

  44. iony în martie, 2014 la 8:39 pm

    Lucrez in sistemul sanitar…numai conteaza ca ce…am bani, imi permit orice…am totul si de fapt nimic. Oricat de bine le as vorbi limba in ochii lor nu sunt nici mai mult nici mai putin decat o straina si asa voi fi mereu. Ma trezesc dimineata gandindu ma acasa…la parinti, la locurile unde am copilarit…Copoul, botanica, mitropolia, oamenii saraci de la noi dar care mai au si suflet, mi e dor de mancarea saracacioasa cu care am crescut, de turtele goale…mi e dor de foarte multe lucruri.Aici sunt si cu sotul meu…dar tot greu este sa fim singuri printre straini.Mi am ridicat o casa la tara si mai stau un pic cat sa mai strang ceva…iar apoi plec sa trudesc la mine in tara fie si pe 2 lei dar e la mine in tara si nimeni nu va avea sa ma priveasca ca pe o intrusa. Imi zicea cineva ca daca imi doresc un copil Gemania e cea mai buna solutie pentru viitorul lui. Nu cred. Copilului meu vreau sa i ofer o viata curata, vreau sa se bucure de viata, sa aiba copilarie, sa se urce in copaci, sa cutreiere dealurile, sa fie liber…in tara lui..Eu muncesc sa fac banul si nu invers…off doamne cat ne mai blamam tarisoara…m am scarbit de mancarea de aici, de fructele fara gust, totul e artificial…Cum spuneam imi voi incepe viata la tara, la sotul meu..e la periferia orasului…ma voi axa pe agricultura…pe sanatate, fericire, liniste, implinire……………..cam asta e opinia mea, acum fiecare are mentalitatea lui nu toti gandim la fel…eu oricand as putea manca ani intregi turte…pentru cine ma intelege…numai bine si sanatate tuturor

    • anca în iunie, 2014 la 11:18 pm

      Acum 10 ani m-am intors si eu in Romania ” scarbita de stilul nemtesc” si acum imi dau seama ca m-am intors la nimic… Pare frumoasa Romania vazuta de departe, dar nu mai e chiar asa cand iti lipsesc conditiile materiale necesare unui trai decent, cand pensia va fi o mizerie, cand nu iti permiti sa-ti duci copilul nici macar la mare si cand te temi pt siguranta lui pe strada. In legatura cu fructele si legumele fara gust te contrazic. Tocmai am revenit dintr-o vacanta in Germania si fructele au fost mai dulci si mai gustoase decat cele romanesti pe care le forteaza cu tot felul de ingrasaminte chimice in exces doar ca sa iasa mai repede cu ele pe piata si nu se pot manca de multe ori. Sistemul de invatamant se prabuseste incet-incet, sistemul sanitar e intr-o mare groapa (mentionez sunt medic si ca locuiesc intr-un oras mare din romania dar sincer mi-e frica sa ajung pacient din cauza conditiilor din spital).
      Deci cam asta e Romania pe care o idealizezi de departe … Iti spun asta pt ca si eu am fost, dar acum sunt hotarata sa traiesc intr-o tara care ma respecta ca om si ca medic si zic asta nu numai din punct de vedere financiar.

    • Florentin în iulie, 2014 la 12:34 am

      Se pare ca sunteti ieseanca, am dreptate? Mi-ar placea sa mai putem continua schimbul de experiente relativ la conjunctura existentiala in care ne aflam.
      Eu sunt venit in Germania din noiembrie 2000, deci de peste 14 ani. Am terminat aici doctoratul in IT si profesez in domeniu.

      Dupa ce am citit aceste mesaje de pe forum as putea numi doua aspecte majore ce joaca un rol important pentru majoritatea persoanleor ce stau in balanta cind trebuie sa ia decizia de a pleca de acasa, din tara sa:
      1) unul de comfort social, foarte bine ancorat in natura noastra materiala: comfortul unui servici bine platit, servicii de sanatate, sistem de educatie, de siguranta ca simplu cetetean
      2) iar celalalt de natura umana, sufleteasca. Aici important e daca poti rezona sufleteste cu mediul in care ai ajuns. Ce modeleaza structura noastra sufleteasca: bagajul genetic, cultura, experientele, credinta, etc.

      Acum fiecare din noi suntem un bulgare unic de viata, si fiecare interactioneaza diferit la o situatie data. In plus pentru fiecare din noi situatiile sunt diferite, de asta e asa interesanta viata, altfel ne-am plictisi cumplit.

      Unul pune mai mult accent pe partea materiala, altul e dominat de cea umana. Unul are o situatie disperata in familie, o situatie acuta ce estompeaza orice altceva.

      De asta nu exista o reteta sigura de success, fiecare tinde sa optimizeze in contextul sau. Cu ce ne putem ajuta reciproc aici prin aceste discutii e sa furnizam cit mai multe informatii pe care fiecare in parte le va aloca o alta semnificatie. In fiecare ecuatie a vietii rezultatul deciziei va fi greu de prevazut.

      In cazul meu, din punct de vedere material si profesional sunt realizat pe deplin aici. In schimb de rezonat sufleteste in cazul meu nu poate fi vorba, in nici un caz dupa ce cutreieri dealurile Moldovei, padurile, mergi ca si copil la furat de cirese, la scaldat ce sa mai zic , o copilarie desprinsa din Amintirile lui Creanga.
      Aceste lucruri m-au modelat definitiv si rezultatul nu e nici cum compatibil cu ceea ce se poate trai in momentul acesta aici.

      Problema e ca doresc pentru ai mei copii comfortul material de aici dar bucuria vietii traita inca in Romania. Aici aceasta bucurie se estompeaza, mult egosim, goliciune sufleteasca, reguli peste tot, o libertate cu ‘jde mii de reguli.

      Cam atit acum, e tirziu si miine vrem sa mergem la biserica. Un pic de liniste, de lumina, de normal.

      Va doresc numai liniste si lumina!

  45. Stoicescu în martie, 2014 la 11:20 am

    Sînt acum în Belgia n-am găsit de muncă ,vreau să vin acuma spre Germania ,știe cineva vre un loc de muncă pentru mine sînt Tîmplar fac mobilă acoperișe și dulgherie.(montez faianță,gresie,instalați electrice apă,gaze și centrale și altele)Mecanic auto (HOBI) Vorbesc Germană ,vă mulțumesc cine mă poate ajuta tel.0032466246204

  46. Apostol Cristian în iunie, 2014 la 8:38 pm

    eu lucrez din 11 mai 2008 in germania ,dar printr-o firma romaneasca .am castigat foarte bine si am avut conditii bune de locuit aici.pe nemtii nu prea ii agreez deoarece mi-au cam facut viata dificila aici ,ca si sefii tot timpul tipa la noi si ne injura dar totul e sa stii de ce ai venit aici.eu ii las sa creada ce vor si sa triasca cu ideile lor eu pot sa imi fac viata frumoasa cu banii de ii castig aici.in concluzie ei tipa ei aud ,totul e sa fii tare de inger si ii poti oferi familiei tale o viata mult mai buna.eu as alege oricand germania in loacul romaniei pana in momentul batranetii ,atunci mas retrage in inima muntilor din romania .

  47. nimeni în iulie, 2014 la 12:14 pm

    Am o intrebare pentru voi, nu e legata de Germania, dar acest site apare la multe cautari despre plecare. E vorba de Franta, si exasperanta intrebare e daca sa plec sau sa nu plec. Se face aproape jumatate de an de cand fac naveta Bucuresti – Paris. In Romania castigam 5-6000e pe luna, aici cam 7000, dar cu costuri mult mai mari (acasa in casa mea, aici in chirie + mersul acasa in fiecare weekend). Sunt parinte singur prin alegere, am un copil de 2 ani. Eu m-am acrit de maidanezi, mitocani, tepari, tupeisti si ghertoi cu beamveu care n-au bani de benzina. Copilul meu as vrea sa invete macar la o scoala buna si sa fie educat in spiritul tolerantei, laicitatii, deschiderii catre optiuni. Sunt consultant si am firma mea (una acasa, una aici). Mi s-a propus si contract de munca, dar pe banii unui inginer debutant, ceea ce mi-ar afecta major posibilitatile materiale. N-am luat inca copilul cu mine si ma seaca naveta saptamanala, m-am saturat de Romania ca de mere acre si in egala masura ma dispera sa las tot ce am facut acasa si sa incep de la 0 aici (n-ar fi foarte grav, bani castig destui, dar tot e greu). Sunt femeie, am 35 de ani. Mi-ar placea sa ascult punctele de vedere ale altora care au facut pasul, daca sunt si persoane care sa fi luat decizia la varste mai inaintate (30+). Multumesc.

  48. o.a. în iulie, 2014 la 3:28 am

    Pareri si pareri! Nu se pot condamna nici unii, nici altii (cei ce raman sau cei ce pleaca).
    Fiecare ia decizii in functie de sistemul lui de valori. Daca se goleste Romania e “meritul” formatorilor de valori -profesori, media, economic…tot, pt ca romanii pleaca sa faca bani! asadar asta e o prima valoare.
    Sa stiti ca nu va vorbeste careva care nu a locuit in alte tari. Am plecat pt cate un an cu familia datorita serviciului sotului; copiii sunt micuti si merge sa ii adaptezi cat de cat, dar nu asa usor cum s-ar crede. Ca se uita parintele ca nu plange, mananca, doarme si se joaca …asta e praf in ochi. Sa se uite daca isi schimba preferintele (de orice fel-alimentare, de tipuri de jocuri etc).
    Am lasat tot si la drum, pt ca asa spun vorbele celor intelepti sa stea sotul impreuna cu sotia si cu toate astea, deja ma gandesc ca nu prea voi vrea sa mai plec data viitoare.
    Motivele mele: si adultii si copiii se ataseaza de locul in care sta ceva vreme. In strainatate cam stai in chirie…deci oricand te poti muta si duci dorul casei X.
    Apoi te atasezi de tara (e un instinct al subconstientului de a supravietui sa-si spuna ca ii place unde e, ca altfel o iei razna).
    Cum economia asta “moderna” nu iti mai confera stabilitatea locului de munca…poti foarte bine sa te trezesti ca esti nevoit sa te muti in alta tara peste 2-3 ani. Iar ii schimbi copilului mediul? scoala? Pana si tu ca adult suferi ca te trezesti in alte dimensiuni – la bucatarie numai e soare dimineata e dupa-masa…vecina micuta si draguta s-a transformat intr-o tanti cat usa si cate si mai cate).
    Asadar intr-o dilemma sunt si eu si va impartasesc din lucruri intamplate.
    Ma intreb asadar, daca bunul Dumnezeu a lasat sa ne nastem in Romania, oare nu stie mai bine decat noi de ce? ca nu ne place ce a hotarat…aia e. Oricum mintea nostra marginita nu e in stare sa priceapa ratiunile Celui ce ne-a creat si daca ii vine vrunuia un gand idiot sa creada ca Dumnezeu ii vrea raul…chiar e prost de-a binelea. Adica ne-a dat viata ca sa ne chinuie gratuit? sau oare punandu-ne si in situatii mai grele/foarte grele ne face sa devenim mai buni, mai creativi? Precum sportivii: se antreneaza pana cad pe jos si devin cei mai buni din lume.

  49. David Ieremia în august, 2014 la 11:39 am

    Am citit cateva din postari. Am vazut pro si contra.In mare masura oameni spun ce au vazut, ce au simtit,ce au experimentat, iar altii ce viseaza. Realitatea este ca este bine este si rau oriunde. Doreste cineva paradisul? Nu exista ! Sunt multi care au bani ca nu pot sa-i mute nici cu buldozerul,…. sfarsitul este tragic, nici cel mai sarac din lume nu si-ar dori sa sfarseasca in felul celor mai bogati(droguri si bauturi). Nu cred ca ar trebui pedalat prea mult pe a avea sau a nu avea ci pe educatie, pe bunul simt sau pe caracterul meu. Pornind de la mine spre ceilalti si asa fiecare fiind ar disparea toate neajunsurile. Daca iti pui speranta in bani ca te vor scapa de saracie, de boala de moarte, atunci sapa si scote banii folosindu-i la nevoile ce le ai dar sa sti ca fara cei 7 ani de acasa si fara caracter iti garantez caci banii aceia te ingroapa fara sa-ti ceara permisiunea. Banuiesc ca oricine v-a citi acest comentariu v-a gasi printre randuri adevarul si nemultumirile vor fi tot mai putine. Daca vrea cineva sa stie drumul vietii mele si sa invete ceva ca apoi sa fie fericit chiar daca nu are ce vrea, sa-si spuna durerea aici si ii voi raspunde cu toate placerea.
    In nadejdea ca asa cum am prezentat comentariul meu voi primi inapoi in acelasi ton. Va respect pe toti si va doresc nu ceea ce va doriti dvs ci ceea ce este cel mai bun si pretios.

  50. nobody în septembrie, 2014 la 12:40 pm

    Din nefericire factorul comun al persoanelor care vor sa paraseasca Romania este obtinerea unei stabilitati financiare. Iar intr-o tara in care salariile sunt mai mult decat deplorabile.. intr-o tara in care diploma unei facultati nu mai valoreaza nimic.. intr-o tara in care trebuie sa dai spaga in dreapta si in stanga.. nu vad cum as putea sa ma intretin daramite sa imi ajut familia.
    Am citit destul de multe comentarii care m-au descumpanit. Toate aveau in comun un lucru:raceala nemtilor.
    Cu toate astea sunt prea dezamagita de sistemul romanesc si prefer raceala nemtilor dar sa imi pot ajuta familia. Mama e plecata de ani de zile in Italia, isi rupe coatele pentru mine si sora mea. Ca sa ce? ca sa avem diplome de facultate. Si la ce m-a ajutat diploma de facultate pana acum? La nimic.
    Intrebarea este: sa raman aici si sa ma multumesc cu ce mi se ofera.. doar ca sa ajung (in mod f probabil) peste cativa ani cand voi avea o familie sa fiu nevoita sa plec? sau sa plec acum? Sunt sigura ca multi va gasiti in situatia mea. De aceea sfatul meu e sa va ganditi la imaginea de ansamblu, ganditi in perspectiva. Limba germana este o limba dificila dar nu imposibila.
    Numai bine! Si curaj.. cumva tot o scoatem de la capat:)

  51. Xenny în septembrie, 2014 la 12:33 am

    Dragi prieteni de pe web, va cer si eu un sfat. Traiesc de 24 ani in Elvetia, acum am iesit la pensie. Ma gandesc sa ma intorc in tara, sa ajut si eu copiii orfani, dar cind citesc cite se intimpla din rautatea oamenilor, imi pierd curajul. Eu sint credincioasa, iar aici unde stau, e greu sa mai gasesti credinta ortodoxa cu adevarat. Dati-mi un sfat.. ce sa fac ?

    • CLOD în noiembrie, 2014 la 12:36 am

      Să-ți cauți un . . . bărbat

    • anonim în februarie, 2015 la 8:22 pm

      vino in tara daca ai pensie buna.

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:37 pm

      mai bine calatoreste, adopta un copil pe care realmente sa l ajuti si sa ai o batranete linistita
      ce parere ai?

  52. viorica în septembrie, 2014 la 4:05 pm

    Bla

  53. Zoarba în octombrie, 2014 la 4:38 am

    Shit in Occident shit in Romania….. ce iei pe mere dai pe pere. Fiecare are o experienta diferita si pina la urma depinde ce-i mai important pentru tine. Experienta altuia buna sau rea aproape nu are valoare in cazul tau. Singurul fel de a afla e sa faci pasul si daca nu merge sa ai puterea si finantele necesare sa te intorci.
    Good luck to everyone!

    • daniil sihastru în iulie, 2016 la 7:59 pm

      daca pleci cu gandul sa faci ceva banuti iar apoi sa te intorci,tre sa gandesti ca tot acasa vii,iar dupa o vreme nu mai privesti situatia din aceiasi perspectiva.
      in afara esti doar un sclav si trebuie sa faci mereu sacrificii sa strangi un ban deoparte. eu am fost in anglia,nu mi-a placut tara aia niciodata,am incercat asa sa ma adaptez,dar nici o sansa.desi stiu limba mai bine ca ei.o gandire seaca peste tot,oameni reci dar politicosi si atat de falsi. acum am venit in tara. cat de sarac am fost in tara am fost cel mai fericit,aici simt ca apartin,iubesc lumea asta asa saraca,romanii cum stau la povesti si soarta asta oropsita. .
      e totul doar o iluzie in strainatate.
      te instrainezi de tot,munca si somn,weekendu abia daca iti ajunge sa mai respiri
      . ingrmadeala multa,oameni urati,multi drogati si grase cu cate 3 copii ca sa isi cumpere vreo masina. strainatatea e sclavie . multi negri,multi rasisti,musulmani,pakistanezi,indieni,etc
      faza e ca oricum cauciucurile alea is vazuti mai buni sclavi ca noi romanii.
      un jeg de lume,o tara de lasi si de ignoranti si inculti. papat cacat futut somn repeat.

  54. alex în octombrie, 2014 la 12:53 pm

    tara mea….. tara mea nu e decat o gaura imputita care ofera un mare nimic dar are pretentia ca eu sa-i ofer totul. tara mea este groapa de gunoi a europei. tara mea este condusa de porci si vite cu doua picioare care nu fac nimic altceva decat sa isi construiasca vila dupa vila din banii nostri. in tara mea am ajuns in spital in stare grava in urma unui accident si a trebuit sa bag bani in buzunarul doctorului pentru a ma baga in seama. am 21 de ani. ce viitor am eu intr-o tara ca romania? cati tineri sunt de acord sa munceasca pe 1000 de lei pe luna din care ramai cu 100 lei de mancare pentru toata luna? cati? romania e frumoasa dar nu ma reprezinta asa ca va las sa va bateti capul cu romania

  55. Ioana în noiembrie, 2014 la 9:50 pm

    Sunt un Germania de un an, impreuna cu sotul.Noi ne-am dorit foarte mult sa plecam in afara dandu-ne seama ca asta e singura noastra sansa sa avem o viata decenta.Nu regretam nicio clipa alegerea facuta si nu ne-am mai intoarce in Romania nici la pensie , nici daca am castiga la lotto si nu ar mai trebui sa muncim niciodata in Romania.Pot sa zic ca nemtii nu sunt asa cum am plecat cu conceptia din Romania aceea de oameni reci.Pe noi nemtii ne-au ajutat mai mult decat ne-ar fi ajutat parintii. De munca se gaseste foarte usor, eu aproape peste tot pe unde am trimis cv m-au chemat la interviu, poti sa gasesti ceva mai bun chiar daca nu vorbesti decat un pic germana, eu am gasit sa lucrez in service la o clinica , vorbesc engleza iar germana ff putin. Daca sa gasesc un loc de munca e foarte usor nu acelasi lucru pot sa spun despre chirie, e foarte greu de gasit in oras daca ai animale noi avand un caine si 2 pisici, la tara se gaseste dar la oras mai greu.Chiar daca la inceput a fost putin greu as mai lua-o de 100 de ori de la capat.

    • alina în noiembrie, 2014 la 2:56 am

      buna IOANA. sotul meu e in Germania. Lucreaza in Dortmund dar este foarte dezamagit de programul care pe fiecare luna devine mai greu , iar banii din ce in ce mai putini. dar ceea ce a pus capac este ca i se va cere din decembrie sa si plateasa singur chiria. din 50 de oameni care au plecat in august, au mai ramas 3, printre care si el. daca este reun loc de munca valabil , , va rog sa mi scrieti la adresa de email alycaldararu@yahoo.com.sau sa i dati lui un mesaj, cu o oferta de munca sau sa l sunati la nr 15171588562

  56. Simona în noiembrie, 2014 la 11:33 am

    La intrebarea “Unde e mai bine?”, nu cred ca am putea da un raspuns general valabil. Omul este o fiinta in continua schimbare, influentat permanent, intr-o anumita masura, de locurile si oamenii cu care intra in contact.

    De asemenea, omul – ca si animalele salbatice (a caror supravietuire depinde numai de ele) – isi schimba locatia in functie de necesitatile supravietuirii. Mai ales in epoca noastra, cand putem circula liber, ne cautam confortul material si moral in colturi din intreaga lume.

    Avantaje de a sta in strainatate:

    -gasirea mai usoara a unui loc de munca, datorita dezvoltarii economice
    -venituri mai bune, nivel de trai mai ridicat
    -in zonele dezvoltate, oameni impacati cu sine, calmi si amabili (datorita stressului mult mai mic decat in tarile/zonele mai putin prospere)

    Avantaje de a sta in Romania (probabil dupa ce ai o situatie materiala cat de cat stabila):

    -proprietati mai ieftine si viata mai ieftina, mai ales in mediul rural unde, daca esti gospodar, poti fi macar partial autonom (cultivi legume, cresti animale)
    -sentiment de apartenenta datorita limbii, rudelor, locurilor natale, amintirilor, copilariei
    (Acest sentiment rareori poate disparea complet deoarece omul nu isi poate distruge radacinile, amintirile oricat de confortabil s-ar simti undeva.)
    -oameni cumsecade, mai ales daca le castigi increderea – Da, si romanii pot fi oameni ok, in special in locurile in care exista liniste si comunitati stranse. Imi amintesc de satul copilariei mele unde vecinii erau linistiti si isi vedeau de treaba lor, nu deranjau cu nimic.

    In concluzie, personal nu as exclude radical viata in Romania la un moment dat in viata.

    • Alexa în mai, 2015 la 2:29 pm

      Ma rog zilnic sa-mi gasesc un loc de munca. Cum naiba se gaseste asa usor locul ala de munca??Offf….plang zilnic ca mi-am lasat locul de munca in Romania. Nu stiu ce sa mai invat, pe ce cursuri sa mai dau bani ca sa corespund cerintelor ca inginer in IT.

  57. Georgiana în noiembrie, 2014 la 1:41 pm

    Ceausescu si urmasii…au distrus milioane de vieti. Am fost si sintem nevoiti sa ne parasim tara. Suflete pierdute, dezradacinate… acasa in Romania nu mai sintem acasa, iar in strainatate sintem straini… Eu traiesc de 25 de ani in Germania. Am cetatenie germana de ca 20 de ani. Vorbesc bine limba germana pentru ca am frecventat liceul german in Bucuresti. Noi – cei care am emigrat si nu am crescut in Germania nu ne vom simti niciodata 100% acasa aici – dar in comparatie cu Romania- in Germania daca muncesti si esti cinstit poti trai “normal”…. daca emigrezi trebuie sa te adaptezi – daca nu poti – trebuie sa tragi consecintele si sa te intorci de unde ai plecat. Am avut ghinionul sa ne nastem intr-o tara minunate, distrusa de niste inculti care au condus Romania o jumatate de secol! Nu exista o regula – fiecare trebuie sa-si incerce norocul in felul sau. Eu am plecat la 25 de ani singura cu un copil din Romania. Din punct de material i-mi merge bine – singura problema este cea sufleteasca – cum spuneam la inceput – nici in Romania nici in Germania nu sintem ACASA – si asta este trist :(

  58. Compania în decembrie, 2014 la 4:19 pm

    Cautam oameni seriosi cu experienta ca: montatori echipamente/operatori linii montaj, confectioneri metal sau mobilier; automatisti/electronisti, operatori/reglori masini cu comanda numerica, ingineri si inspectori Calitate.Obligatoriu citire si intelegere desen tehnic in domeniu. Barbati si femei.Companie productie cu sediul in Sibiu.Ofera salarii usor peste media locala. o.bonta@gema.eu.com

  59. Nu-mi las numele în decembrie, 2014 la 9:23 pm

    Caut de munca in Germania in constructii.tell 0746667304

  60. Eleni în ianuarie, 2015 la 10:42 pm

    Cred ca numai eu sunt pe invers :) ) … Am citit articolul mi se pare bun si sincer nu ma dau in spate ca racul sa nu merg in Germania pentru un viitor mai bun.
    Cu toate ca nu locuiesc in Romania de cativa anisori :) ) , de 5 ani jumatate locuiesc in Grecia si am decis impreuna cu sotul meu grec sa ne mutam in Germania. Pe 11 februarie plecarea cu avionul. In Grecia m-am acomodat foarte repede si cu toate ca nu stiam limba deloc, germana nu o stiu, numai al meu este vorbitor de germana… eu o voi invata mergand asa cum a fost si cu greaca. Lucrurile lipsa pe care le voi duce vor fi cele din Grecia, a doua casa a mea, dar stiu ca ne va fi mai bine si ne putem face un rost in viata. Ambii ne-am gasit joburi in taverne grecesti, la o adica piece a cake pentru amandoi, abia astept sa ajung. Sunt obisnuita cu viata din strainatate si o parte din rautati si nu a strainilor, ci a romanilor care locuiesc in strainatate, de la acestia mereu am primit palme … astfel pe mine m-a facut sa renunt la cetatenia romana definitiv.

    Daca esti ambitios poti face multe, daca te lasi pe negativism si din auzite de la altii care se vaita, nu vei reusi sa faci multe in viata. Pentru mine, Romania ramane tara vizitelor si atat. :) Nu visez la proprietati cumparate prin Germania, nici vorba si nici de locuit o viata intreaga, tara mea este si va ramane, Grecia <3 pentru intotdeauna.

  61. Raluca în februarie, 2015 la 1:12 am

    Eu sunt intrigata de urmatoarele aspecte:

    1. Dincolo pleaca sarantocii care nu au de lucru, pentru ca nu vor sa munceasca in Ro si care viseaza la cai verzi pe pereti. Cine e bun in Ro e bun si dincolo, cine nu, nu este nicaieri!!!!
    2. Is satula de persoane care odata ce pleaca la munca de jos in Franta, UK se oftica cand le intrebi cat castiga…
    3. Se cred destepti si superiori, vor sa i bagi in seama cand se intorc…

    Nu sunt patrioata dar is satula de genul asta de oameni de nimic. Prefera sa munceasca pe 3 lei dincolo si sa vina la 40 de ani in Ro, fara nimic, evident muncind la negru, cine i va tine atunci????

    • Ion în martie, 2015 la 10:25 am

      Romania a reusit sa coaca o natie de oameni carora nu le place sa munceasca. Oameni care nu au respect fata de munca in sine si care prefera sa o frece in loc sa FACA ceva. Romanii sunt neseriosi, sunt puturosi, nu sunt dornici sa invete si sa progreseze. Vor sa se complaca in jegul in care traiesc si cei care au sansa de a face ceva o ignora complet, pentru ca asa sunt facuti. Ei, romanii.

      Inainte de a continua cu meteahna mea de-o viata – si anume aceea de a generaliza complet totul, pot sa spun ca sunt fericit sa ma fi inconjurat de exceptii. De oameni care vor sa munceasca, oameni care muncesc si care trag tare sa le fie mai bine. Pentru ca asa este normal. Dar de restul de 99% dintre romani, niste puturosi nesimtiti care-si merita soarta… de ei m-am saturat.
      Nu cred c-am fost vreodata vreun mare patriot si in niciun caz n-am considerat Romania mai cu mot (nici n-am de ce), dar totusi parea o tara suportabila. Un loc in care s-a intamplat sa ma nasc si cel mai probabil in care sa-mi traiesc tota viata, cu loc cu plusuri si minusuri, ca orice loc pe globul asta. Dar in ultimul timp a inceput sa mi se acreasca rau de tot. Sa ma scarbeasca din ce in ce mai mult si pur si simplu sa ma intristeze. Sa ma faca sa nu o mai suport si sa vreau din ce in ce mai mult sa plec de-aici. Iata motivele:

      Galagia – si nu ma refer aici la murmurul placut al copiilor care rad si se joaca la soare sau de zgomotul constant al masinilor sugerand activitate si munca. Ma refer la galagie – la tipete, la urlete, la felul de a vorbi care iti inspira ca oamenii se cearta mereu. La galagia bolnava a manelelor venite dintr-o masina fabricata cand a murit comunismul, cu geamurile coborate si paharele de suc pe capota. La urletele necontrolate ale unor copii lasati vai de Dumnezeul lor pe strada sa se joace, dar care se cearta de 20 de minute in continuu si pleaca acasa ragusiti.

      Badaranismul – si asta este doar o sub-ramura a lipsei de educatie, combinata cu o lipsa cumplita de bun simt. Smecheria e la mare pret aici in Romania si ea automat include acest badaranism. Un puroi care-ti mananca creierul si te face sa te umfli-n pene, sa zici “pula” din trei in trei cuvinte, sa te uiti cu dispret la toti cei din jurul tau, sa fi galagios (evident!) si sa nu dai doi bani pe discomfortul pe care-l creezi in jur. Badaranii sunt peste tot si sunt din ce in ce mai multi.

      “Da-te drecu!” Nu stiu pe la altii cum e, dar aici lumea se saluta cu “Ce mai faci ma, fi-re-ai al drecu!” Trebuie sa razi smechereste cand zici asta si, bine-nteles, sa tipi sa te auda jumatate din oras. Pentru ca esti smecher, du-te drecu de-al drecu!

      Combinatiile. In Romania, lumea nu munceste, nu vrea sa progreseze, nu vrea sa evolueze – lumea e interesata de combinatii. Facem o combinatie sa ne iasa si noua ceva acum si vedem noi ce-om face mai incolo. Dam bombe si tunuri, facem smenuri, ciordim un telefon, decodam un altul, mai facem doua-trei combinatii si ne bucuram de mediocritate ca de un dar de la Dumnezeu. Orice, dar Doamne-fereste sa muncesti ca doar nu esti sclav, fi-re-ai al drecu!

      Curatenia. Aici bag intr-o oala toti taranii care scuipa seminte pe strada, arunca gunoaie pe jos, peturi prin parcuri, trag flegme cand merg sau isi sufla mucii pe trotuar. Un dezinteres total fata de curatenie nu face decat sa te traga pe tine, ca om, in jos. Mizeria din jur e doar indicatorul mizeri care esti.

      Cacatul. Asta ar fi trebuit sa intre in categoria de mai sus, dar simt ca merita un loc special pe lista asta. Cacatul animalelor voastre de companie imi provoaca mie greata, scarba si transforma orasul intr-un mare WC. Cand merg pe strada, vreau sa ma uit drept in fata, sa admir peisajul, sa miros aerul curat (sau nu) si nu sa stau cu capu-n pamant, facand slalom printre cacati si vazand toate tipurile, de la plestile intinse pe tot trotuarul, la bucatele impietrite de trecerea timpului. Voi, marii iubitori de animale, ar trebui sa aveti grija de ele si sa strangeti cacatul pe care-l lasa in urma! Daca as putea, v-as face pe toti aia care va lasati javrele sa se cace in drum, sa le mancati cacatul direct de pe jos. Sunteti penibili!

      Mediocritatea si acceptarea ei. Poate stau eu intr-o zona tare naspa, dar parca asta vad in juru-mi: mediocritate si, mai rau, o acceptare a ei. Oamenii parca nu vor sa traga tare sa le mearga mai bine. Ca si-au pierdut speranta, ca si-au pierdut puterea, ca si-au pierdut sufletul… motivele pot fi, de fapt, mult mai triste decat rezultatul, dar un lucru e cert: daca nu vrei, nu poti. Si lumea din Romania a inceput sa renunte sa vrea, si sa accepte din ce in ce mai mult.

      Taranii. Si aici nu ma refer in niciun caz la cei care vin de la sate sau care inca locuiesc acolo. Dimpotriva, in mare parte am tot respectul pentru acesti oameni care fie sunt printre putinii care isi doresc sa aiba mai mult decat le ofera viata, sau muncesc din greu pentru masa de a doua zi. Vorbesc despre toti ceilalti care pot fi identificati cu termenu de “taran” folosit in sens peiorativ. O combinatie generala a tuturor celor zise de mai sus, oameni pe care e suficient sa-i vezi sa stii ca-s tarani. In proportie de 90%, asta vad cand ma uit in jur si asta ma deprima, ma intristeaza, ma face sa imi vina sa-mi iau campii.

      Lipsa de respect. Desi din ceea ce scriu eu aici poate parea ca altfel stau lucrurile in viata reala, in Romania toata lumea pare sa se creada mai desteapta si mai buna decat mine si sa ma trateze cu o lipsa de respect care sa ma faca sa inteleg lucrul asta. De la vanzatorii care ma urasc ca le zic “buna ziua” si se uita cu dispret la mine (i-am zis unei tanti de trei ori la rand, tare si raspicat “Buna ziua” incercand s-o fac sa inteleaga ca trebuie sa raspunda. Nu amreusit), la functionarii publici care au mereu lucruri mult mai importante de facut decat sa ma bage in seama, la toata lumea cu care intru in contact dintr-un motiv sau altul. Toti sunt buricul pamantului in tara asta si eu sunt flegma de pe talpa papucului lor.

      Incultura. Si aici nu ma refer numai la lipsa crunta a culturii generale (ma refer la lucruri de baza, nu detalii aiurea gen cand a trait mos Ion Roata ci macar sa stii si tu care-i treaba cu Craciunul), cat la lipsa interesului fata de cultura. In afara oraselor mari esti sortit a fi limitat, marginit si incult. Traiesc intr-un oras in care teatrul este in renovare de cativa ani (si inainte de a intra in renovari nu avea spectacole), un oras in care expozitii de arta exista in reviste, cinematograful este inchis de peste 10 ani si interesul pentru cultura este 0. Atata timp cat statul nu incearca sa educe, oamenii devin din ce in ce mai tampiti si de la prostie pornesc toate relele.

      Si probabil mai sunt, dar m-am plictisit de scris. Treaba cu Romania este, pe scurt, ca e o tara care devine din ce in ce mai neinteresanta pentru o persoana care traieste in ea. Vazuta din exterior, sunt convins ca e fascinanta in intreaga-i prostie combinata cu kitsch si cu prost gust. Dar pentru mine e din ce in ce mai greu de suportat.

      • Sarbul în martie, 2015 la 4:02 am

        Nota 10 ptr toate obsevatiile! Sunt perfect de acord ! Mai exista si oameni calitativi,educati si cu toata treaba buna asupra lor,dar foarte putini si sunt pe cale de disparitie! Stima !

      • andreea dm în martie, 2015 la 9:47 pm

        Ma bucur ca cineva a avut curajul sa puna punctul pe I…..am citit aproape toate comentariile si probabil ca multi nu au avut curajul sa isi sustina punctul de vedere pentru ca ……vor exista cu siguranta critici….din punctul meu de vedere , crititcile fie ele negative , sau pozitive …criticile ar trebuie sa fie constructive…….adica trebuie sa intelegi unde e minusul si unde e plusul… …..evident , acelea care sunt spuse in limita bunului simt…….probabil de frica viitoarelor critici , multi nu isi spun parerea si sunt “pierderi” pentru ambele tabere….si a celor care pleaca din Romania si a celor care vor sa revina in tara
        Exista o vorba veche care spune ca “e bine sa bei apa acolo unde te-ai nascut”…..si cum zicea cineva mai sus……proababil nu degeaba Dumnezeu a decis sa te nasti in Romania……totusi cred ca cei care pleaca in afara Romaniei , indiferent de tara , nu poti sa-i consideri pacatosi ci doar oameni care vor sa compare!!!…..traiul din Romania il cunosc deja si traiul pe care si l-ar dori altfel……indiferent de decizie , trebuie sa fi dispus sa pierzi ceva (indiferent daca e vorba de : iti lasi parintii singuri , nu mai poti sa-i ajuti fizic , nu te mai intalnesti cu prietenii , nu mai mananci sarmalutele cu mamaliguta ale bunicii , sau nu mai stai cu verii la o bere si o samantza) de lasat ceva in urma , categoric ca lasi !!!…..ideea e cat de mult pui in balanta intre ce ai in tara ( rude , prieteni , amintiri , flegemele de pe strada , claxoanele si degetul mijlociu cand esti in trafic , frecushul intre birouri indiferent ca trebuie sa inscri o masina sau sa iti iei o apostila pentru diploma de bac , banii pe care trebuie sa-i oferi “ca sa te bage cineva in seama” etc etc) si ce speri sa gasesti in alta tara ( dupa cum am citit mai sus marea problema este “raceala nemtilor” si faptul ca te considera indiferent de cat de bine stii limba , un Auslander )……traiesc de 35 de ani in Romania si probabil de 17-18 ani constientizez ce inseamna “a avea nevoie” , “ar fi trebuit sa am” , “trebuie sa invat pentru a putea castiga indeajuns sa ……si aici lista e lunga si probabil fiecare si-o lungeste in functie de visurile si dorintele sale…..eu mi-am dorit sa termin o facultate de stat , la zi nu la ff , sa am un copil (chiar doi ….dar mai greu in Ro cu doi ) , sa am unde locui fara grija ca daca pierd jobul, vine banca si imi vinde casa , sa am o masina si restul tin de hobby…..sa calatoresc , sa ma plimb cu bicicleta , sa citesc carti etc…… primele dorinte s-au indeplinit mai putin partea cu hobby-ul…..pt ca e destul de greu sa te plimbi cu bicicleta cand nu ai piste amenajate si dau masinile peste tine sau prin parcuri te alearga haita de caini, pt calatorii iti trebuiesc ceva mai multi bani daca vrei sa mergi mai departe de 100km de casa , iar cititul ar fi partea cea mai usoara de facut insa stresul jobului si al vietii cotidiene cu tot ce implica o zi traita in Ro nu te lasa sa te bucuri de o carte buna :-( incepand dis de dimineata cand alergi sa te incadrezi sa lasi copilul la scoala si pe tine la munca , cu “cetateanul politicos” care iti taie calea chiar daca tu aveai prioritate , cu frecushul jobului care de cele mai multe ori este in ierarhia “sefi – sefutzi – fututzi – rasfututzi si prea fututzi” , cu grijile cotidiene ca ai consumat prea multa apa si probabil o sa ramai dator la ENEL , cu incercarea “de ochii lumii” de a iesi la o prajitura , la un suc , ca sa dai bine pe facebuk si pana noaptea cand pui capul pe perna si iti faci socoteala :”a mai trecut o zi , sunt fericit/a ???!?!?”…….totul de rezuma la : aici stii ce ai dar dincolo nu vrei sa stii ce vei putea avea?!?! sau probabil nu trebuie sa muscam din marul lui Adam, caci daca incercam sa TRAIM (cum bine a evidentiat RALF GENORT ALEXER mai sus) in alta tara si nu reusim sa ne acomodam , o sa se gaseasca cineva sa ne spuna : pai vezi , “buna , rea , tot mai bine-n tara ta”
        MULTUMESC celor care s-au gandit sa faca acest site si celor care posteaza cu gandul ca unii citesc ca sa ia o decizie si evident cel mai mult ii apreciez pe cei care posteaza comentarii pertinente din care sa inveti ceva , sa retii un anumit aspect si sa nu iti para rau ca ai pierdut cateva ore ca sa citesti “chestii”.
        BIS BALD !

      • eu în august, 2015 la 10:13 pm

        esti din targoviste,cumva?

      • Adrian în septembrie, 2015 la 3:35 am

        Singurele motive pentru care se merita sa mergi in Romania sunt intalnirea cu familia si credinta.

        Problema este ca in Germania, noi nu suntem nemti.. oricat ne-am stradui.
        Da, am cunoscut si romani complet germanizati-erau plecati de peste 30 de ani din Romania.

        Chiar daca ai bani, nu e o idee prea buna sa-ti cumperi o casa. Este ok sa cumperi daca te simti cel putin 80% german (adica acasa vorbesti nemteste cu nevasta).
        Eu sunt doar de trei ani in Germania si am senzatia ca nu o sa ajung sa vorbesc niciodata acasa germana cu nevasta-mea.

        Din pacate, cred ca romanii se numara printre cele mai dezbinate popoare. Toti emigrantii se ajuta intre ei: turcii, rusii, bulgarii, vietnamezii, etc. Numai romanii parca se feresc unul de altul. Aceasta contribuie la senzatia de izolare de aici.

        Multi parinti isi invata copii Tatal Nostru doar in limba germana.
        Noi, cei veniti aici, ar fi bine sa realizam ca fericirea noastra depinde de masura in care ne vom transforma din romani in nemti.

        • Robert în noiembrie, 2015 la 8:48 am

          Adrian, de cati ani esti in Germania? Nu poti sa te transformi din roman in german, unmöglich mein Herr! De transformarea asta sa depinda fericirea ta? Nu uita cine esti si ce esti…. asta ti- o scrie un etnic german, plecat de multi ani, care vorbeste germana mai bine decat multi germani bastinasi, dar care, in sufletul lui, tot ROMAN este. (Punct)

        • ioana în ianuarie, 2016 la 10:59 pm

          intrebare pt toti care ajung pe site-ul?
          de ce suntem atat de ipocriti si rai intre noi, ROMANII ADICA!

          nu am cunoscut NICI UN ROMAN cu care sa pot avea o relatie normala de conationali si atat.
          buna ziua , ai auzit dle ce se mai intampla etc

          ABSOLUT TOTI PE CARE I-AM INTALNIT AU O ATITUDINE AROGANTA, SUPERIOARA,SUFICIENTA. cea mai pozitiva impresia a fost data de :”poti sa ma suni daca ai nevoie de informatii” si…PUNCT.

        • Gabriel în iulie, 2016 la 3:54 pm

          posibil ca drumul spre fericire sa duca pe aici: “”"Banala întrebare “Cât câştigi?” este una dintre cele mai mari gafe pe care o puteţi face în relaţia cu germanii. Practic, când auzi ce discută nemţii între ei, poţi avea senzaţia că aici nimeni nu are bani! Germanii urăsc musafirii nepoftiţi, care nu îşi anunţă vizita cu câteva zile înainte. Nemţii supăraţi nu-i înjură pe cei care le-au cauzat supărarea, aşa cum fac românii, ci discută cu aceştia prin intermediul avocaţilor.

          Germanii sunt şocaţi de unele obiceiuri româneşti, precum efectuarea vizitelor neaşteptate, stabilirea unor relaţii excesiv de apropiate cu colegii de serviciu sau adresarea ingenuă a unor întrebări care privesc intimitatea interlocutorului. Astfel, în Germania nu trebuie să întrebaţi niciodată despre veniturile persoanei cu care vorbiţi sau despre cât a costat vacanţa din care tocmai s-a întors. Mai mult, este contraindicat să daţi buzna la uşa cuiva din Germania fără să stabiliţi data şi ora cu câteva zile înainte. Un alt sfat important este să nu vă trageţi de şireturi cu angajaţii unor firme germane (chiar dacă aceştia provin din Romania), cu care trebuie să rămâneţi doar în sfera relaţiilor de afaceri. Când sunteţi invitaţi la o familie germană, nu duceţi cadouri costisitoare, fiindcă nemţilor nu le place să se simtă obligaţi faţă de cineva. O sticlă de vin şi un buchet de flori sunt suficiente.

          Uitaţi obiceiurile din ţară

          Dacă vor să se integreze în Germania, românii trebuie să înţeleagă mai întâi mentalitatea oamenilor acestei ţări şi „să uite” multe dintre obiceiurile de acasă. În caz contrar, nu vor „reuşi” decât să facă gafă după gafă şi să se izoleze.

          Dacă pentru mulţi români obiceiurile germane nu par ieşite din comun (se înscriu în limitele bunului-simţ, care este apreciat în orice ţară din lume), alţi români nu fac decât să calce încontinuu pe bec şi să se întrebe apoi de ce germanii îi tratează cu răceală. Obişnuitele replici la venirea în Germania „păi în România situaţia asta se rezolva aşa…, nu ca aici” nu vă ajută cu nimic. Dimpotrivă, astfel de stereotipuri mentale vă blochează gândirea şi vă fac să greşiţi.

          De altfel, în ceea ce priveste concepţiile româneşti despre modul în care este structurată societatea, despre relaţiile cu banca dar şi cu funcţionarii publici, despre sistemul de învăţământ etc., uitaţi tot ce ştiţi din România. Acesta este sfatul celor veniţi în Germania de zeci de ani. Şi aceasta pentru că aici este altă lume, cu alte obiceiuri şi mentalităţi.

          Sigur, nici mentalitatea nemţilor din România nu se potriveşte sută la sută cu cea a nemţilor din Germania. Iar anumite mentalităţi şi obiceiuri diferă de la un land la altul, însă în acest caz diferenţele sunt mult mai mici.

          Vă prezentăm, în continuare, o serie de observaţii şi sugestii făcute de domnul C. Schmidt, cititorul site-ului nostru, căruia îi mulţumim şi pe această cale. Aşteptăm şi punctele dumneavoastră de vedere, pe care le puteţi adăuga prin intermediul comentariilor la acest text.

          Nu vă vărsaţi năduful prin înjurături!

          1.Mulţi români sunt foarte emotivi, „se încing” repede şi se pierd, de multe ori, în amănunte. Acest stil este extrem de dezagreabil în Germania.
          2.Trebuie trasată o linie clară între:
          •o „prietenie” între colegii de serviciu (relaţiile amicale de la job reprezintă cu totul altceva decât ceea ce înseamnă prietenia „în particular”);
          •o prietenie, în adevăratul sens al cuvântului;
          •o “prietenie” prin internet – corespondenţa pe anumite teme de interes comun.

          Din păcate, românul nostru începe să le bulibăşească – cum se spune – , ceea ce reprezintă o greşeală foarte mare. Nemţii fac întotdeauna aceste fine diferenţe.

          3. Românii acceptă foarte greu o altă părere şi cred că „a-şi vărsa năduful” (uneori prin înjurături) reprezintă singura soluţie de rezolvare a unui conflict. Neamţul, în schimb, vede altfel problema. El nu se pierde în discuţii inutile, contradictorii, atunci când interlocutorul are altă părere. Aceasta, exceptând cazurile în care este vorba de jigniri, de încălcări ale dreptului de proprietate, de accidente etc. Dar şi în astfel de situaţii germanul nu înjură, ci vorbeşte cu cel care l-a supărat prin intermediul unui avocat.

          4. În Germania, politica se discută numai într-un cadru organizat (de exemplu în cadrul structurilor sindicale) sau în particular, doar între cei „de-ai casei”, incluzând aici şi prietenii foarte apropiaţi. La serviciu se fac cel mult câteva remarci generale – „iar ne-au scumpit ăştia benzina” sau „iar ne-au mărit impozitele”. Dar nu se discută politică la serviciu. Se evită acest lucru, tocmai pentru a nu crea controverse. De altfel, şeful ştie una şi bună: la serviciu eşti ca ca să lucrezi, nu ca să faci politică! De asemenea, la locul de muncă trebuie evitate discuţiile interminabile, cu reacţiile emoţionale aferente.

          Să ne dăm mari sau să fim discreţi?

          Mulţi dintre români, chiar şi atunci când vin în Germania unde oamenii sunt atât de discreţi, încearcă să se laude cu tot ceea ce au, şi poate şi cu ceea ce nu au. Faţă de românul care „se dă mare”, neamţul este la polul opus: caută întotdeauna să ascundă pe cât posibil situaţia lui materială reală, chiar minţind în această privinţă.

          De exemplu, el poate spune că a moştenit un apartament sau o casă (pe care le-a cumpărat) sau că a obţinut de la dealerul său auto un rabat fantastic de 29% când şi-a cumpărat noul BMW, din suma de plată fiind scăzută şi valoarea maşinii vechi pe care a dus-o acolo.

          Practic, când auzi ce discută germanii între ei, poţi avea senzaţia că aici nimeni nu are bani!

          Chiar şi pentru excursiile extrem de scumpe pe care le fac, nemţii au o explicaţie simplă: a fost o ofertă pe care au prins-o în ultimul moment. Unii – care aleg destinaţii foarte scumpe şi pentru care biletele se vând cu un an înainte – , pretind că au plătit sume mult mai mici decât în realitate, şi că au cumpărat excursiile doar cu o lună înainte!

          Deşi ştiu foarte bine cum stau lucrurile în realitate, colegii îl felicită pe „norocos”, în mod formal. Acest mod de a minţi este un fel de a spune „vreau să spun unde mă duc în concediu, dar nu vreau să spun cât am plătit pentru asta” şi se acceptă. Este modalitatea de a le închide gura celor care ar întreba: „Şi cât costă vacanţa ta?”.

          Nu toţi oamenii amabili vă sunt şi prieteni

          Câteva conversaţii purtate din amabilitate nu trebuie confundate cu prietenia! Indiferent însă de natura relaţiilor cu o familie de germani (cunoştinţe sau prieteni), vizitele neanunţate nu sunt acceptate! Sfera privată (timpul petrecut cu familia) este sacră şi aproape tabu. Sigur că, atunci când s-a ajuns la un anume grad de prietenie cu o familie de nemţi, se fac şi vizite reciproce, dar numai anunţate cu câteva zile înainte. Vizitele inopinate sunt dezagreabile şi constituie o surpriză garantat neplacută, în condiţiile în care în nici unei familii germane nu-i lipseşte planificarea activităţilor şi a timpului liber.

          Atenţie la limbaj: cine plăteşte la cafenea?

          Invitaţiile acasă nu se fac cu prea mare uşurinţă; mult mai uşor se fixează întâlniri în oraş, la o cafenea sau un restaurant. Dar şi aici, familia de români venită de curând în Germania trebuie să fie atentă: „Wann gehen wir einmal gemeinsam in die Stadt essen?” nu înseamnă că respectiva familie germană te-a invitat la restaurant, ci înseamnă că fiecare plăteşte pentru el.
          Însă este cu totul altceva când se spune „Ich würde Sie gerne in die Stadt zum Essen einladen“. Cuvantul „einladen” este o invitaţie. Şi atunci, se poate pleca de la ideea că respectivul care te invită plateşte toată consumaţia.

          Românii vor „să se tragă de şireturi” cu partenerii de afaceri germani

          Atunci când ai relaţii de afaceri cu o firmă din România şi mergi acolo de câteva ori, unii confundă amiciţia de convenienţă, de business, cu prietenia cuiva cu care „se trag de şireturi”, motivând naiv: „Ne cunoaştem”. Dacă firma germană trimite un angajat născut în România (care, în cele mai multe cazuri, a părăsit ţara în copilărie, fiind format în şcolile germane) – avantajul lui fiind cunoaşterea limbii române –, acest angajat este întâmpinat cu şi mai multă lipsă de precauţie: „Doar e de-al nostru!”, par să spună angajaţii români care încearcă să-l descoasă, începând, bineînţeles, cu binecunoscuta întrebare: „Cât câştigi?”

          Aceştia nu-şi dau seama de gafa făcută nici după reacţia interlocutorului lor (care oricum nu va spune o sumă), continuând să-l hărţuiască cu întrebări sau „să se uite urât” la el, pentru că nu vrea să răspundă la întrebare. Aşadar, pentru unii angajaţi din Germania deplasările în interes de serviciu în România pot fi extrem de neplăcute. Indiscreţia este acut resimţită chiar şi de cei născuţi în România, dar educaţi în Germania, şi care nu sunt obişnuiţi cu acest mod de comportare românesc.

          Reguli clare pentru deplasările în România

          „Mulţi dintre românii cu care colaborăm nu înţeleg de ce nu-i vizităm acasă, este greu să le explici – fără să se supere – că firma îţi interzice acest lucru precum şi faptul că nu-i putem primi decât cel mult în restaurantul hotelului! Orice întâlnire cu partenerii noştri în afara orelor de program trebuie să fie anunţată la şefilor noştri, împreună cu tema întâlnirii. De altfel, firmele germane care îşi trimit oamenii în delegaţie au reguli clare: dacă omul este căutat la recepţie sau restaurant de către unul dintre partenerii români, iar tema este una personală, angajatul este obligat să-i spună foarte clar că din păcate are alt program şi în zece minute trebuie să plece. Sigur că pentru unii dintre români aceste comportamente par lipsite de logică, însă angajaţii germani nu fac altceva decât să-şi respecte prevederile contractului de muncă. La fel de greu de explicat este de ce nu acceptăm cadouri scumpe, ci numai pe cele simbolice, de câţiva euro”, ne-a mai explicat dl. C. Schmidt. Pentru cineva care trăieşte în România sau pentru un român venit de puţin timp în Germania aceste reguli „de fier” pot părea de neînţeles.

          Să mori de grija banilor altora este o dovadă de „caracter problematic” şi o „impoliteţe crasă”

          De altfel, gafa cu „Cât câştigi?” este poate una dintre cele mai des întâlnite în cazul românilor care vin în Germania. Cei întrebaţi nu sunt doar românii aflaţi de multă vreme aici, dar şi nemţii cu care românii nou-veniţi intră în contact: agenţii de asigurări, cei care intermediază închirierea locuinţei etc. Din păcate, cei care adresează astfel de întrebări nu realizează penibilul situaţiei nici când interlocutorul zâmbeşte forţat şi încearcă să se eschiveze. Unii primesc un răspuns pe măsură: „Dar de ce, aveţi probleme cu finanţele? Vreţi să vă recomand o bancă bună?”

          Alte greşeli majore: critica, generalizările, datul din coate
          O altă meteahnă a românilor nou-veniţi în Germania ar fi obişnuinţa de a generaliza. De exemplu, faptul că unul dintre vecinii germani bea prea mult nu se poate generaliza: „Nemţii sunt beţivi!”. Un alt obicei care nu este privit cu ochi prea buni de germani este obiceiul românilor de a critica. De exemplu, atunci când merg în vizită la cineva: „Ştiţi, nu zic că mobilele dvs. nu sunt frumoase, dar dacă aţi vedea ce mobile funcţionale şi ieftine am luat eu de la firma X…!”

          “Când sunt proaspăt venit într-o ţară, nu mă apuc să critic stările de lucruri din ţara cu pricina – care, după părerea mea, ar fi anapoda – atunci când vorbesc cu vecinii, cu colegii de serviciu, cu eventualii noi prieteni. Cu alte cuvinte, este nevoie de foarte mult tact! Chiar dacă interlocutorul neamţ le-ar da dreptate celor care procedează astfel, atunci când cei care încep să critice nici nu vorbesc atât de bine germana, li se urcă la cap multor nemţi. Oricum, nu se pot prinde rădăcini peste noapte într-un serviciu sau într-o nouă societate. Tu, cel venit, care nu care eşti acasă, trebuie să fii mai înţelegător, mai ingăduitor, nu viceversa. Nu este vorba să fii servil, să fii linguşitor etc. NU. Este vorba pur şi simplu de a-ţi cunoaşte interesele proprii într-o nouă societate”, atenţionează dl. C. Schmidt.

          Acesta este de părere că, dacă o iei pe latura „lasă să vadă că nici noi, romanii, nu suntem proşti!” – şi critici dând din coate de la bun început – , te izolezi, adică vei fi evitat de germani: „Rămâi atunci în cercul tău de români, ceea ce nu este un câştig foarte mare pentru cei care doresc să se integreze, dar care nu reuşesc să se înţeleagă cu familiile germane”.

          De altfel, nu doar comportamentul, dar şi „faţada” contează mult în Germania – adică modul cum eşti îmbrăcat – decent, ordonat – nu exagerat de modern (sau mai ştiu eu cu ce haine de firmă), dar nici şleampăt. Aspectul contează mult mai mult decât în Romania!

          Germanii nu vor cadouri scumpe, deoarece acestea îi îndatorează

          Un alt exemplu de mentalitate total diferită se referă la lucrurile care se dau drept cadou. Multe familii de români s-au plâns că, după ce au fost invitaţi la domiciliul unor familii germane, acestea şi-au schimbat total atitudinea faţă de ei, devenind deodată distante.

          Când povestesc însă cum au cumpărat ei cadouri de zeci de euro „ca să nu creadă nemţii că suntem sărăntoci”, motivul pentru care relaţiile „s-au răcit” devine evident, pentru cine cunoaşte mentalitatea germană. Astfel, 50-60 de euro este o sumă exagerată chiar şi pentru o aniversare, ea justificându-se doar dacă este vorba despre o sărbătoare deosebită.

          Mai multe sticle de vinuri scumpe, buchete de flori costisitoare (25-30 de euro) sau cine ştie ce aranjamente florale deosebite nu pot fi o supriză plăcută pentru o familie germană. Motivul e simplu: nimic nu-i displace mai mult neamţului decât să-l sileşti să simtă că, vrea-nu-vrea, are dintr-o dată nişte obligaţii faţă de tine.

          Semnalul pe care îl primesc gazdele este acela că, la rândul lor, vor trebui să cumpere la un moment dat lucruri la fel de scumpe şi toată această situaţie le devine neplăcută. Nici un neamţ nu este dispus să dea atât de mulţi bani pentru o simplă vizită. Ducând astfel de cadouri costisitoare în vizite, pe care gazdele nu vi le pot refuza, familia germană simte că, dintr-odată, are nişte obligaţii faţă de dumneavoastră.

          Aşa că, dorind să arate cât de generoşi sunt, românii nu fac altceva decât să bruscheze relaţia care se înfiripă. În astfel de cazuri, când o familie germană vă invită la masă, acasă, un mic buchet de flori şi/sau o sticlă de vin sunt suficiente. Puteţi adăuga, dacă sunteţi patrioţi, mici cărţi sau broşuri despre România, astfel încât gazdele cu mai puţine cunoştinţe de istorie şi geografie să afle că nu proveniţi totuşi dintr-o ţară bananieră.”"”

  62. ion în februarie, 2015 la 11:51 pm

    stati voi acolo ca stati bine nu va simtim lipsa

    • Valentin în februarie, 2016 la 9:38 am

      Stimate Ion, dupa raspunsul tau cred ca esti un pic frustrat. Poate aceste frustrari sun pe fondul anumitor lucruri care ti-a fost frica sau nu ai putut sa le realizezi. Si consideri ca noi, cei care ne-am incercat marea cu sarea in alta tara suntem “tradatori de tara”.
      Guess what ? Noi cei care nu ne simtim “acasa” ne intoarcem in Romania si o sa realizam ce dumneata probabil nu ai reusit pana acuma.

  63. tia pop în martie, 2015 la 10:52 am

    Va rog sa imi spuneti ce mancare sa fac.Mama,tata si fratele meu mai mic o sa vina acasa.Va rog sa imi spuneti ce sa ii astept.

  64. mihai în martie, 2015 la 6:33 pm

    Salutare. Sunt și eu stabilit în Gwrmnaia de 1 an si jumatate. De jumătate de an mă bate gândul sa ma intorc acasa. Regret sa văd atâția romani care-și blamează tara. E un punct de vedere important. M-am lovit și de romanai care doar asta făceau, se plângeau neamțului ca ” ce rău e în România”, ca apoi sa aștepte respect! Nu. Nu veni aici ca un sclav, nu te considera inferior lor! Nemți au jumătate din cultura noastră generala. Se rezuma la ceea ce știu sa facă și mai mult nimic. Am vizitat orașele mari, din zona unde stau eu. As vrea sa-mi spuneți câte e diferența față de România? Nu la fel de “robotici” mergi și nemți? Toți gândiți la problemele lor? Nu blamați țara chiar așa de tare. Fără a jigni pe nimeni cred cu tărie ca mult se simt “împliniți ” aici prin simplul fapt ca au bani. Și venind de la un minim pe economie la 1000 de euro cred ca l-a prins pe Dumnezeu de picior. Se mulțumesc cu o chirie modica și ” ce faina-i viata”. Legat de copii, cred cu tărie ca odraslele noastre sunt de 3 ori mai educate și cu bun simț, în acel sistem școlar “bolnav” de la noi decât copii de aici .E păcat ca vedeți doar plusurile străinătății și minusurile țări noastre. Nu e chiar roz viața în Germania. Și aici muncești peste program și aici te cheamă șeful o zi sau 2 la lucru cu toate ca tu ai concediu. Sa stai aici nu e chiar așa usor. Și aici sunt costuri de intreinere, stai in chirie in care “Nebenkosten” sunt 200€ dar când vine regularizarea la apa sau curent trebuie sa mai plătești 1000 de euro. Și aici sunt hoți și oameni care “te fac”. Vedeam ca se plâng mulți de “borfașii și șmecherii de la noi”. Dar n-am văzut pe nimeni sa spună ceva de nemți , ce tinerii care se îmbată și urla noapte, sparg sticle și se pişă la coltul strazii! Sa fim realisti. N-as vrea ca copilul meu sa crească în țara asta oricât de civilizata pare pentru voi. Legat de doctori, am fost de 3 ori cu infecție la ureche și de 2 pri cu dureri de spate la medic. Mi-a recomandat picături pt urechi și la spate mi-o pocnit oasele. Și ca “dacă tu te simți mai bine, revino”. Pai da-mi fac abonament?! La medic?! Nu cred ca oameni aici, trăiesc viața. La noi sunt saraci, dar știu sa traiasca. Aici sunt mici roboti. Care fac ceea ce au învățat în Ausbildung și mai mult de atât nimic. Inventivitate zero!
    Haideti totuși sa nu ne mai blamam țara. Dacă totuși ai plecat de acolo, romane, nu veni și te plânge neamțului, îl doare-n cot de tine Și de sistemul din tara ta.
    asta o părere personala. Mă puteți declara un frustrat neadaptat. Dar priviți și realitatea străinătății!
    Respect și mult succes tuturor!

    • Stefan în iulie, 2015 la 1:59 am

      Adevarat graiesti romane…cinste tie!!!

    • Valentin în februarie, 2016 la 9:45 am

      De acord cu tine. Toti oamenii cu dorinta de a face ceva in Germania sunt majoritari Auslanderi. Nemtii sunt foarte comozi. Nu fac nimic mai mult decat ce au invatat, iar daca e ceva mai mult, se pricep de minune sa plaseze la “un fraier” care vrea sa faca dar nu stie in ce se baga (am colegi romani care au inceput cu anumite responsabilitati, si ulterior pentru ca au dovedit ca sunt capabili sunt overburdened de taskuri suplimentare, iar nemtilor nu le pasa).

  65. Promedica24 în mai, 2015 la 11:15 am

    Buna ziua,

    Oferim posibilitatea incheierii unui contract legal pentru munca in Germanai in ingrijirea persoanelor varstnice la domiciliul acestora.
    Este necesar sa detineti cunostiinte bune de limba germana la nivel conversational, de asemenea, experienta anterioara in ingrijire persoana la domiciliu;

    Va rugam sa ne contactati la numerele de telefon 0369.435.890 sau 0771.466.107.

    Multumesc.

  66. Nicolae în iulie, 2015 la 11:28 pm

    Caut o persoana care dorește sa ajungă in România fără nici un cost eu am sa plec pe data de 10.07 . Din Wuppertal Nr de tel 01741792726

  67. andrei în septembrie, 2015 la 10:17 pm

    bravo.pentru toate comentariile.si pro si contra.
    eu faceam un calcul simplu ,chiar recent .fara apartenenta, rasism ,nationalism.
    pur material.si simt de conservare.sau respect de sine.
    vreau sa ma mut in germania cu totul si de tot,
    de tot, eu cred ca va fii mai bn acolo.
    am copil, a inceput clasa 0 de 2 zile in romania dar il retrag de
    la scoala, acolo din a doua zi deja era agresat de niste elevi din clasa a 4 tra sub ochii atenti ai invatatoarei,care mi a spus ca asa invata sa socializeze…
    si l duc cu mine ,si pe sotie.eu ii intretin pe amandoi ori in germania. ori in romania.
    hai sa vedem=
    as putea sa obtin 2500-3000lei salar in romania
    as putea cam 2000 euro in germania
    dupa ce scad cheltuieli de cca 1000euro hai 1200euro pe chirie si mancare in germania mai raman 800 de euro,
    dupa ce scad mancare si cheltuieli in tara mai raman zero lei,
    si am scazut doar 600 de euro nu 1200.
    chiria in germania 600 ,mancare en gros de 600.
    chiria in romania 0 cheltuieli 100 euro sa zicem,de restul mancare de 500,haine nu mai pot ?a stai ca daca iau de la mancare…benzina nu ,nu?stai ca iau de la mancare…
    deci ma descurc eu cumva in romania intre sa nu mor de foame si sa mi platesc cheltuielile.
    sau dupa ce platesc cheltuieli si mancam bine in germania mai imi raman si 800,sau sa zicem 600 de euro curat adica exact salariul din romania.
    sau vrea cineva sa calculeze cu salariu de 300 de euro in romania?
    copilul in cel mai dramatic caz va avea un salar de 1200 de euro in germania,
    salar de presedinte in romania…
    plusuri si minusuri,pro si contra,alb sau negru,ce mai conteaza?
    alta solutie este ca eu sa lucrez vesnic afara iar cu banii sa mi intretin familia de acasa si sa nu i vad niciodata.
    hai fara sentimente ,ti ar place sa
    - platesti- rate la o investitie si sa nu beneficiezi de ea deloc?
    -rate la masina ,dar nu te dai cu ea ,nici sa nu o vezi?
    darmite ca eu ma refeream la familie…
    de ce sa fiu subplatit pentru aceeasi meserie?
    nu inteleg…
    dupa sapte ani de lucru pe afara se mai schimba viziunea.
    vii acasa, te bucuri de familie ,dar plangi de durere ca ce se intampla aici.
    eu propun pt cei ce au lucrat afara ,ca leac ,sa se intoarca acasa ,si asa aleatoriu, sa mearga la un interviu pt un loc de munca…
    sa vezi cum fugiti inapoi …
    nici nu mai concep cum ar fii sa ma angajez in tara.
    primul lucru care ti se spune ca e criza,sau ca aici la firma nu se fura,chiar daca i am dus cazier curat tot hot sunt…nici nu ne cunoastem…dar el ca si face vila si jep pe banii mei nu i problema.om cinstit …deh… are bani.
    lasa ca invat eu si germana ca am invatat engleza si franceza si italiana…
    deci, decat sclav in tara mea ,mai bine emigrant-sef in tara lu altu.
    nu doresc sa contrazic pe nimeni,toti avem dreptate, asta i doar punctul meu de vedere.

    • Robert în noiembrie, 2015 la 9:03 am

      Calcul simplu, costuri de viata lunare, familie 1 copil:
      - chirie 1000,- Euro inclusiv utilitati
      - telefon, internet, taxa tv, cablu. 100,-
      - 1 auto, benzina, reparatii, taxe, verificare tehnica 400,-
      - deplasare locul de munca 150,-
      - mancare 450,-
      - lucruri pentru casa, cosmetice. 100,-
      - imbracaminte, pantofi 200,-
      - copil 200,-
      - 2x iesiri modeste pe luna 150,-
      - medicamente 100,-
      - coafor, tuns, cosmetica (daca se poate). 150,-
      - neprevazute 100,-

      Cam 3.100 pentru un trai decent la nivel de Romania…viata aici fiind mult mai scumpa
      Ce-i adevarat, se poate trai si cu mai putin, chiar cu 700 de Euro pe luna, cum ?
      Stiu un caz concret, tipul doarme sub clar de luna…

  68. Raluca în septembrie, 2015 la 10:46 pm

    Cautati respect oriunde v-ati duce! In Romania sau in afara, tineti minte un lucru: saracie exista acolo unde oamenii habar n-au sa-si ceara drepturile. Nu vrea cineva sa vi le ofere? Nu va apreciaza la adevarata voastra valoare? Ati stat ani de zile sa va specializati intr-o meserie si va simtiti nedreptatiti ca un marlan de patron isi aduce vreo fufa analfabeta cu un salariu mai mare decat al vostru? NU STATI! Nu va simtiti fortati si amenintati ca TREBUIE sa ramaneti sub nesimtirea cuiva, nici chiar daca n-ati fost inspirati si v-ati intins mai mult decat va e plapuma (rate pentru un apartament comunist pentru care platiti aproape 3 decenii din viata, masina cu care normal v-ati lua-o cu vreo suta de salarii etc). In plus, in Romania trebuie sa fii sarpe parsiv, TREBUIE sa ai acel spirit de antreprenor abil si feroce ca sa poti duce o viata cat de cat decenta si lipsita de stres. In Romania nu renteaza (ca sa nu zic e imposibil) sa fii medic, cercetator, invatator, profesor, inginer etc. Sa-ti vezi de meserie, de cariera si sa pretinzi sa fii respectat si moral, si financiar inseamna sa-ti darami singur visele.
    Cand vedeti ca lucrurile nu sunt macar catusi de putin pe placul vostru, NU STATI! Timpul nu se intoarce, si e cumplit sa aveti regrete mai tarziu. In cazul in care sunteti antreprenori si visati sa creati o afacere cinstita, nu sa dati spagi ca sa puteti rezista la limita si sa cautati metode de a fenta statul dand salarii minime oamenilor – uitati-va cum sunt tratate micii intreprinzatori. Politica in Romania e impotriva celor care vor sa produca, li se baga bete-n roate in loc sa fie ajutati. Plus balansul infricosator si mai fragil al celor care produc si al celor care-s suportati de buget. Sa mai adaug ca oligofrenii oligarhi votati la nesfarsit la alti oligofreni ignoranti care gandesc cu stomacul, nu au strategii DE TARA pe mai mult de 4 sau 8 ani? Ca primii lovesc ca niste nemernici in singurii stalpi care pot sustine durabil o societate – educatia si sanatatea? N-ar avea rost, viata din pacate trece mult prea rapid ca sa ne-o irosim cu inversunarea si lacomia mult prea mari a familiilor cu radacini adanci infipte in fruntea acelei tari triste. Pana si un parazit stie ca trebuie sa aiba o gazda sanatoasa ca sa poata suge sange mult timp (cum se intampla in vest).

  69. razvan în octombrie, 2015 la 9:26 pm

    foarte tare forumul.dar din pacate pina acum eram nehotarit iar acum sunt foarte nehotarit

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:39 pm

      incearca ..ai o viata…poti raman acasa sau poti emigra …50% sanse

  70. razvan în octombrie, 2015 la 9:28 pm

    desi spuneti lucruri total diferite sunt convins ca fiecare dintre voi spuneti adevarul.doar ca vedeti lucrurile din unghiuri diferite

  71. razvan în octombrie, 2015 la 10:08 pm

    o sa va spun cit de scurt pot povestea mea. de mic copil am visat sa parasesc romania.motivele sunt cele clasice enumerate si de voi:gunoaie de oameni care fura si au bani,oameni frumosi care muncesc dar traiesc greu,politicieni care ne umilesc zilnic,profesori care nu isi fac treaba pentru ca nu sunt bine platiti,medici care vor si pot dar nu au cu ce,medici care nici nu vor,nici nu pot,nu au nici cu ce,oameni care au bani de tigari si de bautura dar nu au de haine pentru copii. in romania intimplarea a facut sa cistig foarte bine,mult mai bine decit as putea cistiga in germania cu studiile mele.am tot ce visam toti(eu nici nu am visat vreodata): casa mea,masini,un bussiness mic,plus o minune de sotie si de copil.cu toate astea ma omoara gindul asta cu plecatul.am fost in germania de trei ori dar am stat numai cite trei zile(oktober fest) si am calatorit foarte mult in zona stuttgart-munchen.intr adevar ca am vazut si lucruri urite(beau pina pica jos) la o pensiune nu ne au primit pentru ca eram romani,la o discoteca la fel nu ne au primit din acelasi motiv,dar pe strada in localitatile unde ne am cazat toata lumea ne saluta, in magazine la fel,in institutii ale statului am obsevat ca toate lucrurile merg repede si simplu.mi au placut casele lor fara garduri, vegetatia abundenta,parcurile,siguranta in care te simti la tot pasul.si la ei se imbata morti noua din zece la fest dar nu o sa ti spuna nici unul da te mai incolo pe cind la noi daca s a imbatat smecherul zonei trebuie sa pleci acasa ca altfel nu se stie.imi place faptul ca pretuiesc viata. orice lucru care pune in pericol viata omului este tratat cu maxima seriozitate.este o dovada de umanitate.recunosc ca fiind in pozitia de turist am vazut mai mult lucrurile bune si am primit cu bucurie acest forum care imi arata si partile mai putin frumoase.intrebarea mea pentru voi cei plecati este simpla:am un copil de sapte ani iar eu am 37.fara a tine cont de ratiuni financiare credeti ca merita sau nu sa parasesc romania.precizez ca nu stiu germana,am permis de profesionist,si daca as pleca as avea cazarea,facturile si mincarea platite din romania.va multumesc anticipat pentru raspunsuri si va doresc tuturor maxim de intelepciune pentru a lua decizia cea mai buna pentru sufletele voastre

    • Denisa în octombrie, 2015 la 1:43 pm

      Salut Razvan! Voi incerca sa iti dau un raspuns mai lung insa cat se poate de echilibrat, in speranta ca te va ajuta sa iei o decizie corecta. Eu si logodnicul meu suntem in Germania de peste 5 ani de zile. In acest timp el a terminat un master, s-a angajat la o firma de renume, pe un post foarte bun iar eu am fost angajata intr-o firma respectabila pe un post pe care ma specializasem anterior in Romania. Dupa ce am luat decizia sa parasesc postul respectiv, mi-am creat propria firma si sunt foarte multumita de cum decurg lucrurie pe acest plan. Cu alte cuvine, din punctul de vedere al carierei, amandoi suntem impliniti. Din pacate nu acelasi lucru il pot spune despre viata sociala, care a avut imens de suferit e pe urma mutarii noastre in strainatate. In tot acest timp de peste 5 ani de zile nu am reusit sa ne facem nici un prieten, iar despre prietenii cu alti romani nici nu poate fi vorba. Motivul este simplu si l-am mai intalnit in nenumarate cazuri – spre deosebire de alte popoare, romanii odata ajunsi pe alte meleaguri nu se cauta unii pe altii, nu interactioneaza, ba mai mult, se feresc unii de altii si daca se observa pe strada, se ocolesc. Acest aspect trebuie sa il luati in considerare daca doriti sa emigrati in Germania, pentru ca odata ajunsi aici, daca nu aveti alti prieteni deja stabiliti in zona, va fi mai greu sa va faceti altii noi.

      Un alt lucru important de care va trebui sa va interesati este la ce scoala va merge copilul vostru si cat de repede se va putea intrega. Avand in vedere ca zonele Stuttgart si Munchen sunt foarte populate si cosmopolite, copilul este posibil sa se adapteze mai usor. Depinde insa si de personalitatea lui. Acest lucru e bine sa-l discutati in familie, pentru ca voi va cunoasteti cel mai bine.

      Sa iti povestesc un pic si despre sistemul medical, asa cum l-am cunoscut personal cat si prin relatarile unei cunostinte apropiate care lucreaza in domeniu. Daca sotia isi doreste sa isi faca un consult de rutina la medicul ginecolog, acesta ii face programare peste mai bine de 3 luni. La medicul de familie merge ceva mai repede in functie de cate cabinete ai in zona in care locuiesti. In ceea ce priveste sistemul intern de functionare a unei clinici, spre exemplu, doctorii sunt mai ocupati cu parte administrativa si scrisul de scrisori catre casa de asigurari decat de ingrijirea pacinetilor. Desigur asta nu este o regula, insa este o practica frecventa datorata presiunii puse de casele de asigurari asupra intregului sistem. Rezultatul este ca pacinetii sunt consultati pe banda rulata si calitatea actului medical scade, in mod firesc. Clinicie arata insa impecabil si nu se duce lipsa de medicamente sau aparatura. Un alt aspect este costul asigurarii obligatorii de sanatate, care pentru cineva care este liber profesionist incepe de pe la 350 de euro lunar si poate ajunge pana la 600+, pe luna. Pensia care nu este insa obligtorie, poate si ea sa ajunga in jurul sumei de 800 de euro pe luna. Ca angajat aceste sume sunt platite partial de catre angajator. Cu toate acestea daca doriti ca unul dintre voi sa fie PFA, va trebui sa luati in considerare o cheltuiala lunara de cel putin 1150 de euro numai pe asigurarea de sanatate si pensia respectivei persoane.

      Cand veniti in Germania va trebui sa va cautati o locuinta, iar acest lucru poate uneori sa fie mai greu decat pare. Daca in Romanaia oricine iti poate inchiria un aparatament de cate camere vreti voi, fara contract si cu bani lichizi, in Germania e pe dos. Pentru o familie de 3 persoane va trebui mai intai sa gasiti pe cineva care doreste sa va inchirieze casa, avand in vedere ca aveti si copil. Sunt destui care nu vor sa inchirieze decat unor persoane singure sau cel mult un cuplu, adesea mai in varsta. Ca sa puteti avea mai mute sanse va trebui sa cautati apartamente de cel putin 3 camere si jumatate, 4, dintre care una sa fie clar Kinderzimmer. Costul unor astfel de apartamente, care tin sa mentionez sunt uneori aranjate sub standardele celor din Romania/Bucuresti, pot ajunge usor la 1800, 2000 de euro cu tot cu intretinere (in apropierea marilor orase; “la tara” sunt ceva mai ieftine). Nemtii nu se chinuie sa iti ofere mai mult decat cei patru pereti, asa ca va trebui sa cumparati toata mobila din casa si deseori si bucataria. De retinut ca in Germania, casele date spre inchiriere la niste preturi cat de cat acceptabile nu sunt renovate nici pe interior si nici pe exterior ceea ce duce la costuri mari de incalzire pe timpul iernii. Similara este si problema verilor care pot fi foarte calduroase, cel putin in sudu tarii, si daca locuiti la mansarda, puteti avea in casa si 35 de grade. Sistemele de aer conditionat sunt aproape necunsocute in Germania si nimeni nu isi monteaza asa ceva in casa. Toate cheltuielile cu casa (chiria si intretinerea) se fac automat prin banca, nu se fac plati in mana direct proprietarului, si toate casele se inchiriaza in baza unui contract.

      Despre mijloacele de trasnport in comun, numai de bine. Cu exceptia pretului care creste in fiecare an, S-bahn-urile si U-bahnurile sunt curate, vin la timp, au aer conditionat si in general e o placere sa mergi cu ele. Pretul biletelor se schimba in functie de cate zone traversezi, astfel incat de cele mai multe ori e mai ieftin sa iti faci abonament. Un abonament pe doua zone timp de luna este undeva in jurul sumei de 90 de euro.

      Limba germana e bine sa o stiti odata ce ati ajuns aici, macar la un nivel A2. Nemtilor nu prea le place sa vorbeasca limbi straine asa ca e mai bine daca incercati de la inceput sa comunicati in germana, chiar daca mai stricat, efortul este apreciat.

      Lumea este deosebit de politicoasa (nemtii), te saluta pe strada, iti zambesc, este o placere sa iesi la plimbare in zonele linistite si mai ferite ale marilor orase. Insa este bine de retinut faptul ca politetea lor nu este totuna cu prietenia. Nu am avut pana in momentul de fata nici o problema cu faptul ca suntem romani, nu ne-am simtit niciodata respinsi.

      Un ultim lucru de constientizat este impactul psihologic pe care il va avea mutarea asupra voastra ca familie si a fiecaruia dintre voi, ca individ. Tin sa subliniez ca emigrarea produce un soc la nivel personal, o ruptura de tot ceea ce cunosteai, tot ce iti era familiar (bun sau rau) si te forteaza sa te adaptezi foarte rapid unei alte realitati. In prima faza este foarte usor sa te adaptezi conditiilor mai bune pe care le intalnesti in tara adoptiva, urmand cu timpul sa trebuiasca sa te adaptezi intregii realitati – sa accepti noile dezavantaje si neajunsuri. Cu alte cuvinte, adaptarea nu se refera numai la aspectele pozitive, ci mai ales la cele negative.

      Sunt foarte multe de spus si adevarul este ca nimic nu se compara cu experienta personala. Sfatul meu este ca daca va doriti atat de tare sa veniti, interesati-va si faceti mutarea. Romania nu pleaca nicarieri si daca cumva nu va adaptati realitatii nemtesti, va puteti oricand intoarce acasa. Tot ce este mai important este sa plecati de la premisa ca aceasta va fi o experienta unica, veti invata multe si daca va veti intoarce inapoi in Romania, o veti face mai intelepti.

      Va doresc mult success!

      • razvan în octombrie, 2015 la 10:10 pm

        multumesc din suflet denisa. foarte mult echilibru in raspunsul tau si exact de asta aveam nevoie.familia mea are trei membrii foarte diferiti intre ei si eu sunt singurul care vrea sa plecam.culmea este ca din ce am mai citit pe forum si ce mi ai scris tu eu sunt cel mai nepregatit pentru aceasta miscare.am studii medii,engleza starter si probabil as invata foarte greu germana,fara a avea vreun alt talent ascuns.in romania am mai mult decit imi trebuie dar sunt un romantic incurabil si caut niste lucruri care se pare ca lipsesc din vremurile noastre nu numai din tara noastra.caut prietenie,bun simt,rusine,respect,solidaritate,modestie,umanitate in general.in germania am fost si in zone foarte linistite,adica in sate,dar si in zone foarte aglomerate.partea buna este ca am gasit o parte din acel frumos peste tot:case fara gard cu flori in geam,asfalt far gauri,trotuare pe care m am simtit in siguranta,cimpuri frumos arate,santuri fara buruieni,masini parcate regulamentar,vegetatie abundenta,lucruri aparent banale.sunt acele lucruri care te fac sa mergi pe strada zimbitor sau trist.facind o paralela am incercat sa gasesc acel frumos pe pamint romanesc acum doua zile(duminica) intr o scurta plimbare de trei patru ore in localitatea cheia(prahova) de altfel o zona submontana superba caracterizata de liniste,poieni superbe si o minune de riu care o traverseaza.am gasit aceste trei elemente dar din pacate am avut un soc si o dezamagire uriasa:tone de gunoaie erau imprastiate peste tot de “turistii “deja plecati.am incercat sa fac abstractie de ele dar acum dupa doua zile imi dau seama ca imaginea gunoaielor a invins,a ramas ca o amprenta pe creier.ca o concluzie,raspunsul tau personalizat(ptr mine)pentru care iti multumesc inca o data imi confirma ca ar trebui sa ramin. daca voi care aveti atitia ani si clar ca sunteti mult mai pregatiti decit mine nu ati reusit sa aveti o viata sociala implinita,eu am sanse foarte mici,iar in plan profesional sunt ok aici. totusi mai am o intrebare pentru tine tipic romaneasca la care as vrea sa imi dai un raspuns concret: crezi ca pentru viitorul copilului meu ar fi mai bine sa plec? precizez ca am o fetita de sapte ani care de obicei se integreaza foarte usor si ia lucrurile ca atare. multumesc.

        • Denisa în octombrie, 2015 la 2:07 pm

          Ma bucur mult ca am putut sa-ti ofer un ajutor (cat de mic) prin raspunsul meu. Exact pentru ceea ce cauti tu, citez “prietenie,bun simt, rusine, respect, solidaritate, modestie, umanitate in general” am plecat si noi. Le-am gasit, intr-o buna masura. Intrebarea pe care mi-ai adresat-o este una foarte dificila. Si noi ne-am gandit ca prin plecarea noastra vom avea oportunitatea sa le oferim copiilor nostri un viitor mai bun. As vrea sa abordez un subiect foarte delicat pentru care s-ar putea sa-mi atrag comentarii negtive, dar care trebuie luat in seama neaparat. Dupa cum stii, Germania este in momentul de fata tara-tinta pentru mai mult de un milion de imigranti (calcul facut numai pentru acest an). In anii ce vin acest numar va creste exponential, si este doar o chestiune de timp pana cand nemtii vor deveni foarte neprietenosi cu tot ceea ce va insemna “Ausländer”. Austria tocmai a votat in parlament o majoritate de extrema dreapta, la fel a facut si Elvetia cu numai o saptamana in urma. Nici Germania nu sta mai bine la acest capitol si negresit va urma trendul vecinilor ei. Tocmai din aceasta cauza imi este foarte greu sa imi imaginez cum va arata viitorul nostru, ca straini, in aceasta tara. Va fi oare mai bun decat cel pe care l-am fi avut in Romania? Eu una, nu stiu.

          Se adauga la acest aspect si faptul ca scoala este obligatorie pentru toti copii. Nemtii au oricum ceva probleme la capitolul locuri pentru elevi in scoli iar dupa ce luam in calcul toti copii de imigranti/refugiati care vor trebui integrati la scoala, ma gandesc ca acest punct va fi un pic mai dificil de rezolvat.

          Voi incerca sa iti dau un raspuns concret la intrebarea ta. Oare e bine pentru fetita ta sa creasca in Germania? Da, cu siguranta ca va avea multe de castigat, va invata limba germana fluent, se va integra usor pentru ca este inca mica si isi va face prieteni noi rapid. Bonusul este ca va va avea aproape pe voi, parintii ei, si nu va fi singura printre straini.

          Parerea mea sincera in momentul de fata este sa luati in calcul si posibilitatea de a emigra separat. Cu alte cuvinte, sa pleci numai tu in Germania pentru 2, 3 luni, sa gasesti aparatament, servici, sa incerci sa vezi ce inseamna sa traiesti in Germania, dupa care, daca esti multumit de experienta, sa iti aduci si familia cu tine. Astfel vei avea un plus de experienta, first-hand si familia ta se va putea integra mai repede.

          Sper ca raspunsul meu sa va ajute sa luati cea mai buna decizie.

          • razvan în octombrie, 2015 la 6:06 pm

            inca o data iti multumesc din suflet.obiectivitatea ta in a vedea lucrurile ma uimeste.m am gindit si eu in paralel la problema asta cu imigrantii si ai mare dreptate.nu mi ar placea sa fiu privit cum suntem in anglia romanii si bulgarii.ma consider un om la fel de bun si de civilizat ca nemtii si m ar durea sa fiu vazut si tratat altfel.ce sa mai vorbesc despre copilul meu.oricum se pare ca sunt pe contrasens..multi vor sa se intoarca in tara din ce citesc.cit despre ideea de a emigra separat este excelenta teoretic dar imposibila pentru noi trei care suntem de fapt unul singur..dupa o saptamina de stat separati suntem in maxima depresie toti trei..cred ca am luat o decizie si trebuie sa recunosc ca raspunsurile tale au cintarit greu in balanta..iti multumesc foarte mult si poate cind si cind te mai deranjez pe forum cu cite un mesaj..cu respect,razvan.

  72. Adrian în octombrie, 2015 la 3:10 pm

    Conversatia in sine, are ca fundanent o realitate trista. Faptul ca exista sute de bloguri similare denota aclimatizarea tuturor cu procesul de imigrare in sine. Marea majoritate a ajuns sa vada atat imigrarea cat si emigrare ca doua procese normale. Nu stiu care este numarul actual al romanilor care muncesc sau studieze intr-o alta tara, dar sunt convins ca procentajul este mult mai ridicat vis-a-vis de tarile din Europa de vest. Deprecierea societatii romani in ultimi 20 de ani tine de domeniul fantasticului.

  73. Robert în noiembrie, 2015 la 9:13 am

    Razvan, daca-mi permiti, stai acasa, Germania deja este un amalgam, extrema dreapta va castiga teren, vei ramane oricum un strain o viata intreaga si la propriu si la figurat.
    Familia este sfanta, iar daca ai o situatie cat de cat in Romania, vezi Germania in continuare ca turist, realitatea este alta.

    • Elena în iunie, 2016 la 2:16 pm

      Robert ai mare dreptate!! Sunt in germania de 10 luni , am venit aici sa urmez cursurile unei facultati dupa ce in romania am terminat o scoala cu predare in limba germa a
      Pentru mine nu nemtii sunt o problema deoarce eu am primit ajutor din partra lor si am reusitsa ma integrez si la facultate si la job. Problema mea in momentul de fata sunt acesti imigranti care au invadat germania si care primesc bani de la stat fara sa faca absolut nimic , ba mai mult se cred foarte indreptatiti sa distruga totul in jurul lor. Oamenii necivilizati, fafa pic de respect fara educatie, oameni care nu vor sa se adapteze aici ci vor sa cucereasca ei tara si sincer numeric cam reusesc(cel putin mie asa mi se pare in zona in care eu locuiesc adica Landul Nrw. Am vizitat toate orasele mari de aici Köln,Dortmund,Düsseldorf peste tot am impresia cand merg pe strada ca nu sunt in germania deorece vezi foarte rar nemtii..) in momentul de fata nu stiu ce sa fac,sa renunt la visul meu de a mi face scoala aici unde imi plac profesorii si imi face placere sa invat dar nu imi face placere sa traiesc printre astfel de oameni…

  74. George în noiembrie, 2015 la 8:46 pm

    Emigrarea este un subiect delicat, indiferent in ce tara alegi sa mergi. Trebuie sa o faci cu cap pentru a minimaliza surprizele pe care le vei avea dupa ce te-ai relocat. Majoritatea care se plang de Germania o fac pentru ca nu si-au facut un plan bine pus la punct, meticulos inainte de a pleca si s-au pripit gandindu-se doar la partea financiara.

    Trebuie sa-ti pui intrebarea esentiala: As putea sa ma adaptez in Germania?

    Asta include, dar nu se limiteaza la: viata sociala mai putin activa, o doza de rasism, vreme urata, gastronomie mai saraca etc.
    Sunt 3 categorii de nemti:

    1)cei care accepta strainii si nu au nicio problema cu ei
    2)cei care nu accepta strainii, dar pe care i-ar accepta daca acesti straini s-ar mula dupa mentalitatea lor, cu alte cuvinte sa le intrii in gratii. Uneori necesita timp
    3)cei care nu te vor accepta niciodata pentru ca sunt rasisti

    Nemtii nu sunt deloc reci. Asa ii vedem noi care suntem latini. Pentru ei asta e normalitate. Si lor li se pare ciudat cum suntem noi asa apropiati: ne vizitam fara sa anuntam inainte, invitatie in oras la a 2-a sau a 3-a conversatie etc.

    Nu este nicio tragedie daca nu te poti adapta in Germania. Ideea e sa te muti. Nici eu nu as putea trai in Japonia sau China spre exemplu. As cadea in depresie probabil. Sunt atatea tari din care se poate alege, asa ca ganditi-va bine inainte informandu-va pana la ultimele detalii despre tara in care urmeaza sa va stabiliti.

    • ioana în ianuarie, 2016 la 10:41 pm

      fals fals fals

  75. Dracula în mai, 2016 la 10:19 am

    Se vede de la o posta frustrarea si invidia unora care fie nu au avut noroc, fie nu le’a plăcut civilizația, seriozitatea si munca. Numai lenesii frustati se plang de cat de rau e intr’o tara ca Germania, unde si ultimul muncitor de santier isi permite o casa, masini, plimbari si trai bun. Pe lângă acestia care arunca cu noroi despre civilizație, sunt foarte multi ofticați din tara care stau in fata monitorului si încearcă sa dezamăgească din start pe cei care au mai multa ambiție si viziune ca ei. Am “prieteni” in Ro si le’am studiat foarte atent comportamentul după ce am plecat din tara. Multi s’au apucat de bârfă, mi’ai făcut povesti, au început sa facă haz de necaz despre mine. Asta vi se va întâmpla tuturor când plecați din tara – frustrații vor fi in permanenta interesați sa afle ce faceți si va vor denigra. Asta este ADN’ul la 80% din romani, așa a fost, așa va rămâne. Cei diferiți fie accepta soarta, fie aleg ceva mai bun. Veti fi subiect de stiri, fara ca macar sa le faceti vreun rau. Da, chiar ei, acei prieteni care odată se dădeau frații voștri, chiar ei va vor murdari, deoarece se vor simți inferiori si vor claca in frustrare, alaturandu’se barfei. Personal, consider ca e necesar sa îți vezi de drum, sa păstrezi câțiva prieteni adevărați care merita si sa îți trăiești viața in civilizație, lasandu’i pe babuinii frustrați sa abereze si sa rada in tribul lor. Caci, indiferent cat ai incerca, nu poti schimba firea unui tigan. Vei observa ca, in timp, adevărații prieteni si oameni cu minte si de calitate îți vor fi alaturi. Asa ca, sfatul meu este sa calci peste ciulini in drumul tau spre lanul de grau. In legătură cu “nenorocirile” din Germania versus “raiul” din Romania, pot spune următorul lucru: statisticile internaționale nu mint. Ca vine Gicu si cu Ionel sa denigreze el civilizația deoarece nu le place ordinea si disciplina, este un lucru cunoscut. După mintea lor ingusta, lumea s’ar reduce strict la cocalarismele si barosaneala din Romania. Tot ce ii îndruma la respect si civilizație ii face pe talibani sa declanșeze războiul frustrării. De aceea suntem percepuți drept o nație de 2 bani si așa vom rămâne. Sfatul meu este sa va luați inima in dinți, sa fiți optimiști si hotărâți sa munciți pentru voi dar îndeosebi pt copilul dvs. Ganditi’va la el. Frustrarea maxima a “șmecherilor” ramasi in țigănie se va afișa atunci când tu vei fi așezat bine, iar copilul tau va fi in civilizatie. Al lor va rămâne intre tigani, trăind in mizerie si acceptând spaga, corupția si cocalarismul drept normalitate. Si stai așa, rromii vor deveni multi si, intr’o tara bananiera, vor acapara totul. Astfel Romania va rămâne tot acolo unde este, ba chiar mai rau, iar Germania in top. Mereu a fost așa, iar singurul motiv este cetateanul. Nu astepta ca societatea romaneasca sa se schimbe. Din Banglasesh nu poti face o Olanda, oricât s’ar vehicula si visa marea schimbare. Vei ajunge bătrân in Romania, batjocorit in spitale, cu o pensie demna de mila, luat la misto de politicieni, mohorât si taxat degeaba. Te vei uita cu regret atunci la cei din Germania, poftind la ce ai fi putut face si tu, daca nu erai frustrat încuiat la minte in tinerete. Vei compara cum traiesc copiii lor versus in ce mocirla se zbat ai tai. Important este sa conștientizezi aceste aspecte din timp si sa vrei sa treci pragul in lumea buna. P.s. nu cred ca de mancare ori de vin bun duc lipsa nemții. Este mult mai diversificata, mai proaspătă si CONTROLATA – nu expirata, spălata cu detergent si vândută ca in supermarket-urile din Romania. Iar vinul este mai curat decât cel produs in Ro (au nemtii un Pinot Noir si un Riesling excelent), iar pe lângă astea, Franța e vecina, iar vinurile de top sunt mai diversificate si mai accesibile la preț decât in Romania. Adaugă locurile frumoase, parcurile de distracție, autostrăzile pe care mergi in concedii, masinile si berea buna. Iar aici fac o paranteza: când cumpăr un BMW, 80% din bani vin in economia Germana, iar asta se varsă in viață mea de zi de zi in această tara. Când cumperi un BMW in Romania, banii pleacă din tara către Germania, iar tu nu produci nimic sa contrabalansezi situația. Așadar, cine e mai avantajat, după toate cele? Lăsați propaganda online generata de frustrare, rupeți limitele si granitele si gândiți liber. Altfel, veți rămâne locului, visand doar la schimbare, precum au visat cei la revoluție – l’au hulit pe Rațiu, ca sa’l aleagă pe Iliescu. Ce au primit? Gandeste’te ca ai o singura viață pe pământ si o singura data poți alege. Copilul tau poate primi o șansă mai buna, intr’o lume mai buna. Uita, ignora propagandiștii, evoluează si lasa’i in urma. Cu dragoste si stima, un absolvent roman in străinătate, stabilit in Berlin. P.s.(2) ORIUNDE îți poți face tara mandra, indiferent cat de departe ai fi – vezi Brâncuși, Eminescu cel hulit de romani, Coanda etc. toti au fost huliți de către frustrații din acest popor(atenție nu generalizez), care acum se lauda cu ei. Punct.

  76. Georgiosro în mai, 2016 la 6:04 pm

    Oameni buni,sunt un băiat aroman de 32 ani in 2016 am grija de bunica mea materna,sunt orfan practic de părinții biologici.Bunica mea nu mai mult de trăit ca si bunicul meu care a avut grija de mine.Plec sa imi iau azil politic in Argentina,nu am viitor aici,am o diploma universitara in geografie umana turism,am o garsoniera in Drumul Taberei Buc si o pensie salariul minim.Europa nu are viitor politic bun nici America de Nord alegeți America Latina si Australia.Fata cea mare a bunicii mele cu copiii ei se muta in Anglia după moartea ei.

  77. Daniela în iunie, 2016 la 9:59 am

    Ma bucur ca pot citi atitea pareri diferite, nu le-am citit pe toate dar majoritatea au fost frustrante.Dragi romani nimeni nu va obliga sa va stabiliti in Germania, asa cum nimeni nu va obliga sa plecati din frumoasa Romanie, cind ajungi intr-o tara straina indiferent care ar fi ea trebuie sa inveti limba respectiva, multi nu s-au descurcat pentru ca au venit prea tirziu, la o anumita virsta cind sinapsele sint mai incete, adica viteza de invatare este mult mai inceata ca a unui tinar, desi la drept vorbind creierul este si el un muschi, adevarul este ca pentru a invata limba germana iti trebuie 3-4 ani buni, nemtii nu sint nici reci,nici rai si nici nazisti…..daca esti un om educat,cu o calificare buna, muncitor si parolist atunci reusesti, este o regula universala, daca astepti sa te imbogatesti si sa porti bijuterii scumpe, masini tari si haine de firma atunci cred ca cel mai bine este sa emigrezi in Ferentari.O viata normala in care sa fii respectat este posibila in Germania….totul este sa vrei, nu va mai plingeti ca ati fost mai domni in Romania si ca ati trait mai bine….sinteti dezagiti pentru ca asteptarile au fost mari. Am intilnit multi romani care dupa 5-6 ani nu stiau sa vorbeasca bine si erau frustrati……au dat vina pe stat….pe nemti….ca nu isi gasesc de lucru….pentru a reusi trebuie mentalitatea drastic schimbata, sa inveti limba corect si sa stii sa-i respecti pe altii sa fii respectat…..va doresc mult succes!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

romaningermania.ro Web analytics